USR e la Putere dar și în Opoziție. Simultan!

E scandal și circ din nou la Guvern. Useriștii s-au supărat rău pe Cîțu și vor să-l trimită acasă. Marea coaliție de „dreapta” este gata să explodeze.

USR-PLUS spune că Florin Vasile Cîțu „e mai rău decât Dragnea”. Așadar, în calitate de partid aflat la guvernare împreună cu PNL, USR-PLUS se pregătește să depună o moțiune de cenzură (împreună cu „extremiștii” de la AUR) împotriva lui Cîțu, viitorul președinte al PNL.

Useriștii procedează exact cum a făcut și Dragnea împotriva lui Grindeanu și Tudose. Așa vor ei schimbarea clasei politice! Vorba aia: când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit. Tare mi-e că și soarele USR-PLUS începe să apună…

PNL este marele perdant al luptei dintre Orban și Cîțu

Confruntarea dintre Orban și Cîțu pentru șefia PNL este departe de orice competiție corectă și democratică între colegi de partid. Nu mai este nici măcar o simplă luptă internă pentru putere. Nu este o luptă în programe, ci despre cât de nenorocit e celălalt! Mai mult decât atât, este o luptă pentru supraviețuirea politică. Câștigătorul ia totul, perdantul va dispărea, va fi nevoit să plece. Și în bună tradiție penelistă, cum a fost și pe vremuri, ne putem aștepta să își întemeieze un alt partid „liberal”.

Disputa dintre Orban și Cîțu (fiecare cu gașca sa) a coborât la un nivel la care niciunul nu mai câștigă. Din contră pierde PNL! Și încă big time, cum îi place lui Cîțu să spună. La finalul „campaniei” interne, indiferent de cine va câștiga, partidul va fi precum un teren de luptă răvășit de orgolii și neîncredere.

Tendința deja se poate observa în sondaje (cu un PNL sub 20%) și se va accepta în următoarea lună de „campanie”/ciomageală politică.
Unde mai pui că la următoarele alegeri, PNL va deconta și „rezultatele” dezastruoase ale guvernării de „dreapta”.

Așa cum am mai spus într-un alt articol, problema majoră a PNL (în contextul actual) este că nu a reușit să producă o a treia „cale”, un alt lider (altul decât Orban sau Cîțu) care să fie acceptat/susținut de activul de partid și care să se bucure de o fărâmă de credibilitate în rândul alegătorilor pe baza căreia să spere la un rezultat onorabil la următoarele alegeri. Nu au pe nimeni care să salveze partidul și nici măcar de la Iohannis nu mai pot aștepta vreo „soluție” salvatoare.

Politica e un lux rezervat celor puțini

Într-un editorial publicat de Libertatea.ro sub titlul „82% dintre români au în cont sub 10.000 de lei, niciunul dintre miniștri nu are sub 5.000 de euro„, Victoria Stoiciu analizează averile politicienilor (în comparație cu averile oamenilor de rând) și ajunge la concluzia că politica e un lux rezervat celor puțini.

„Ministrul de finanțe, Dan Vîlceanu, nu are habar care e salariul minim în România. Într-un guvern în care premierul nu știe costul pâinii, alimentul de bază, asta nu ar trebui să fie o surpriză. Pentru că ăsta e nivelul lor de trai, nu are legătură cu ceea ce contează pentru majoritatea populației. Nici în cazul lui Vâlceanu, nici al lui Cîțu nu e vorba doar de incompetență. Ar fi bine să fie doar necunoaștere, dar e ceva mai grav decât atât. Este o chestiune sistemică ce îi propulsează în funcție și în poziții de putere doar pe reprezentanții clasei avute. Ignoranța se rezolvă – la ora actuală, cu siguranță, Cîțu cunoaște prețul pâinii chiar și dacă e trezit din somn în miez de noapte, iar Vâlceanu a aflat, iată, cât e salariul minim în țara pe care o conduce. Dar schimbă asta în mod fundamental lucrurile? Nu. Nu le schimbă. Pentru că nu e vorba de niște cifre, ci de o întreagă cunoaștere care lipsește acestor oameni. O cunoaștere care nu vine din cărți și din statistici, ci din experiența directă, nemijlocită a contactului cu lumea reală, cu România celor 99%. 

De la merdenea la biletul de metrou

Iată un exemplu. Se estimează că inflația va ajunge la 5,6% până la finele anului. Dar asta e o medie, care nu îi spune nimic premierului sau ministrului de finanțe despre traiul de zi cu zi al românilor.  Ieri dimineață mi-am cumpărat o merdenea de la o patiserie din Universității – se făcuse 4,5 lei, în loc de 4. Dintr-un foc, o creștere de peste 10%. Apoi am luat metroul – paf, prețul a două călătorii e de 6 lei, în loc de 5, cât era cu mai puțin de o lună în urmă.

Seara am constatat, luând autobuzul, că prețul unei călătorii STSB  se dublase – 0,65 de euro, față de 0,30 de euro +TVA (cumpărat prin SMS).

Cifra de 5,6% inflație nu spune nimic despre toate aceste cheltuieli zilnice. Când mergi cu mașina cu șofer și altcineva face cumpărăturile pentru tine, nicio statistică din lume nu te ajută.

Vă propun să aruncăm o scurtă privire peste declarațiile de avere ale celor ce ne guvernează – miniștrii cabinetului Cîțu. O să las la o parte averea non-financiară – case și terenuri -, pentru că e cvasiimposibil să estimezi valoarea acestora, în declarațiile de avere fiind trecute suprafețele, nu valoarea de piață a bunurilor. Dar putem în schimb să ne uităm la o parte din averea financiară a miniștrilor, de exemplu, conturi și depozite bancare, fonduri de investiții etc. Plecăm, desigur, de la prezumția că demnitarii noștri nu încalcă legea și își declară inclusiv banii aflați în bănci sau instituții financiare din străinătate.

În continuare, vă propun să comparăm averea financiară, mai exact depozitele bancare ale populației, cu depozitele membrilor cabinetului de miniștri. 

