Sfârșitul este un nou început

Pandemia e gata. Sau cel puțin a fost pusă pe pauză. După doi ani, și în România se ridică restricțiile impuse de ”autorități”, putem să ne întoarcem la ceea ce era odată normalitate. Suntem ceva mai relaxați și mai liberi. Starea de alertă nu mai fost prelungită de Guvernul Ciucă. Ne-a anunțat chiar președintele.

Klaus Iohannis a învins din nou coronavirusul, cum a mai făcut-o și în iunie 2021. Ar fi bine totuși ca după această a doua înfrângere a virusului să nu mai moară atât de mulți români precum după prima „victorie” iohannisiană.

Dacă este însă să fim corecți, trebuie să recunoaștem că, în ciuda discursurilor triumfaliste ale președintelui, nu „autoritățile” super-(in)competente au reușit să pună capăt acestui coșmar. Prin reacția lor exagerată, ele doar au declanșat isteria, însă nu au niciun merit că de mâine, se termină. ”Autoritățile” nu fac altceva decât să constate un fapt: pandemia s-a transformat în epidemie.

Felul în care Organizația Mondială a Sănătății și statele lumii s-au ”luptat” cu pandemia și nu cu virusul este de manual. Manual de guvernare non-democratică. ”Și eu am fost uluit. Dar ceea ce m-a uluit cel mai tare nu a fost pandemia. […] Nu, cel mai uluitor a fost modul foarte ciudat în care s-a acționat de data aceasta”, constată Bernard-Henri Levy în cartea sa „Acest virus care ne smintește”. Ciudat e un cuvânt blând.

Pentru a combate virusul ar fi fost suficient un tratament (medical) adecvat. Din păcate, el nu e nici astăzi disponibil. Pentru a combate pandemia au fost, în schimb, utilizate restricții severe ale libertăților fundamentale, închideri de țări și de activități economice și sociale (timp de doi ani, în multe țări, oamenii nu au avut dreptul să danseze, de frică să nu se apropie prea mult și să răspândească virusul), carantine, izolări, internări forțate, vaccinuri și rapeluri de vaccin.

Ce n-au reușit „autoritățile”, oamenii de știință, medicii și liderii lumii în doi ani, cu toate „măsurile” lor excepționale, a rezolvat rapid un singur om: Vladimir Putin. Prin invadarea Ucrainei acum două săptămâni. Nu mai există pandemie pentru că, acum, există doar războiul din Ucraina. Nimeni nu mai vorbește despre altceva decât de război. Nimeni nu se mai teme de coronavirus. Toți ne temem doar de Putin. Sunt de acord cu cei care propun ca președintele rus să primească Premiul Nobel pentru… Medicină!

Revenind la un ton serios, trebuie să ne confruntăm cu o realitate tristă, cea care ne-a demonstrat că noile generații de vaccinuri – inclusiv cele „anti-COVID” bazate pe tehnologia mARN, descoperite într-un timp record și puse pe piață suspect de repede (pe bani foarte mulți) – au eșuat în misiunea lor. Ele nu au putut opri răspândirea variantei OMICRON! Deși rolul unui vaccin tocmai acesta ar fi trebuit să fie: să ne protejeze să nu ne îmbolnăvim și să oprească transmiterea (globală) a virusului! Să oprească pandemia!

Așadar, trebuie să acceptăm că pandemia nu a fost oprită de știință! Nici de măștile de protecție, nici de statul în casă și nici vaccinuri! Nici măcar de ”intervenția concertată și susținută a autorităților”, cu toate măsurile de prevenție și protecție sanitară. Pandemia nu a fost ”învinsă” nici de atitudinea responsabilă a cetățenilor, pentru că foarte mulți nu au respectat regulile (unele dintre ele, e drept, stupide) sau le-au respectat cu aproximație.

Adevărul este că pandemia a încetat, de facto, pentru că ”noul” coronavirus s-a transformat și s-a adaptat! Omicron este ca orice gripă sezonieră, poate chiar mai blând. Chiar dacă e mai contagioasă decât precedentele, chiar de neoprit, această tulpină este, în schimb, mult mai puțin periculoasă pentru om. Spre norocul nostru!

De aici încolo, va trebui să ne adaptăm și noi să conviețuim cu ”dușmanul invizibil” printre noi. Chiar dacă pandemia s-a terminat, e evident că acest virus nu va dispărea niciodată. Și nici tentația ”autorităților” de a aplica noi ”măsuri” de protejare a populației, atunci când vor considera că e oportun. Dacă tot ne-am obișnuit cu purtatul măștilor de protecție, din prudență, le vom folosi și de aici înainte. La fel și cu guvernarea guvernarea prin frică: ar fi și păcat să se piardă cei doi ani (de pandemie) și să nu folosim „experiența” acumulată și cu alte (viitoare) ocazii.

