Vaccinul ca o țeapă

”Autoritățile” noastre, în frunte cu Cîțu, Arafat și ceilalți siniștrii, ne-au promis libertate și normalitate, dacă ne vaccinăm. Ne-au promis libertate de mișcare, ne-au promis excursii, vacanțe în străinătate. Aproape că ajunseseră să ne promită că putem călători cu Elon Musk pe lună, doar să ne dăm pe brazdă. Promisiunile lor sunt însă contrazise deContinuă lectura „Vaccinul ca o țeapă”

Libertatea golită de conținut

Apropo de relația dintre pandemie și libertate, întrebarea „cât de liber este un om să spună ceea ce gândește?“ trebuie completată și cu „ce impact are manifestarea acestei libertăți?“. Este foarte important să fim liberi, să vorbim și să acționăm liberi, doar că nu este suficient. Manifestarea libertății noastre trebuie să producă și efecte, trebuieContinuă lectura „Libertatea golită de conținut”

Pandemia şi libertatea: ceea ce nu se poate negocia

În opinia profesorului Ioan Stanomir (Facultatea de Științe Politice a Universității din Bucureșt), lecţia pandemiei este cât se poate de limpede: „În numele siguranţei şi al fricii ce se răspândeşte asemeni unei molime, statele pot să-şi impună, fără teamă şi fără ezitare, controlul lor asupra unor societăţi atomizate şi paralizate. Libertatea devine, în acest mediu atentContinuă lectura „Pandemia şi libertatea: ceea ce nu se poate negocia”

Roata istoriei se-învârtește. Țac, Țac, Țac.

Ai grijă ce strigi în piață că s-ar putea întoarce împotriva ta! Aceasta ar fi una dintre lecțiile istoriei servită ieri, la ceas de seară, haștagistilor și Coaliției de „dreapta” aflată la guvernare. În urmă cu 4 ani de zile, „progresiștii” peneliști și useriști erau în piață și dădeau plăcuțe suedeze pesediștilor lui Dragnea. AuContinuă lectura „Roata istoriei se-învârtește. Țac, Țac, Țac.”

Tu cât de liber ești?

Pentru mine ca și pentru mulți alții, de câteva luni încoace, mai exact din Martie 2020, politica a devenit incredibil de simplă! Nu mai există dreapta sau stânga, nici liberalism, socialism, capitalism, comunism, etc. A rămas doar dictatura sanitară. Iar oamenii se împart între cei care o acceptă și cei o resping. Opțiunile noastre s-auContinuă lectura „Tu cât de liber ești?”

Libertatea, o temă absurdă…

Câteva sute de oameni au participat sâmbătă, 10 Octombrie, în Piața Universității, la un protest împotriva măștilor, scandând „Libertate” și având o pancartă pe care scria „Guvernele ucid mai mult decât Covid”. Prima reacție la protestul din Piața Universității a șefului PNL a fost că este „o temă absurdă. Un gest lipsit de noimă. LegeaContinuă lectura „Libertatea, o temă absurdă…”

Je suis Cristi Puiu!

Regizorul Cristi Puiu a îndrăznit să zică adevărul și pentru asta merită (și chiar trebuie) sa fie pedepsit. Și el și toți cei care îndrăznesc să mai gândească cu propriile lor minți. Iar pedepsele lor trebuie să fie exemplare!  În plină pandemie Covid, domnu’ Puiu, în calitate de regizor – invitat să țină un discursContinuă lectura „Je suis Cristi Puiu!”