Valoarea medie a depozitelor bancare a 82% din populație este de 1.100 de lei

Situația se prezintă în felul următor: conform Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, la finele lui 2019, un procent de 82,9% din depozitele  bancare ale celor 15,2 milioane de deponenți (persoane fizice și juridice) aparțineau persoanelor care dețineau sume mai mici sau egale de 10.000 de lei. Valoarea medie a economiilor acestora era de doar 1.100 de lei. Credeți că vom găsi printre miniștrii actualului guvern vreun exemplar care să aibă depozite de maximum 10.000 de lei (echivalentul a aproximativ 2.000 de euro)? De altfel, în formularul declarației de avere sunt trecute doar depozite sau conturi a căror valoare depășește 5.000 de euro – și nu există niciun ministru care să aibă depozite mai mici de atât. Niciunul!

Nu au unii dintre ei prea mult, ci majoritatea populației, prea puțin

De fapt, activele financiare cumulate ale tuturor miniștrilor se situează cu mult, cu foarte mult în unele cazuri peste acest nivel. Și nu vorbim doar de vechii politicieni, unde nimic nu ne mai surprinde, ci și de așa-zișii „oameni noi” veniți în politică, ale căror depozite bancare depășesc suma de 100.000 de lei, ceea ce îi propulsează în liga celor doar 2,6% deponenți cu sume de peste 100.000 de lei și până în 500.000 de lei. Este cazul depozitelor bancare ale ministrului Dan Barna, la fel ca și cele ale lui Stelian Ion sau Claudiu Năsui și lista poate continua. De vechii politicieni, cum spuneam, nici nu mai vorbim! 

Să fie clar – nu e vorba aici de ranchiună, invidie sau de arătat cu degetul. E normal ca după ani de muncă cineva să aibă economii de 5.000 de euro. E foarte bine. 

Și în guvernele de stânga, ale PSD, era la fel

Din păcate, acest lucru nu este posibil pentru majoritatea populației. Problema nu e că unii din demnitari au depozite mai mari de 5.000 de euro – problema e că niciunul nu are economii mai mici de atât. 

Sau, altfel spus, îngrijorător e că oamenii „normali”, oamenii de rând nu se regăsesc în componența cabinetului. Iar aceasta nu e doar o caracteristică a guvernului Cîțu – în niciunul din fostele guverne, indiferent de coloratura lor politică, nu vom găsi oameni modești, ca să nu mai zic de oameni săraci. Mai mult, nu e vorba doar de instituția numită Guvern – declarațiile de avere ale celor câteva sute de membri ai Parlamentului actual sau a miilor de parlamentari din legislaturile anterioare nu scoate la iveală o situație profund diferită. De ce? Cum se face că oamenii mai săraci nu se regăsesc printre cei care ne conduc, care ne reprezintă? Răspunsul e simplu – politica este o îndeletnicire rezervată oamenilor cu bani. Nu neapărat milionarilor, dar în niciun caz celor ce trăiesc pe salariul minim. În niciun caz celor ce au două joburi și muncesc pe rupte 10 ore pe zi, ca în sfaturile doamnei Turcan.

În niciun caz celor pentru care plata facturilor lunare e o bătaie de cap imensă. Nu există, desigur, nicio interdicție formală sau legală în acest sens, dar nici nu e nevoie – o constrângere structurală face uneori cât zece interdicții legale. Adevărul dureros și rareori spus despre sistemele democratice este că eșuează în mod sistematic în a asigura accesul celor săraci în rândul elitelor conducătoare. Politica e un lux rezervat celor puțini. Iar de aici decurg limitele procesului democratic, pe care le vedem cu toții – dificultatea de a reprezenta interesele celor mulți și cu venituri mici de către o clasă politică avută.

Sigur, nu trebuie să cădem într-un determinism dur și nici în capcana autoreprezentării. Nu, nu e musai să fii sărac lipit pământului ca să știi care sunt problemele și nevoile săracilor. Dar când ai o întreagă clasă politică ce aparține celor mai bogați 1%, nu mai vorbim despre posibilități  individuale, ci despre probleme structurale. Ceva nu e bine în regulile jocului, în modul de funcționare a sistemului. Faptul că un ministru de finanțe nu știe care e valoarea salariului minim pe economie e doar un simptom al unei maladii cronice a sistemului democratic.

E vârful de aisberg al unui mecanism  profund viciat, care blochează accesul la putere al celor săraci și, pe cale de consecință, limitează reprezentarea intereselor acestora. Degeaba au aflat ministrul Vâlceanu care e salariul minim din România și premierul Cîțu care e prețul unei pâini. Nici dacă ar fi știut, această informație nu ar fi schimbat cu nimic modul în care vor guverna. Pentru că oricât de multe ar ști, competența nu ține loc de interes, iar interesul poartă fesul – cu toate cunoștințele din lume, o clasă politică aparținând în exclusivitate celor 1% va reprezenta doar marginal spre deloc interesele celor 99%.”

Opinie de VICTORIA STOICIU, Marți, 24 august 2021, Libertatea.ro

PNRR și capacitatea reală a României de absorbție a fondurilor europene

De la aderarea României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007) până la 31 iulie 2021, sumele primite de România de la bugetul UE au fost de 66,2 miliarde de euro, în timp ce sumele plătite de România către bugetul UE s-au ridicat la 22,8 miliarde. Deci, per total, România este pe plus 43,4 miliarde. Împărțit la 14 ani, vine o medie de 4,7 miliarde/an. Cam asta ar fi capacitatea reală de absorbție a României.

Și acum Iohannis, Cîțu și Ghinea vor să-i credem că în 2 ani vor reuși să implementeze proiecte de aproape 30 de miliarde de euro (mă refer la faimosul PNRR)? Adică vor reuși în mai puțin de 5 ani ceea ce alții înaintea lor nu au reușit în 7? În condițiile în care ei nu au fost în stare să trimită la Bruxelles un plan coerent, care să fie acceptat și aprobat de Comisia Europeană!

Serios, chiar așa de proști ne cred!? Dar până când?

Patru asemănări între Cîțu și Dragnea (plus o diferență)

1. Amândoi au făcut pușcărie. Adică sunt niște „penali”. Cîțu încă #rezistă într-o funcție publică.

2. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru că a instigat la abuz în serviciu conducerea DGASPC Teleorman pentru ca două angajate plătite de stat să lucreze la partid. Florin Vasile Cîţu a folosit un angajat al Guvernului pentru a-i face campanie în PNL împotriva lui Ludovic Orban. Așteptăm finalizarea anchetei DNA și trimiterea lui Cîţu în judecată.