Viața omului este o aventură periculoasă. Până acum, nu a scăpat nimeni din ea. Pericolul nu este însă că vom muri. Aia este o certitudine. Pericolul este că nu vom mai trăi! Așa cum am procedat de foarte multe ori în ultimii doi ani…

Așa e la război

Sancțiunile ”drastice” aplicate de lumea occidentală împotriva Rusiei (pentru atacul armat asupra Ucrainei) arată mai degrabă a pedeapsă pentru cetățenii Federației Ruse și mai puțin pentru ”tiranul” Putin și liderii care au declanșat războiul.

Companiile occidentale închid fabrici și magazine în Rusia, își suspendă activitatea sau pur și simplu îi lasă cu ochii-n soare oe clienții ruși, băncile ruse sunt excluse din rețeaua mondială, website-urile limitează conținutul pentru ruși, etc. Rubla s-a prăbușit, împreună cu puterea de cumpărare a rușilor de rând. Nu am auzit însă până acum de nicio măsură directă împotriva liderilor politici. Iar oligarhii, bine conectați la lumea occidentală, nu dau semne că ar fi suferit pierderi nerecuperabile. Ei își țin averile personale în euro și dolari, nu în ruble…

Occidentul acționează cu mantă. Ca în snooker. Pentru a-i lovi pe Putin și acoliții săi, îi lovesc prima dată pe rușii muritori de rând. Poporul rus, la fel precum cel ucrainian, nu are nicio vină pentru declanșarea războiului. Și totuși cei nevinovați au de suferit cel mai mult. Că așa e la război…

Liderii politici sunt principalii vinovați, însă tot ei sunt printre cei ”scutiți” de sancțiuni. Că așa e la război…

Oare Ocidentul chiar crede că prin sancțiunile aplicate oamenilor de rând, aceștia din urmă se vor răscula împotriva dictatorului și printr-o răscoală/revoluție populară îl vor da jos? Să fie asta logica din spatele sancțiunilor? Sau pur și simplu, marii lideri din Vest nu au curajul să se atingă de Putin. Și atunci lovesc și ei unde pot.

Dincolo de asta, legat de povestea cu ”războiul” din Ucraina, mă încearcă un sentiment ciudat. Parcă nu se leagă lucrurile, piesele puzzle-ului nu prea se potrivesc. Și parcă toate sunt un pic aranjate forțat, parcă toate sunt exagerate. Mai ales dacă urmărești știrile! Peste tot numai propagandă. Și la ruși, și la ucrainieni, și la occidentali. E suficient să analizezi doar raportările părților beligerante privind numărul de morți. Ucrainienii spun că au ucis peste 5000 de soldați ruși, Moscova nu recunoaște nici 500. Armata rusă raportează aproape 3000 morți, dar în tabăra adversă, în rândul militarilor ucrainieni. Câți civili au murit, nu ne spune nimeni cu exactitate.

Și parcă nici armata rusă nu prea luptă cu determinare, ci mai degrabă la alibi. Folosesc prea puțini soldați pentru amploarea operațiunii, iar tehnica aruncată în luptă e uzată moral și fizic, de parcă au dus tancurile în Ucraina ca să scape de fierul vechi. De 10 zile tot înaintează și tot bombardează, și tot degeaba. David rezistă în fața lui Goliat. Mai ceva ca în vremurile biblice! Cel puțin la televizor așa se vede. Ori sunt ucrainienii niște eroi (puțin probabil), ori i-am supra-apreciat pe ruși (foarte probabil).

Prea ușor i-au lăsat rușii pe ucrainieni să câștige războiul de imagine. Ce se întâmplă pe teren, în realitate, nimeni nu ne poate spune. Sau nimeni nu vrea să ne spună. Așadar, rămânem doar cu ce ne dau televiziunile și internetul. Iar acolo, Ucraina e deja câștigătoare, chiar dacă la final va pierde războiul propriu-zis. La cum funcționează astăzi mass media și propaganda online, Rusia lui Putin nu are cum să câștige nimic. Iar Puțin a ajuns mai diabolic decât toți înaintașii lui imperialiști. Și Stalin are o imagine mai bună decât el!

Asistăm, probabil, la un război atipic, pe fronturi strict delimitate, cel mai important la nivel de imagine. Și cu siguranță nu pe plan energetic. Sentimentul că ceva nu e în regulă este confirmat de știrile din sectorul energetic: prețurile la gaz și la petrol tot urcă (în avantajul Rusiei, principalul exportator), în timp ce Rusia, în ciuda tuturor „sancțiunilor”, continuă să livreze gazul atât de prețios către statele Uniunii Europene. Și nu doar că își respectă contractele și robinetul de gazul nu a fost oprit, dar livrările chiar au crescut de când a început războiul. Și conductele alea de gaz trec fix prin Ucraina cea bombardată. O adevărată minune a războiului că au rămas neatinse de bombe…

În orice caz, dincolo de propagandă și manipulări, dincolo de așa-zisele sancțiuni, războiul lovește fix acolo unde nu ar trebui: cel mai tare suferă oamenii de rând, aflați de o parte și de alta a tancurilor. Paradoxul este că ucrainienii și rușii deopotrivă sunt marii pierzători, iar conducătorii lor, în schimb, pozează în victorioși. De fapt, nu e niciun paradox. Așa e la război…

Despre războaie și solidaritate

Războiul este un lucru teribil. Nimic nu legitimează crimele. Nici pe ale rușilor, nici pe ale americanilor. Ale nimănui. Niciodată.