3. Amândoi vor să „dezvolte” România. Dragnea a împărțit bani către primării prin PNDL 1 și 2. Cîțu pregătește să lanseze PNDL 3, denumit Programul de investiții Saligny.

4. După 25 Septembrie și Cîțu va ajunge președinte de partid. La fel cum a fost și Dragnea.

În final și o diferență (esențială) între cei doi. Cîțu a fost deja reabilitat pentru că a condus mort de beat în America și nu a mai dat înapoi banii cheltuiți de pe cardul de credit. Pentru că Cîțu e de la PNL. Dragnea nu va fi reabilitat niciodată. Pentru că e de la PSD.

Later edit. În opinia „aliatului” său din USR, Dan Barna premierul Cîțu ar fi „mai rău ca Dragnea”. Orice ar însemna asta…

Competență și integritate. Cazul Vîlceanu

Viitorul președinte al PNL, Florin Vasile Cîțu susține „competența și integritatea” în ceea ce privește numirile în funcții publice. Susținerea sa se manifestă nu doar prin vorbe, ci mai ales prin fapte.

Iată cum se manifestă „competența și integritatea” în cazul numirii lui Dan Vîlceanu în funcția de ministru al finanțelor.

Vîlceanu este un traseist politic notoriu. El și-a început cariera la tineretul PSD (tatăl său fiind vechi membru PDSR), a trecut la PDL, iar apoi devenit mare lider PNL. De asemenea, familia lui Vîlceanu este cunoscută, conform viitorului fost președinte al PNL, Ludovic Orban pentru „contractele grase pe care le are cu statul.”

Omul nu a știut cât e salariul minim din România, dar e super-competent la făcut bani pe spinarea statului român, ceea ce ne dă speranțe că va ști și cum să colecteze mai multe fonduri la bugetul statului. Nu de alta, dar va fi în interesul lui direct și personal ca statul să aibă un buget cât mai mare, astfel încât să poată da în continuare contracte „grase” către firmele familiei sale*.

În ceea ce privește integritatea, aici nu încape nicio îndoială: omul are principii ferme și o coloană vertebrală extrem de elastică, fiind adeptul lui Marx. Grucho Marx, nu Karl Marx. Grucho Marx spunea că „acestea sunt principiile mele. Dacă nu îţi plac, am altele.” Așa și noul ministru al finanțelor: discuțiile despre afacerile familiei trebuie să înceteze! Că așa vrea el! Ce atâtea discuții și suspiciuni…

*Apropo de afaceri, societatea familiei Vîlceanu este implicată într-un dosar de evaziune fiscală. Dosarul a plecat de la un control al ANAF Gorj, inspectorii având suspiciuni că firma înregistra tranzacţii fictive, doar pe hârtie, cu scopul de a diminua impozitul pe profit şi de a deduce TVA, o practică larg răspândită între „antreprenorii” mioritici.
Ulterior directorii de la ANAF Gorj care au dispus controlul la firma lui Vâlceanu au fost mutaţi disciplinar în alte judeţe. Să nu uităm că anul trecut, ministrul Finanţelor era chiar actualul premier Florin Cîţu, în vreme ce Dan Vîlceanu trece un apropiat al acestuia, apropierea celor doi fiind de altfel și singurul criteriu luat în considerare la numirea lui Vâlceanu în fruntea Ministerului finanțelor. Astăzi, Vîlceanu este șeful șefilor ANAF. De acum, firma familiei se poate concentra pe afaceri și nu pe controale.

PNL i-a abandonat pe liberali

Întrerupem pauza de hidratare pentru a vă împărtăși textul ziaristului Viorel Ilișoi, intitulat „Du-te dracului, PNL!„. Citiți până la capăt că nu veți regreta!

„Mă revoltă și mă scârbește ceea ce se întâmplă azi în PNL. Înspre el, din toată turma politică, mi s-au îndreptat mereu speranțele. În mod natural, pentru că nici n-aveai cum să vrei altceva decât liberalism, după o lungă noapte comunistă. Era singurul partid în care m-aș fi înscris, dacă n-aș fi fost ziarist. Nu pentru că m-ar fi convins vreodată vreun politician liberal, fiindcă n-a existat vreunul care să se ridice la înălțimea istorică a partidului, ci fiindcă ideea liberală acoperă cel mai bine convingerile mele și fiindcă am sperat că mai devreme sau mai târziu, prin forța lucrurilor, fondul liberal își va forma cumva conținutul uman. Însă acei oameni n-au apărut, partidul s-a ținut numai în cheutoarea prestigiului istoric.

De fiecare dată când vrea să pară serios, acest partid de manivelă – îi zic așa pentru că așa e condus: la manivelă – , recurge la legitimarea istorică: noi suntem urmașii Brătienilor! PNL n-are niciun motiv să se revendice de la conducători mai recenți, nu-i face cinste. Era bine să fi avut liberalii asemenea lideri, încât să nu pară hilar când ar fi spus: noi suntem urmașii Tăricenilor, ai Stolojanilor, ai Stoicilor (fără stoicism), ai Iohannișilor, Gorghiilor, ai Cîților. Numai alăturând aceste nume de iluștrii înaintași, te apucă fie râsul, fie furia, depinde din ce unghi privești. Îi mai adăugăm pe Vasile Blaga și pe Raluca Turcan, care nici ei n-au produs urmași, ajunși în fruntea PNL peste noapte, venind din alt partid, și avem astfel o galerie pestriță, pe alocuri penibilă, în continuarea figurilor sobre, maiestuoase, din epoca Brătienilor.

Liberalii de după revoluție nu au avut bărbați politici. Au avut niște descurcăreți ajunși cumva la vârf, de foarte puține ori statutar, lipsiți de curaj, lipsiți de demnitate, lipsiți de osatura ideologică autentic liberală, pe care să-și întemeieze gândirea și acțiunea. Fără doctrină, din care ar fi decurs o politică economică adecvată, ei s-au comportat ca niște administratori de bloc, mulțumindu-se să adune leuțul de la săraci și să acopere de la o zi la alta rubricile din lista de întreținere. Fără viziune, fără anvergură.

Dacă-i iei la rând și-i întrebi ce cărți de doctrină liberală au citit, luându-i de la William James încoace, foștii președinți încă în viață ai PNL vor părea niște gigei din ultima bancă, prinși copiind. Dacă-i întrebi chiar ceva mai simplu, ceva din istoria partidului lor, vor da din gură ca peștii, fără să poată spune ceva – cu excepția lui Crin Antonescu, fost olimpic național și absolvent de istorie.

Chiar așa, întrebați-o pe Raluca Turcan ce rol a avut Mazar Pașa în formarea Partidului Național Liberal, de ce purta un nume turcesc, deși era englez, și cum a ajuns el în România și de ce. E o poveste frumoasă, plină de aventură și mister, desfășurată pe trei continente, pe care o știau și copiii liberalilor de altădată. Sau, mai simplu, întrebați-o de ce i se spunea Piei Brătianu „Bunica României Mari”. Oare știe cine a fost Pia Brătianu? Bine, asta se predă și la facultate, dar nu la cele din Moscova, unde fruntașa liberală a studiat (ea și Iliescu se pot lăuda cu asta).

Ca s-o iau de la început, lui Radu Câmpeanu, recunoscându-i meritul de a fi păstrat făclia liberală în exil și de a o fi reaprins la noi după revoluție, nu pot să-i iert ambiția prostească de a candida la președinție, slăbind șansele unei opoziții unite, validând astfel o opțiune republicană în defavoarea uneia monarhiste, când Regele mai trăia, ceea ce seniorul Corneliu Coposu n-a făcut.

Despre Mircea Ionescu-Quintus, numai de bine, că nu mai e. Ah, era ministru al Justiției în 1992, când eu am fost condamnat și închis pentru un articol dintr-un ziar de provincie. Cuart liberal!

Valeriu Stoica a fost un mototol în politică, l-au luat în bombeu feseniștii (rebotezați în fel și fel) care purtau numere evident mai mari. Cu toate păcatele lui, acest domnișor cu păr alb și cu dicție de preșcolar rămas fără primul dinte de lapte începe să lumineze în galeria liberală ca o căpetenie autentică, dacă-l compari cu cei ce au venit după el. Recent m-am cazat la podgoria lui din Drăgășani și pot spune că aceea este poate cea mai solidă realizare liberală a sa. Dacă făcea la scară națională ce a făcut acolo, Stoica era acum idolul românilor. Dar și la el căpătuiala proprie a fost peste interesul general.

De la Stolojan încoace, deci cam de mult, PNL a început să tremure în izmene. Partidul care se laudă cu o puternică democrație internă seamănă tot mai tare cu o flașnetă a cărei coarbă e învârtită de o mână străină. Altfel cum s-a putut ca Stolojan, un fost înalt funcționar comunist, cel care a confiscat valuta economiei private, un lider fesenist, susținător al comunistului Ion Iliescu, să fie adus în PNL și urcat repede în funcția de președinte, fără vechimea obligatorie cerută de statut? Atunci a fost deschisă cutia puturoasă a derogărilor, din care se tot scot și azi bilete la fel de împuțite. De fapt, în PNL derogările au devenit regula. Statutul partidului e o fițuică bună de șters la cur, dacă o mai fi pe undeva tipărit pe hârtie și n-a rămas doar un mit în subconștientul colectiv al liberalilor. Ce așteptări să ai pentru supremația legii în stat de la un partid care nu-și respectă propriile reguli?

Așadar, comunistul Stolojan ajunge peste noapte șeful liberalilor, se gurguță la funcția de președinte al României, dar îi predă steagul turnătorului Băsescu într-o scenă ce nu va mai putea fi ștearsă din istoria rușinilor noastre. Acolo s-a văzut că președintele marelui partid liberal nu era o personalitate, nu era domnul Stolojan, ci doar dragă Stolo, un ospătar mic și crăcănat pe care consumatorul Băsescu îl gratula cu mângâieri și cu bancnote lipite pe fruntea plată, dar asta numai în văzul lumii, pentru că în rest îl ținea numai în șuturi.

A urmat Călin Popescu-Tăriceanu. A dus un mandat întreg în fruntea partidului și a guvernului. N-a înțeles nici el că atunci când Dumnezeu îți dă șansa de a fi conducătorul unui popor îți cere de fapt să te sacrifici. A lucrat mai cu spor pentru averea proprie, nouă lăsându-ne impresia că economia duduie (numai la duduie se gândește), când de fapt ea horcăia. El măcar are meritul de a fi fost tot timpul liberal, cu carnet, chiar dacă s-a legănat de câteva ori pe aripile care tot apăreau din trupul partidului. La final, în stil pur dâmbovițean, și-a trădat partidul pe care l-a condus, a înființat o mică debara politică în care a îngrămădit tot felul de frustrați și a încercat să mai pară o vreme om politic, dar nu era decât cadavrul viu al unui tânăr care cândva semăna cu un liberal autentic, ai fi jurat că e.

Crin Antonescu era liberal autentic, sau putea să devină, chiar dacă pentru o vreme a plecat din partid ca să facă țac la PAC, a revenit spăsit, avea gură de aur, carismă, putea emite idei, putea însufleți mase. S-a aliat cu ciuma roșie. Să-i fie iertat. L-am simpatizat. L-am votat la președinție. N-a fost să fie, asta e. A dispărut subit din politică, lăsând să se creadă că a fost șantajat cu ceva, încă nu se știe cu ce. Și-a ratat și el destinul de mare om politic. Istoria îi va rezerva o casetuță tipografică de mărimea unui timbru, undeva deasupra unor nume scrise mărunt, precum Gorghiu sau Turcan, care chiar nu vor spune nimic nimănui.