Pe de altă parte, pentru a rămâne realiști, să nu uităm istoria și ce ne învață ea: „moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică„. Afirmația îi este atribuită lui Iosif Djugasvili (Stalin), fostul tiran al Uniunii Sovietice pe care lumea și-l va aminti pentru milioanele de deportați și de morți executați la ordinele sale. În paranteză fie spus, nu trebuie să uităm nici faptul că Europa și lumea actuală, geografia politică și ordinea mondială de astăzi – pe care o apară lumea civilizată în fața agresorului rus, este și creația lui Stalin și a altor capete mai mult sau mai puțin luminate. Am închis paranteza.

Urmând tradiția stalinistă, un alt tiran de la Moscova ține acum o demonstrație de forță în fața lumii. Iar lumea a reacționat, manifestând un val de solidaritate excepțională în fața „criminalului” Putin. E remarcabil tot efortul (de peste tot în Europa) pentru ajutorarea refugiaților ucrainieni.

Nu vreau să comentez prea mult pe marginea acestui subiect, mai ales că sunt alții mult mai pricepuți la asta. E plin internetul de radutudori și alți ”analiști” de geopolitică. Nu pot însă trece cu vederea un lucru.

În România sunt milioane de oameni săraci și familii care trăiesc în condiții mizere. De soarta lor nu prea ne pasă, dar strângem bani (în mod organizat), asigurăm mese calde, transport gratuit și ne deschidem casele pentru alții. Pentru refugiați. Am rezolvat toate problemele românilor, așadar, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să rezolvăm problemele altora. E lăudabil orice efort și orice manifestare de solidaritate în aceste vremuri tulburi, însă poate că ar fi mai sănătos (pentru societatea și pentru statul român) să-și concentreze eforturile si resursele pentru a ne rezolva mai întâi propriile probleme, înainte să sărim să-i ajutăm pe alții. Numa’ zic…

Sunt atâția români fără adăpost și n-am văzut pe nimeni să-i găzduiască. Sunt atâția copiii care nu au ce mânca si nu îi ajută nimeni.
La farmacie am văzut bătrâni care nu-și pot lua medicamente din cauza sărăciei, dar n-am văzut pe nimeni să le plătească în locul lor.
Sunt atâția români care nu mai au loc de muncă și nu-și pot achita facturile si nu au ce le pune copiilor pe masă, dar n-am văzut pe nimeni să se ofere să le plătească sau să se ofere să-i găzduiască! Am ajuns să ajutăm străinii și pe ai noștri nu îi vedem!

Ucrainienii trebuie ajutați, fără nicio îndoială, însă mi-e destul de greu să explic cum am ajuns noi, românii să fim mai solidari cu ucrainienii decât cu proprii noștri conaționali… Vrem să arătăm cât suntem de umani într-un film global, bine regizat în care rușii au ajuns mult mai periculoși chiar decât coronavi-rușii. Nu degeaba sunt portretizați de presă occidentală ca fiind reprezentanții Răului.

Tot în aceeași logică umanistă, propun să salvăm și alți refugiați politici sau de război. De exemplu pe afgani, sirieni și alte nații musulmane pe care le ținem în ghetouri sub-umane la gardurile Europei. Să fim oameni până la capăt și să-i primim și pe aceștia cu brațele și casele deschise. Solidaritate până la capăt!

PS. O ultimă observație: încep să se arate avantajele faptului că am ajuns colonia Americii și a altor Mari Puteri europene. Altfel ajungeam și noi ca Ucraina. Decât bombardați de ruși, mai bine storși de bani și de resurse de occidentali.

Pentru pasionații de istorie, de „războaie” și de adevăruri spuse mai puțin, vă invit să citiți acest text.

Un război e pe terminate. Altul abia începe!

Pandemia e pe cale să se sfârșească! Guvernele lumii încep deja să renunțe – cel puțin temporar – la restricții, iar lumea a pornit pe calea de întoarcere la normalitate. Și în România, în doar câteva zile, vom face primii pași. Chiar astăzi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că numărul de cazuri noi este pe o pantă descendentă, precizând că „am trecut cu bine de acest val”. Tot el a sugerat că vom avea un „Paști fără restricții„.

Inclusiv marele Bill Gates, acest nou guru al vaccinării, a admis că „DIN PĂCATE virusul în sine, în special omicronul este un tip de vaccin care crește imunitatea celulelor de tip B și C care a făcut o treabă mai bună cu populația lumii decât am făcut-o noi cu vaccinurile… peste 80% din populație a fost expusă fie vaccinurilor fie bolii… șansele dezvoltării unor forme severe de boală (…) au scăzut dramatic”.