Ieșirea lui Crin Antonescu pe ușa din dos a lăsat culoar liber pentru unul dintre cei mai mari oportuniști politici, actualul președinte, Klaus Iohannis. Un anonim profesor de provincie, suspectat că s-a îmbogățit ilegal în mandatele sale de primar al Sibiului. Orice-ar spune apărătorii săi, o instanță i-a luat înapoi, după un proces lung, cu dovezi, două din cele șase sau șapte case pe motiv că au fost dobândite prin fraudă. Că e directă sau indirectă, adică ceva ce n-a făptuit el însuși, dar îi cunoștea caracterul ilegal, nici nu mai contează când e vorba de un președinte de țară. E capul de la care se împute peștele, deci ar trebui să răspundă la cele mai mari exigențe. Nu e cazul. Dumnealui ne-a luat la mișto zicând că s-a îmbogățit din meditații (n-a spus dacă a plătit impozit pe acele venituri) și că ceilalți profesori, mulți clar mai buni decât el, au avut ghinion că au rămas să bată din buze la ușa prosperității. N-am auzit de mari merite didactice ale profesorului Iohannis, așa că pot să-i opun oricând cel puțin doi profesori mai buni decât el, e adevărat, nu de fizcă, ci de chimie, care acum culeg căpșuni în Spania. Prieteni de-ai mei, oameni cu liste lungi de olimpici în CV.
Marele PNL, dintr-un spirit slugarnic și oportunist, s-a pupat bot în bot cu oportunistul Iohannis. Individul a fost adus la București, i s-a făcut pe loc legitimație de penelist, a fost uns peste noapte președinte al partidului, direct președinte, vă dați seama?, prin derogare de la regula vechimii, propus imediat la președinția republicii (ah, liberali, unde erați când vă trăia Regele???), unde a și câștigat două mandate în care n-a făcut mai nimic, doar un proiect, „România educată”, de care mai trage din când în când ca de țâța unei vaci sterpe. Și nu curge nimic, nici măcar nu picură.

Partidul s-a predat acestui primar suspect de bogat, ajuns președinte, a făcut un parteneriat cu el. Un parteneriat imoral și neconstituțional, așa cum era și parteneriatul Înaltei Curți de Casație și de Justiție cu DNA-ul în vremea sinistrei Livia Stanciu, altă slugă adusă din provincie și pusă la cârma unei instituții naționale. Fără operă, fără prestigiu, fără vechime. De atunci, PNL a devenit o jucărie în mâna președintelui Iohannis. Un arătător cu care fostul profesoraș se scarpină pe unde vrea el. Practic, de atunci istoria partidului este doar lista capriciilor lui Iohannis. Și, asemenea tuturor mediocrilor care prin întâmplare ajung în posturi peste nivelul lor de competență, Iohannis n-are decât capricii. Mofturi. Încruntări. Ranchiune. E omul care ar desființa partidul liberal numai ca să-și piardă postul femeia de serviciu, dacă aceasta l-a atins din greșeală cu mopul pe pantoful lui de ospătar de talie europeană sau dacă i s-a pus lui pata din orice motiv. Pentru că, așa cum știm, el nu e liberal, e un fals produs noaptea și vândut la preț de orginal a doua zi.

Pe scurt, Iohannis a venit de la Sibiu trăgând după el un mărfar de speranțe. Ale noastre. Până să se miște el să le descarce, s-a stricat marfa.

Ce să creadă adevărații liberali, cei care ani de zile lipesc afișe, și prin asta vreau să spun că fac toată munca pe care se bazează un partid, când văd că meritocrația a fost abolită, că ei nu avansează ierarhic și că în locul lor e mereu adus cineva din afara partidului, mereu cineva mai obedient și cu cât mai prost cu atât mai bine? Și la președinție, și la primării, și la ministere, peste tot. Parcă n-ar avea oameni potriviți printre ai lor.

Liberalii sunt pur și simplu spectaculoși în ușurința cu care găsesc fel de fel de trepăduși externi pe care să-i pună în locul propriilor membri, sunt pur si simplu tragici în inconștiența bovină cu care își taie singuri craca de sub picioare. Președintele Orban nu e departe de acest reflex al intabulării paraginii pe ogorul liberal.

După Iohannis, în funcția de președinte al PNL a venit Vasile Blaga, fost președinte al PDL, deci adversar politic. Iar nu s-a găsit printre liberali unul destul de bun să-i conducă. Milițian fălcos, cu gândire politică la nivelul bocancului, cu o aparență de om serios doar pentru că poartă cravată, implicat și el în afaceri dubioase, cercetat penal, compromis definitiv ca țuțăr al celui mai detestabil președinte român, Băsescu. Nu-i nimic, e bun pentru liberali. Și nu la munca de jos, ci președinte!

Numai la noi, și chiar numai la noi, e posibil ca președintele unui partid să ajungă președinte la alt partid, de altă culoare politică, chiar opusă. E unul dintre cele mai toxice lucruri care se pot întâmpla într-o democrație. În acest fel se șterge orice urmă doctrinară din politica noastră, nu mai contează că ești fesenist, comunist, socialist, liberal, totul e o băltoacă populată de mormoloci, viitori broscoi cu orăcăit puternic, toți de aceeași statură și de aceeași duhoare, îi poți permuta la infinit fără să-ți dai seama că l-ai înlocuit pe unul cu altul. Liberalii se fac vinovați că au întreținut această confuzie ideologică în politica noastră, această topire și contopire a identităților până la dispariția lor.

Cum ar fi, imaginați-vă, să aflăm că Boris Johnson a plecat supărat de la conservatori și l-au luat laburiștii de pe tușă să și-l pună președinte, detronându-l într-o noapte pe legitimul Keir Starmer printr-un puci coordonat de valet? E de neînchipuit. Dar că Iliescu ar fi putut ajunge președinte PNL ne putem imagina fără mari violențe contra logicii, dacă ne gândim că omul lui, Stolojan, a putut face asta.

Despre următorii președinți liberali, Alina Gorghiu și Raluca Turcan, ce să mai spun? Au ajuns acolo, purtând tava liberală, doar pentru că așa a vrut Șeful de sală, Iohannis. Nu ne-am învățat minte să nu mai lăsăm prea multă putere în mâna unui singur om.

Raluca Turcan avea deja școala parvenitismului, ea urcând fulgerător, fără vreun merit, din neant, doar pentru că îi plăcea lui Stolojan de ea, că era tinerică și moscovițică. Acum s-a mai copt, s-a mai urâțit, nici lui Iohannis nu-i mai place foarte tare, e posibil să nu mai avanseze politic dacă nu vine vreun moș pervers care s-o mai salte puțin. Nu mă judecați aspru, nu fac decât să preiau puțin din discursul lui Orban, care a declarat că în PNL sunt unele doamne care au avansat doar trecând prin patul șefilor. Eu chiar nu cred că femeia asta are vreo calitate care s-o fi recomandat la șefia unui mare partid. O provoc la o confruntare simplă pe teme de cultură generală în materie de istorie și doctrină liberală. Dacă mă învinge, îmi voi cere iertare, o voi minți că e frumoasă și voi scrie poezii numai pentru ea toată viața, mama ei de poezie!