Când 80% din populație fie a trecut prin boală, fie a fost vaccinată, fie ambele variante, înseamnă că a fost atinsă mult pomenita imunitate de turmă. Înseamnă că Pandemia s-a sfârșit. Din păcate pentru unii, vorba lui Gates…

Dacă e să fim însă corecți, trebuie să recunoaștem că marea relaxare nu se datorează faptului că am fi câștigat „războiul” cu SARS-COV-2. Războiul cu virusul s-a terminat indecis. Nu a câștigat nimeni. Mai degrabă, ne-am adaptat. Cu toții.

Pandemia s-a încheiat nu ca urmare a luptei „eroilor” și a „autorităților” sau ca urmare a „măsurilor” eficiente luate de aceștia. Nu am învins virusul nici prin lockdown, nici prin vaccinare și nici prin suspendarea drepturilor și libertăților fundamentale. Nici vorbă de așa ceva!

Criza sanitară a luat sfârșit pur și simplu pentru că inamicul invizibil nu mai este considerat atât de pericolus (despre cât de periculos sau de nepericulos a fost vom scrie cu altă ocazie). Virusul s-a adaptat: Omicron nu ne omoară cu zile, ci preferă să supraviețuiască în corpurile noastre. Și noi ne-am adaptat: preferăm să conviețuim cu el. După doi ani de „luptă”, am obosit cu toții. Am oprit războiul și am trecut la etapa de conviețuire.

Noua variantă de virus se răspândește mai repede decât precedentele, însă nu mai e atât de letal, așa că putem pune și noi „armele” jos, cel puțin o vreme. Începem să ne obișnuim cu el, așa cum ne-am obișnuit și cu altele mult mai rele. Noua normalitate înseamă, până la urmă, și coabitarea pașnică.

Noua normalitate va însemna însă și păstrarea „armelor” în rastel. „Eroii” războiului nu vor renunța prea ușor și vor continua să ne apere cu vitejie. Chiar și pe timp de pace (temporară).

„Autoritățile” vor rămâne vigilente multă vreme de aici încolo. După ce ne-am obișnuit atât de bine cu „măsurile” lor, ar fi păcat să renunțăm definitiv la ele. Am trecut cu bine doar de un pericol, însă nici nu ne putem imagina ce alte pericole înfricoșătoare și ce alți inamici (mai mukt sau mai puțin imaginari) ne pândesc, inamici de care trebuie să fim apărați cu orice preț, chiar și cu prețul renunțării la drepturi și libertăți. Și doar „autoritățile” pot să facă asta cel mai bine. Rușii, de exemplu, par cel puțin la fel de periculoși precum coronavi-rușii.

PS. Între timp, preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut public independenţa a două regiuni „separatiste” din Estul Ucrainei, Lugansk şi Doneţk, crescând astfel tensiunea pe scena internațională. El a invocat faptul că Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate autentică”, ci a fost creată de Lenin și Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu probleme politice sistemice, fiind o marionetă patronată de Statele Unite.

Lauda de sine nu miroase bine!

Nu cred să fi întâlnit în ultime vreme locuitori urbani mai mândri de orașul lor decât orădenii. Avem impresia că suntem buricul lumii, dacă nu măcar al României și al Europei.

O vorbă veche din popor spune însă că lauda de sine nu miroase bine. Nu miroase deloc bine nici propaganda politică mascată, plătită din banii contribuabililor prin care se întreține acest patriotism local găunos. Această propagandă este de-a dreptul ticăloasă!

Conducerea PNL din Oradea și Bihor cheltuie de ani de zile, în mod netransparent și discreționar fonduri publice de ordinul milioanelor de euro pentru a-și clădi o imagine de administrație de succes, orientată spre dezvoltare. Cel mai recent exemplu este ”povestea” cu participarea Primăriei Oradea în așa zisa competiție cu numele de „Cea mai bună destinație de turism în Europa”. De fapt, nu este vorba despre nicio competiție și niciun titlu oficial recunoscut vreo autoritate europeană, ci doar de o acțiune de marketing și un titlu pompos oferit de un website (European Best Destination) administrat de o firmă privată (de apartament) cu sediul în Belgia. Această firmă oferă anual asociațiilor de turism, operatorilor, primăriilor și/sau ONG-urile care se ocupă de promovarea acestora (vezi cazul APTOR) pachete de promovare turistică. Serviciile sunt contra-cost, adică pe bani grei, prețul variind în funcție de durata contractului si de serviciile contractate. Între aceste servicii sunt incluse și tot felul de top-uri (cea mai bună destinație de turism, cel mai frumos târg de Crăciun, etc.). Clienții (de exemplu, orașele care și-au achitat taxele de participare) obțin în aceste top-uri diverse clasări, desigur în funcție de un vot electronic măsluit pe website în funcție de interesele clienților.  

Orădenilor le place însă să creadă că trăiesc într-un oraș de top, un oraș care concurează cu mari capitale precum Viena, Praga sau Londra. Așa că nici nu mai contează că topul este un fals grosolan. Nici nu mai contează că oglinda e strâmbă, iar imaginea (de sine) este falsă! Propaganda administrației locale peneliste minte în mod asumat în mass media și rețelele sociale și întreține această imagine mincinoasă. Iar orădenii nici nu vor să vadă minciuna. Pentru că tot ce vedem și auzim despre Oradea nu sunt altceva decât reclame manipulatoare menite a vinde iluzii! Nu doar turiștilor, ci mai ales orădenilor și bihorenilor!

Orădenii sunt păcăliți și, pe deasupra, mai și plătesc pentru asta sume importante, fără ca măcar cineva din administrația locală să aibă curajul să recunoască asta! Avem prea puține motive întemeiate să fim mândri că locuim în Oradea și Bihor. Fala noastră locală nu este susținută decât de reclame înșelătoare, realitatea nu e deloc așa cum vor Primăria și Consiliul Județean să ne-o vândă.

Poate stăm mai bine decât alte reședințe de județ din România, însă comparația cu capitalele europene și destinațiile turistice consacrate este una de-a dreptul ridicolă. E posibil ca un turist să poată petrece două zile în mod plăcut în Oradea. Nu cred însă că are ce să facă mai mult pe la noi. În rest însă, orașul este extrem de neprietenos cu locuitorii săi, costurile vieții sunt mari, iar banii publici sunt risipiți pe proiecte prost gândite și și mai prost făcute. Cât despre iluzia turismului european de „top”, vă spun doar atât: orașul este atât de „atractiv” pentru turiștii străini încât cursele aeriene externe au trebuit să fie sistate așa de ”mulți” străini au vrut să ne viziteze!

Conducerea penelistă a orașului și a județului a investit sume enorme din bani publici în campanii de promovare pentru oraș și, implicit, pentru propria imagine. Pe de o parte, nu vor să recunoască nici în ruptul capului că au plătit pentru imaginea bună de care se bucură, pe de altă parte, neagă cu încăpățânare evidențele: nu ne putem compara cu orașele din Europa Centrală sau Occidentală, iar realitatea orădeană de zi cu zi este una tristă și gri, nu seamănă deloc cu pozele (prelucrate) și filmele de promovare colorate și strălucitoare.

Oradea, Decembrie 2021: Photoshop vs. realitate

Mândria locală ”de Oradea” este una găunoasă. Ea este strict alimentată de administrația locală și ciracii acesteia pentru a nu strica imaginea bună contruită pentru niște politicienii ambițioși. Unii se cred mari vizionari și lideri naționali, când colo nu sunt altceva decât niște provinciali frustrați…

”Belvedere” Ciuperca – Photoshop vs. realitate

Aplicarea „științifică” a unor reguli stupide

După studii îndelungate făcute de cercetătorii britanici s-a constatat că virusul efectiv nu poate trece de „gardurile” improvizate în mall-urile din România.

Știam încă din 2020 că avem de a face cu un virus inteligent, care umblă în restaurante și crâșme doar după ora 22:00 și de acea „autoritățile” au fost nevoite să le închidă. Acum avem și confirmarea. Sars-CoV-2 știe că în mall nu are voie să circule decât pe o parte a culoarului (cea dedicată ne-vaccinaților) și, pe cale de consecință, respectă cu strictețe regulile impuse de Arafat și Rafila.

Desigur, noua regulă de combatere a pandemiei și segregarea oamenilor pe baza statutului lor medical nu au nimic de a face cu „lăcomia” comercianților de a-și crește vânzările. Așa se combate pandemia. În mod științific. Într-un singur cuvânt: prostie absolută!

În stânga, e zona cu produse neesențiale, deci acolo ți se verifică certificatul „verde”. În dreapta, e liber de COVID și de certificate pentru că acolo se vând produse esențiale traiului de zi cu zi.

Vaccin anti-moarte

„Decizia bazată pe presiune sau pe crearea unui context în care oamenii sunt nevoiți cumva să se vaccineze nu este cea corectă. Vaccinarea este un act voluntar. De ce ne vaccinăm? Ca să oprim transmiterea unei boli. Ăsta e scopul vaccinării. Acum ce observăm? Că această vaccinare nu oprește transmiterea.” (Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, 01.02.2022)

Actualul ministru recunoaște implicit că oamenii au fost forțați de „contextul” creat de „autorități” să se vaccineze și că decizia lor nu a fost una bazată pe alegerea liberă. Când o guvernare – care se proclamă democratică – acționează într-un astfel de mod perfid, practic ea nu mai lucrează pentru popor, ci strict pentru menținerea și perpetuarea propriei sale puteri.

Revenind la problema vaccinului și declarația ministrului, se pune întrebarea logică: dacă nu putem opri pandemia, atunci de ce (să) se vaccinează astăzi oamenii?