Despre Alina Gorghiu voi spune doar ce a scris inepuizabilul Dragoș Olteanu despre ea: „E cea mai drăguță fată nasoală și cea mai nasoală fată drăguță din politică”. Dacă asta o recomandă să fi stat pe scaunul Brătienilor, eu îmi iau bocceluța și mă car departe de țara în care există astfel de partid. Alinuța a devenit insuportabilă în ultimul timp, de când îl apără pe zburdalnicul Cîțu folosindu-se de perifrastrica și sofismele avocățeilor de mici instanțe. Pur și simplu se face de rahat, ceea ce pentru o doamna e fatal, încordându-se să demonstreze că albul e negru.

Dacă ar fi un rai al liberalilor români și acolo s-ar întâlni cândva un Brătianu cu aceste doamne, cu adâncă politețe el și-ar scoate pălăria în fața lor. Apoi ar da cu dânsa după câini. Asta mi-a spus, în 2004, doamna Ioana Brătianu, că ar face tatăl său, marele istoric Gheorghe I. Brătianu, dacă ar întâlni un liberal din zilele noastre. Eram la Vila Florica, în templul Brătienilor, ca să citesc și să plâng de emoție pe scrisorile pe care Pia Brătianu le scria fiilor ei, studenți la Paris. Repet: știu doamnele acestea cine a fost Pia Brătianu?

Ludovic Orban, uneori penibil, alteori cu statură vag eroică, dar îi trece repede, a ajuns acum de toată mila, un mâț jegărit fugărit din colț în colț de șobolanii pe care nu i-a mursecat la timp, ba i-a mai și adus să limpăie la castronul oficial. S-a speriat ca un țâcă de buha DNA-ului, care i-a copt un dosar strategic, și s-a retras din cursa pentru primăria Capitalei, urmând ca după alegeri să fie declarat nevinovat. Asta nu l-a împiedicat pe prost să vadă că DNA-ul e manipulat politic, s-a-mbrăcat în geacă roșie și a început să sară ca retardații în piața publică strigând „Cine nu sare / Ia condamnare”, luând apărarea coruptului DNA. Strict în ordine estetică, acest gen de manifestare publică, săritul în masă, e de un prost-gust insuportabil. Mă face să-mi fie dor de manifestațiile mult mai inteligente, mai creative, ale tinerilor frumoși și liberi, dar teribil bătuți de mineri, din Piața Universității. Nici tefeleul nu mai e ce-a fost.

Furia mea mocnește de mult, a clocotit la fiecare boacănă făcută de partidul meu favorit și a răbufnit vulcanic acum, de când Iohannis l-a împins pe acest pitic năpârlit, Cîțu, să fie prim-ministru și președinte al PNL.

Ia ziceți așa: Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, Dimitrie A. Sturdza, Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, I. G. Duca, Constantin I. C. Brătianu… puncte-puncte… Cîțu! Ce nu sună bine în această înșiruire? Unde vi se împiedică limba?

Cîțu e plin de bube-n cap și, pe măsură ce i se rărește părul, încep să se vadă și altele. Odată cu ascensiunea lui spre funcția de președinte al PNL, s-a văzut mai clar ca niciodată cât de găunos e discursul liberalilor. Parcă nici odiosul PSD n-a dus atât de de departe discursul dublu. Măcar ăia erau ticăloși pe față, nu jucau teatrul ăsta de doi bani.

Tot ce era condamnabil la alții, dar tot-tot, la ei e bun acum, la liberali.

Fără penali în funcții publice, dar penalii noștri au derogare.

Fără ordonanțe de urgență în justiție, facem și referendum pentru asta, dar noi dăm ordonanțe.

Fără amante prin posturi plătite de stat, dar pe amantele noastre să le angajăm, totuși. Știți cazul cu chelnerița de la Apele Române, nu trebuie să dau alt exemplu.

Fără traseiști, dar traseiștii noștri sunt buni chiar pentru funcția de președinte, cum au fost Stolojan, Blaga, Turcan. De ce să luam traseiști unul câte unul? Mai bine îi luăm pe adversarii noștri băsiști cu partid cu tot, chiar dacă n-au un neuron liberal în creier, și îi lăsăm să ni se urce în cap. Ca să fie bine. Ca să fie frumos. Ca să nu ni se ia ciolănelul. Ca să nu se supere Șeful de sală.

Gâdea nu e bun, că nu e un jurnalist imparțial, dar noi luăm un papagal de la alt post, pe Rareș Bogdan, îl facem peste noapte membru de partid și europarlamentar, îi dăm putere nelimitată și începem să credem în el ca într-un Mesia cu batistuță la piept.

Datoriile externe sunt rele, dar noi facem unele și mai mari.

Ciuma roșie e rea, dar luăm niște ciumă roșie, cum ar fi acest inodor și insipid Dan Vîlceanu, fost lider al tineretului ciumăroșist, și-l punem sus în partid, la grinda Brătienilor, îl aburcăm și-n Parlament, îi dăm și Ministerul de Finanțe pe mână, că așa vrea Dulappis, Șeful de sală. Noi iubim democrația de partid, dar n-o practicăm, lăsăm să vină totul de la Partenerul nostru.

Corupții lor sunt răi, dar corupții noștri sunt buni, îl susținem în continuare pe slab școlarizatul Costel Alexe la cârma județului Iași, când îl caută DNA-ul pe-acasă, e bun și fostul primar pesedist din Iași, primim orice lichea. Noi spălăm lichelele vechi și le facem ca noi – și aici am fost intenționat ambiguu.

PNL seamănă tot mai mult cu un mardeiaș de maidan care schimbă regulile când vrea, cum îi convine. E scârbos, da, de-a dreptul scârbos să-i vezi pe croncănitorii liberali cum reinterpretează mereu propriile principii, după cum bate vântul. Oameni absolut respectabili din punct de vedere profesional, cum ar fi avocatul Daniel Fenechiu (mai puțin stimabil moralmente, fiind și el un traseist, fost președinte al unui alt partid), devin deodată jalnici, îți vine să-i pupi și să-i bați când îi vezi cum se screm să-și apere neghiobii, penalii, traseiștii, oportuniștii, bețivii, drogații, afemeiații, țeparii, slugoii, corupții, toată această pegră adunată și ocrotită sub pulpana marelui partid liberal.