Realitatea a demonstrat că noile generații de vacinuri – inclusiv cele „anti-COVID” bazate pe tehnologia mARN, descoperite într-un timp record și puse pe piață într-un timp suspect de rapid – au eșuat în misiunea lor. Ele nu au putut opri răspândirea variantei OMICRON! Deși rolul unui vaccin tocmai acesta ar fi trebuit să fie: să ne protejeze să nu ne îmbolnăvim și să oprească transmiterea (globală) a virusului! Să oprească pandemia! Noile minuni ale științei și progresului nu au reușit însă asta, în ciuda zecilor de miliarde de dolari și euro cheltuite pentru dezvoltarea și achiziția lor. Banii publici au fost cheltuiți, însă pandemia continuă! Norocul nostru este că noua tulpină, chiar dacă mai contagioasă decât precedentele, este mai puțin periculoasă.

Și dacă vaccinurile actuale nu au oprit transmiterea virusului, atunci, de ce unii încă mai insistă să administreze populației și doza booster, o doză ineficientă, ba chiar posibil contraproductivă? Să nu uităm că virusologul francez, câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină, Luc Montagnie (decedat cu două zile în urmă) a numit vaccinarea în masă în timpul pandemiei ca fiind „de neimaginat” și o eroare istorică și științifică care duce la „crearea de noi tulpini” și provoacă decese.

Statisticile ”oficiale” ale Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că în săptămâna 31 ianuarie-6 februarie, ​51,4% dintre cazurile de COVID-19 confirmate s-au înregistrat la persoane nevaccinate, iar 48,6 la vaccinate. Așadar, diferența între cele două categorii este nesemnificativă!

Și dacă vaccinurile sunt ineficiente, de ce unii (lideri politici, UE, „autorități” guvernamentale și medicale) insistă să introducă vaccinarea obligatorie?

Știu că discursul oficial ne spune că vaccinarea ne scapă de spitalizare și de formele grave ale bolii, chiar și de moarte. În continuare se apelează la acest discurs al morții, iar noi, fiind speriați de ambele perspective (atât de boli, cât mai ales de moarte) și nefiind dispuși să ne asumăm riscuri*, acceptăm să ne supunem „eroilor” zilei, chiar dacă aceștia nu au fost întotdeauna cinstiți și onești în relația cu noi. Uităm însă un lucru elementar: cu toții murim! Și cu vaccin și fără vaccin. Nu scapă nimeni, oricât am încerca să evităm „finalul”. Nu există vaccin împotriva morții! Și, diin păcate, așa cum s-a dovedit până acum, nici împotriva Covid-19…

*Rata mortalității COVID-19 în România este de 2,44%, dacă ne raportăm la populația infectată (61.000 de persoane decedate din 2,5 milioane de infectați) și de 0,3%, dacă ne raportăm la întreaga populație rezidentă. Hai să recunoaștem că, dacă nu ar fi fost isteria provocată de „autorități”, o astfel de rată a mortalității nu ar fi trebuit să ne sperie aproape deloc!

Mai ales că nici nu putem fi 100% siguri pe raportările „autorităților”. Numărătoarea morților devine suspectă având în vedere că protocoalele medicale în vigoare nu disting între „mort de COVID” și „mort cu COVID”. De la începutul pandemiei şi până în prezent, în România, 86% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, INSP precizând că 93,3% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată! În aceste condiții, ipoteza că moartea a fost determinată mai degrabă de vârstă și aceste boli grave (cronice) și mai puțin de contaminarea cu SARS-COV-2, devine una plauzibilă, mai ales în lipsa autopsiilor, care în continuare sunt interzise de ”autorități”. Stăm să ne întrebăm, oare de ce?

Toate acestea ridică mari semne de îndoială privind acuratețea și corectitudinea statisticilor date publicității de niște ”autorități” care refuză transparența, în schimb, cer încredere oarbă!

Ce rol mai are vaccinul

Anna Teresa Palamara, directorul secției de Boli Infecțioase a Institutului Superior de Sănătate din Roma, președintele Societății Italiene de Microbiologie, profesor de microbiologire clinică la Universitatea din Roma și membru în Consiliul Director al Institutului Pasteur din Italia, deci un expert în domeniu, a declarat recent într-o emisiune a postului de televiziune Canale 5 ca „în Italia și în alte țări europene OMICRON lovește mai ales persoanele vaccinate, în special pe cele care au făcut a treia doza„. Dacă este așa cum spune acest specialist în boli infecțioase (nu avem motive să ne îndoim de spusele ei), atunci este de neînțeles decizia UE de a lega valabilitatea certificatului „verde” de doza booster sau decizia a unor state care, din februarie, fie au introdus vaccinarea obligatorie anti-COVID (Austria, Italia), fie au transformat certificatul „verde” în certificat de vaccinare (Ungaria), valabil doar cu 3 doze.

O directivă o Comisiei Europene – o instituție care s-a dovedit subordonată intereselor marilor producători de medicamente și vaccinuri – stabilește că de la 1 februarie 2022, valabilitatea pașaportului ”verde” este prelungită doar dacă persoanele se vaccinează și cu doza booster într-un interval care să nu depășească 9 luni de la încheierea vaccinării. Punând presiune pe cetățeni și pe călători, eurocrații vor astfel să „revitalizeze” campania de vaccinare împotmolită în mai toate statele membre.

Rămâne însă întrebarea fundamentală: ce rol mai are vaccinarea, dacă ea nu reușește să oprească transmiterea virusului (rolul esențial al oricărui vaccin), iar vaccinații (chiar cu booster) sunt expuși la infecție cel puțin la fel de mult sau chiar mai mult decât nevaccinații, cum spune doamna doctor din Italia. „Autoritățile” vor să se asigure că nimeni nu scapă neinfectată? Așa vor să dobândim imunitatea de turmă sau așa vor unii să mai facă niște bani pe seama sănătății oamenilor?

Apropo de Italia, Varujan Vosganian observă logica ”supertembelă” a supercertificatului verde italian: pe 15 noiembrie 2021 în Italia erau 5 milioane de persoane adulte nevaccinate. Din 15 noiembrie și până astăzi, peste 5 milioane de italieni s-au îmbolnăvit de COVID.
Dacă e cum se spune, că vaccinul protejează, înseamnă că cei cinci milioane de infectați erau nevaccinați. Urmând această logică, înseamnă că toți nevaccinații s-au îmbolnăvit în ultimele trei luni. Așadar, toți italienii sunt imunizați prin vaccin ori prin boală. Atunci pentru cine s-a mai dat legea cu supercertificatul verde și obligativitatea vaccinului, începând cu 20 ianuarie?
Dacă, însă, nu nevaccinații, ci vaccinații s-au contaminat, înseamnă că vaccinul nu oprește epidemia. Și atunci, de ce s-a mai dat legea supercetificatului verde și a obligativității vaccinului după 20 ianuarie? Să scape de spitalizare și de moarte?
„Oricum ai da-o, și dacă vaccinații sunt de vină, și dacă nevaccinații sunt de vină, legea izvorăște dintr-o logică tembelă. Și dacă vaccinarea și certificatul ”verde” nu au nicio bază medicală, de ce au fost și sunt în continuare totuși folosite?„

Simptomatologie sugestivă și arbitrară

Ordinul Ministrului Sănătății nr. 35 din 7 ianuarie 2022 prevede că persoanele care se reinfectrează în termenul de 180 de zile și nu manifestă simptome grave nu sunt considerate cazuri noi decât la numărătoare, în statistici. În rest, nu li se eliberează pașaportul „verde”. Decât doar în situația în care prezintă simptome „sugestive”. Nu grave, doar sugestive!*

Să zicem că ne-am infectat în octombrie 2021 cu Delta. Facem un nou test (pe banii noștri) în februarie 2022 și rezultatul e pozitiv. Ghinion, ne-am reinfectat! Cel mai probabil cu noua variantă, Omicron. Direcția de Sănătate Publică refuză însă să ne elibereze dovada pozitivării (CoronaForms) și suntem trimiși la medicul de familie, care, dacă nu avem simptome „sugestive” ne spune să stăm în casă (firește ca să nu îmbolnăvim și pe alții) și să luăm un tratament banal. Concediul medical nu primim însă! Nici certificat „verde”. Trebuie să ne descurcăm fără!

Ordinul Ministrului 35/7 ianuarie 2022 spune negru pe alb (II.c):„ Dacă persoanele se retestează îm perioada de 180 de zile de la data primului test pozitiv și au un rezultat pozitiv, nu se consideră o nouă infecție, cu excepția situației în care acestea prezintă simptomatologie sugestivă.” Atenție, nu orice fel de simptomatologie, ci doar una sugestivă, orice ar însemna asta.

Ce înseamnă „sugestiv” numai „specialiștii” care au redactat ordinul știu, pentru că nu există nicăieri definiția acestui termen. Deci, încadrarea în categoria „sugestiv” se face total arbitrar. Nefiind prevăzute criterii clare, suntem la mâna și pixul cuiva.

Ori, o politică publică sau o măsură sanitară care lasă loc arbitrariului va fi aplicată pe măsură. În mod discreționar. Nici nu mai era nevoie de o astfel de prevedere. Ministerul Sănătății putea să spună, din start, că vor fi considerate bolnave doar persoanele pe care Guvernul le consideră sau le vrea. Punct. Nu ne mai complicam existența cu un ordin discreționar, care lasă loc la interpretări și, pe cale de consecință, la abuzuri. Rolul unei politici publice este tocmai eliminarea arbitrariului prin asigurarea unui cadru coerent și clar, care să poată fi aplicat unitar.

În cazul noii definiții de caz, e limpede că nu avem așa ceva. Și ne mai mirăm de faptul că oamenii nu au încredere în „autorități” și că marea majoritatea românilor (65,7%, adică două treimi) sunt de părere că pandemia de COVID 19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populaţiei lumii și doar 28,4% dintre conaţionalii noștri cred că aceasta a apărut în mod natural aşa cum s-a întâmplat şi cu alte pandemii din istoria omenirii (sondaj INSCOP)! Cu astfel de reguli „sugestive”, realitatea bate orice teorie a conspirației…

Măștile răului

În 1983, președintele american Ronald Reagan decreta că Uniunea Sovietică este un „imperiu al răului“, avertizând asupra amenințării globale reprezentate de sovietici, precum și de necesitatea unei confruntări cu această amenințare.