E cu atat mai grav că se întâmplă toate astea la un partid care a clamat mereu că luptă împotriva acestor mizerii, ca atunci când faptele penale sunt comise de un polițist dau de un judecător.

Mă doare inima să recunosc, după atâția ani de speranțe deșarte, din care totuși m-am nutrit, că nu e nicio deosebire fundamentală între ciuma roșie și ciuma galbenă sau albastră, că PNL n-a putut să se ridice din cloaca politichiei dâmbovițene și să-și reaprindă pe stemă luminile liberalismului autentic, că acest partid a coborât din cărțile de istorie în arena circului ieftin, acolo unde se balegă maimuțele și fiarele care și-au pierdut demnitatea și simțul libertății. Nu, nu e o lozincă pe care mi-au scris-o pe creier serviciile secrete sau dușmanii oculți ai României, e convingerea mea sinceră, după 30 de ani de democrație originală, că toți sunt o apă și-un pământ. Și dacă nu-s, devin.

PNL, ultima redută a speranțelor noastre, s-a năruit. Partidul nu mai are personalități, deci nici personalitate. E un amestec de naivi simpatici și de ticăloși, de savanți nătângi și de idioți patenți, sunt și mulți visători acolo, oameni de bună-credință care nu știu ce mai speră, care nu stiu cât mai rabdă să fie bătaia de joc a câtorva marțafoi, la rândul lor fantoșe ale unui păpușar cu dinți lați, poate și ai altor păpușari, nevăzuți. PNL e un PSD cu pretenții, sclifosit, un USR, un AUR, un ce vreți voi, e orice în afară de un adevărat partid liberal al secolului nostru.

PNL ne-a abandonat pe noi, cei care am crezut că liberalismul e soluția democrației și a economiei de piață. Pe noi, cei care l-am votat mereu, că altceva n-aveai ce. Pe noi, naivii care am mai visat până astăzi la onoare, la demnitate, la consecvență în politică. La eleganță, la inteligență, la devotament. La corectitudine. La bărbăție? Da’ de unde!

Disoluția morală a acestui partid lasă loc pentru gura zeiței Șoșoacă, să se caște și mai tare, apocaliptic, să ne înghită pe toți. PNL ne-a lăsat singuri, descoperiți în vântul nebuniei. PNL nu mai există pentru noi, pentru țară. Ne-a abandonat. PNL mai există doar pentru PNL.

Mă simt trădat, înfrânt, dezamăgit, înșelat, rănit adânc în inimă. Scârbit și fără speranță, atât mai pot să strig înaintea dezastrului: du-te dracului, PNL! Să vină potopul!”

18.08.2021 – http://www.viorelilisoi.ro

La umbra unei halbe de bere

Urmează o binemeritată pauză. De hidratare. Bateriile trebuie reîncărcate, inspirația lăsată să se odihnească. Mă retrag într-un loc strategic: la umbra unei halbe de bere. Bine, fie două. Sau trei. Oricum, mult mai puține decât consumase „tânărul” Cîțu pe vremuri…

Cum se traduce alcoolemia de 0,161 (BAC) marcată de Florin Vasile Câțu, premierul României, la momentul în care a fost prins conducând în SUA:

  • aprox 1 litru de tărie (whiskey, vodcă);
    sau
  • aprox 5 sticle (750 ml) de vin;
    sau
  • foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore.

Ne reîntâlnim printre rânduri când se mai așează spuma. Până atunci rămâneți cu bine și sănătoși, că din beție ne trezim cu toții.

PS. Până atunci poate scăpăm și de tristul de Cîțu! #doamneajută

Radiografia unei veri politice cumplit de calde

Lumea politică de pe splaiurile dâmbovițene este din nou într-o mare fierbere după dezvăluirile privind trecutul penal al premierului Florin Vasile Cîţu.

Președintele Iohannis nu a mai suportat tensiunea generată de problemele bahice ale premierului Cîțu și s-a întors intempestiv din vacanță, ieșind în stradă, îmbrăcat în celebra sa geacă roșie. Alături de alți zeci de mii de protestatari a cerut demisia lui Victor Ponta!

Imediat au reacționat și ambasadele SUA, Franței, Germaniei și Suediei, care au postat pe Facebook o scrisoare comună prin care au condamnat recentele dezvăluiri, manifestându-și profunda îngrijorare față de noul atac asupra destoinicului premier Cîțu, care echivalează cu un atac asupra justiției și a statului de drept!

Liderii PNL din #echipacastigatoare au ieșit și ei în fața sediului din Modrogan cu jucăriile din copilărie pentru a-și manifesta susținerea față de copilul de 29 de ani care a greșit în tinerețe ca orice alt puști care și-a urmat studiile doctorale în SUA. După ce s-a trezit vie și a urat un sincer la mulți ani personalităților istorice comemorate în această zi, Raluca Turcan a luat cuvântul în lift și a acuzat asaltul împotriva democrației și a siguranței naționale!

Rareș Bogdan a rămas ferm pe poziții și, după 236 de zile de la instalarea noului guvern de „dreapta”, a mai promis încă odată eliminarea pensiilor speciale în primele 30 de zile de guvernare.

Vizibil deranjați de acuzațiile aduse colegului lor de suferință, tânărul și neliniștitul Cîțu, europarlamentarii Vasile Blaga și Traian Băsescu au îngropat securea războiului și și-au înecat amarul într-o frapieră cu bere, whiskey și suc de mere din Place Luxembourg (Bruxelles).

Ludovic Orban a trebuit să primească în biroul său de președintele al Camerei Deputaților mai mulți colegi din PNL veniți neinvițați pentru a-l ajuta să termine stocurile de vin, whiskey și țigări rămase de la ziua sa de naștere. Șampania a fost pusă la rece până după Congresul PNL din Septembrie. Tare mi-e că șampania aia nu va fi pentru cine o pregătește…

Apropo. Ilie Bolojan, Emil Boc și ceilalți reprezentanți ai defunctei „Alianțe a Vestului” au avut o nouă consfătuire de taină pentru a lansa a treia cale de urmat la Congresul PNL. Fiind politruci responsabili nu-i pot lăsa pe peneliști să aleagă între doi consumatori cu antecedente la volan. De aceea se gândesc să lanseze în cursa pentru șefia PNL un… aviator sau un aerian!

În tot acest timp, „aliații” din USR+ au mai descărcat câteva tone de explozibil la sediul Guvernului, gata în orice moment să dinamiteze coaliția de guvernământ.

Liderii UDMR, filosofi ca de obicei, au tăcut masiv, pregătindu-și însă în secret agendele de telefon, în caz că sună Ciolacu de la PSD să le propună ceva indecent sau să le vândă (din nou) Ardealul.

AUR a mai adunat un procent electoral, consolidându-și poziția în preferințele românilor. Dacă mai crește mult spre 20%, nici liderii acestei formațiuni nu au cum să scape fără dezvăluiri incendiare, mai ales că ANM a anunțat deja că anul 2021 va mai lovi cu noi valuri de căldură.

Apropo valuri, „autoritățile” se pregătesc intens pentru valul patru al pandemiei: NU au suplimentat paturile ATI din spitale și nici caravana vaccinării NU reușesc să o mai urnească din fundătura în care au băgat-o. Au totuși o soluție de rezervă care până acum a funcționat de fiecare dată când a fost nevoie: întreaga responsabilitate va fi aruncată asupra populației iresponsabile.

#rezist

Cîțu, primul pușcăriaș al Guvernului

Problema lui Florin Vasile Cîțu nu este că a băut o bere și pe urmă s-a urcat la volan. Problema lui Cîţu este că pentru fapta sa a făcut pușcărie pe baza unei sentințe judecătorești. Problema lui și mai mare este că timp de 20 de ani a ținut ascunsă informația. Cea mai mare problemă este însă că un asemenea individ a putut ajunge prim-ministru în România. E grav nu pentru el, ci pentru noi, cei care suntem în situația de a fi „guvernați” de un mincinos, condamnat penal.

Pentru că oricât ar încerca fanii lui Cîțu să explice trecutul, individul are o condamnare penală la activ (o condamnare pe care a uitat-o din poveștile sale fantastice despre experiența din America), o condamnare pe care a ascuns-o de ochii românilor! A ascuns-o și de familie! Tatăl lui Cîțu a spus pe un post TV că „Florin” nu i-a spus niciodată că a făcut pușcărie în SUA, în timpul studenției!

Florin Vasile Cîțu a fost condamnat de un judecător de statul Iowa și a stat 2 zile în pușcărie (plus amendă), deci poate fi numit pușcăriaș, folosind terminologia pe care a promovat-o însuși Cîțu pe când era în Opoziție. Dacă a stat în pușcărie, e logic că poate fi numit pușcăriaș. Nici nu mai interesează că a fost în America în urmă cu 20 de ani.

Și acolo la fel cum și în România, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reprezintă o faptă penală.

Revenind la retorica promovată de actualii guvernanți de „dreapta”, urmașii lui Brătianu, peneliști, useriști, progresiști sau cum s-or mai fi numind ei, Florin Vasile Cîțu este un PENAL care ocupă astăzi o funcție publică.

În mod normal și legal (legea 90/2001), un condamnat penal nu ar putea face parte din Guvernul României. Contravine legii! În „România normală” însă, cea condusă de Iohannis* și Cîțu, această regulă și legea, în general, se aplică diferențiat, doar adversarilor politici, mai exact ciumaților de culoare roșie. Nici legea statului român și nici legea bunului simț nu se aplică liderilor de „dreapta” de la PNL și USR. Ei una spun în Opoziție și alta fac când ajung la guvernare. Asta e normalitatea pentru ei. Se cheamă ipocrizie și minciună. Iar de lozinca lor celebră – aia cu fără penali în funcții publice – s-a ales praful în momentul în care au primit acces la resursele puterii!

Nici nu știu ce e mai grav, faptul că pușcăriașul Cîțu a fost condamnat și a mințit, ascunzând acest lucru (minciuna prin omisiune e tot minciună) sau faptul că, în România, instituțiile statului operează cu o dublă măsură.

Fostul procuror-șef Laura Codruța Kovesi a plagiat în teza de doctorat, dar instituțiile statului au închis ochii, în vreme ce în alte cazuri de notorietate, titlurile de doctor au fost retrase imediat. Liderul „progresist”, Dan Barna are un dosar la DNA, vizând fraude și conflicte de interese cu fonduri UE, dar nimeni și nimic nu îl deranjează, e bine-mersi vicepremier, în vreme ce, pentru alți politicieni, primari sau parlamentari, s-au pus în mișcare adevărate telenovele ce au acționat deopotrivă în plan juridic și în cel al imaginii publice. Unele telenovele s-au sfârșit fie cu o condamnare, altele printr-un mare fiasco. Avem atâtea exemple, din păcate!

Despre Florin Vasile Cîțu se află că a fost condamnat penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice sau consum de droguri și nicio instituție a statului român nu reacționează. Niciun haștagist nu iese în Piața Victoriei să protesteze! Nici măcar Iohannis nu și-a mai luat pe el geaca roșie. Nimeni nu face nimic!

Oare asta să fie România „normală”? România dublului standard, unde legea este pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă? Aceasta nu este domnia legii! Acesta nu este statul de drept, statul ăla de drept fără penali pe care Cîțu, Cioloș, Barna și alți haștagisti au ieșit să-l apere în fața „dictatorului” de Dragnea!

Din păcate, România „normală” a lui Iohannis și a lui Cîțu nu este România românilor normali, cei care mănâncă pâine în fiecare zi (nu cozonac precum urmașii Brătianilor), românii care nu beau când se urcă la volan și care nu ocupă funcții publice când sunt condamnați penal.

* Nu am uitat nici de retrocedările ilegale de case de la Sibiu în are a fost implicat Iohannis. Majoritatea proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false. Să nu ne așteptăm, așadar, că Iohannis își va întrerupe concediul pentru a lămuri lucrurile. Să nu ne așteptăm că Iohanmis îi va cere pușcăriașului Cîțu demisia din funcția de premier fix, în condițiile în care nici el nu e departe de pușcărie, iar Cîțu este favoritul său pentru președinția PNL!

PS. Pe bună dreptate, mulți se întreabă câte alte schelete mai ascunde pușcăriașul Cîțu prin dulapul său. La fel de mulți se întreabă cum mai poate fi susținut un asemenea individ de un întreg partid și de o întreagă coaliție de „dreapta”?!