De o vreme încoace, mai precis de când Vladimir Putin îi înfruntă din nou pe americani și aliații acestora, istoria se repetă. Sau mai bine spus, narativul occidental se repetă: Putin este prezentat drept noul ”țar”, iar Rusia a ajuns din nou, ”imperiul răului”. Iar exemplele aduse în sprijinul acestui narativ scos de la naftalină încep cu acțiunile ”agresive” ale Moscovei împotriva Georgiei (2008) și a Ucrainei (2014), intervenția militară în Siria (2015), ”interferența” în alegerile prezidențiale din SUA în 2016 și 2020 și se termină cu „iminenta” invadare a Ucrainei (2022). Și am enumerat doar cele mai recente ”dovezi” ale „Răului rus”, lista însă ar putea merge mult în urmă în istorie.

Vestul are nevoie de un inamic, real sau imaginar, iar în imaginarul colectiv occidental, Rusia joacă perfect rolul puterii ticăloase. Culmea este că și liderilor ruși le place și acceptă această logică maniheistă. Lumea e împărțită între Rău și Bine. Pentru ocidentali (Binele), reprezentanții Răului sunt rușii și chinezii. Pentru aceștia din urmă, Răul este întruchipat de americani și aliații acestora. Tot ceea ce e rus e rău, tot ceea ce e american e bun. Și invers. Sunt axiome care nu mai trebuie demonstrate, e suficient că sunt enunțate. Nimeni nu pune la îndoială valoarea lor de adevăr. Au ajuns dogme! Nuanțele nu sunt acceptate: ori ești cu rușii, ori ești cu americanii. Deși, există destul de multe state care joacă la două capete și chiar între cele două mari super-puteri există nenumărate punți de legătură ascunse.

Dacă reușim să trecem peste propagandă și începem să analizăm faptele curate, dezbrăcate de ideologie și mitologie, ne dăm seama că, de fapt, nici Rusia nu este așa de periculoasă precum e prezentată și nici Occidentul/America nu sunt atât de inocente precum vor să pară.

În lucrarea sa ”The Evil Empire” (2007), autorul american Steven A. Grasse vorbește despre 101 moduri prin care Anglia (să nu uităm că Marea Britanie a fost, la un moment dat, cel mai mare imperiu al lumii) a ”ruinat” lumea: ”They invented slums. They invented child labor. They put Saddam Hussein in power. They burned Joan of Arc at the stake, and they enslaved the globe to get their tea fix. ” Așadar, din punct de vedere istoric, chiar Marea Britanie ar putea fi un concurent serios al Rusiei la titlul de „imperiu al răului”…

O altă lectură revelatoare asupra lumii occidentale sunt și cărțile lui Noam Chomsky, în special ”Cine conduce lumea?” (2016) și ”Cum merge lumea” (2011). În aceste cărți Chomsky detaliază modul în care retorica americană despre libertate și drepturile omului diferă atât de mult de acțiunile sale imperialiste, menite a-i asigura putere și acces la resurse.

Când mai auziți despre ”agresiunile” rușilor în Ucraina, ar fi bine să analizați și alte ”agresiuni” (în numele libertății sau a luptei contra terorismului), de exemplu, ale americanilor asupra altor state. Sau, așa cum pun problema China și Rusia, statele occidentale, în frunte cu Statele Unite să „renunțe la abordările ideologizate ale războiului rece, să respecte suveranitatea, securitatea și interesele altor țări, diversitatea modelelor lor de civilizație și cultural-istorice și să trateze dezvoltarea pașnică a altor state în mod obiectiv și echitabil.”

Dacă stăm strâmb și judecăm drept, ajungem la concluzia că dincolo de retorici, lumea în care trăim are atât de multe nuanțe încât abordarea maniheistă și ideologizată (care facilitează o înțelegere ușoară) este cât se poate de manipulatoare. Monștrii nu există dacă noi nu îi creăm! Fără oamenii care cred în el, Răul ar rămâne o simplă ficțiune. Și asta e valabil și în planul relațiilor internaționale, dar și în cel al politicii europene și naționale.

Înțelegând asta, lumea încetează să mai fie împărțită între eroi și ticăloși/monștri, între ruși și americani. Înțelegând asta, vom vedea lumea în toată ”splendoarea” sa: actori (indivizi, state, ONG, organizații suprastatale, etc.) care își urmăresc interesul (bani, resurse, putere, etc.) și care își schimbă între ei măștile Răului.

PS. Apropo de cum lucrează Marile Puteri, un articol cât se poate de edificator arată că, pus de presă să prezinte DOVEZI că rușii vor să invadeze Ucraina, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a refuzat acest lucru, în schimb a acuzat presa americană că ține partea Kremlinului. Or fi „dovezile” secrete…