Nu ne vindem Ardealul ?!

Ieri, 15 Martie, nu s-a lucrat în Parlamentul României pentru că a fost ziua maghiarilor de pretutindeni.

Inițiativa acestei zile libere pentru parlamentari a aparținut grupului UDMR și a fost adoptată de conducerea Parlamentului cu largul concurs și votul PNL și USR-PLUS. Cum ar spune Iohannis: Jo napot kivanok, Penele & Uszere!

Foarte ciudată această întoarcere a armelor, mai ales din partea românilor din PNL conduși de Iohannis. Anul trecut, vedeau trădători. Anul acesta, au ajuns să sărbătorească alături de „cumpărătorii” Ardealului.

„Ungurii” răi de ieri – care negociau prin birouri secrete cu PSD – sunt ungurii buni de astăzi, aliați de nădejde la guvernare cu Iohannis, PNL și USR-PLUS.

Susținătorii președintelui se întreabă pe bună dreptate: oare ce le-au promis „ungurii” bravilor patrioți români de la PNL și USR în schimbul acestei zile libere? Au renunțat oare și la Ardealul mult iubit?

Pe de altă parte, la cât de prost stă situația la noi, nu cred că „ungurilor” le mai trebuie Ardealul! Nici măcar pe gratis! Cine să le-o mai vândă?!

Feriți-vă de teroriști!

Aseară am ieșit în oraș ca să profit de ultima oră de libertate (între 10 și 11) înainte să fim închiși din nou încase. Și tare m-am speriat. Tot centrul orașului era plin de, așa cum se exprimă premierul țării, „teroriști”.

Unii dintre ei încercau să danseze, deși este ilegal. Alții voiau să se apropie mai mult decât le permite noua distanțare socială regulamentară. Am văzut chiar și inconștienți care se îmbrățișau în văzul lumii. Cei mai periculoși mi s-au părut însă cei care circulau noaptea străzi, după ora oficială de închidere. Așa ceva!

Norocul nostru al celor responsabili este că avem un Guvern și autorități vigilente care ne salvează viețile și ne păzesc de „teroriști”.

Noroc că avem un Guvern bun, care se îngrijește de noi. Guvernul de „dreapta” se luptă puternic cu dușmanul invizibil doar pentru ca noi să avem o viață mai sigură, o viață normală și nu ca pe vremuri, plină de tot felul de pericole.

Nu știu ce ne-am face noi, muritorii de rând, fără acești bravi guvernanți care trebuie să controleze tot în lupta lor crâncenă cu „teroriștii”.

Vă dați seama în ce lume nasoală am trăi!? Cu tineri care dansează și se distrează fără griji, cu prieteni care stau la aceeași masă fără să se ferească, cu oameni care circulă liberi pe stradă după 10 seara, eventual și fără mască.

O, ce minunată lume nouă!

Triumful revoluției haștagiste asupra Justiției

Abia acum, sub guvernarea de „dreapta”, România este un „stat de drept” cu adevărat funcțional. Abia acum, ambasadorii dau directive care sunt executate imediat de către miniștrii din Guvern, iar președintele republicii cere explicații cu privire la dosare în care judecătorii nu dau verdictele pe care le vrea el. Abia acum, ministrul Justiției ignoră total CSM. Mai mult, abia acum, același ministru al Justiției ajunge să se umple de penibil atunci când (confundând grupurile de protestatari din fața sediului) se miră că oamenii îndrăznesc să protesteze și în alte spețe decât cele oficial agreate de ministerul său.

Nu mai e ca în timpul „ciumei roșii” când Justiția era agresată de anularea protocoalelor secrete și ilegale, iar simplul fapt că se dădeau ordonanțe de urgență pe teme de justiție după ora 8 seara provoca reacția fermă și vehementă a societății „civile” în Piața Victoriei. Nu. Acum totul e bine. E liniște. Pentru că avem democrație adevărată, nu ca pe vremea ”dictatorului” Dragnea!

Guvernul PNL-USR+UDMR taie tot ce poate din bunăstarea românilor – salarii, pensii, alocații – și dacă lumea protestează, premierul Cîțu are deplina libertate de expresie ca să o facă cum îi trece pe la gură: leneșă, hoață, coruptă. Nu mai e ca pe vremea odioasei ciume roșii, când salariile creșteau în huiduielile „civililor” iar orice eroare de pronunție a premierului era vânată cu îndreptarul ortografic și ortoepic, devenind scandal de presă. În această „peroadă”, totul este sub control. La propriu și la figurat: de la gramatica guvernanților până la drepturile și libertățile cetățenilor.

Poliția Gândirii și Ministerul Adevărului nici nu mai par doar ficțiuni din ”1984”… Nu-i așa că e frumos?

Români, stați liniștiți! Iohannis și Coaliția de ”dreapta” guvernează pentru voi! 

Fuga de răspundere a miniștrilor

Nici bine nu s-au instalat la conducerea ministerelor, că unii dintre miniștrii de ”dreapta”, în special ”progresiștii” useriști, dau deja semne clare că nu vor și nici nu sunt în stare să conducă instituțiile în fruntea cărora i-a cocoțat partidul.

După Stelian Ion de la Justiție, Claudiu Năsui de la Economie, iată, a venit rândul și lui Vlad Voiculescu de la Sănătate să-și delege atribuțiile unui secretar de stat! După incendiile din spitale și după dezastrul creat în sistemul de sănătate, ministrul userist fuge de răspundere ca de… foc. Așa înțelege el să facă reformă în Sănătate: să lase pe alții să răspundă pentru decizii. Voiculescu s-a săturat de critici și nu vrea să-și asume nimic, decât laudele de pe Facebook!

În Ordinul de Ministru prin care Voiculescu își deleagă atribuțiile scrie negru pe alb că secretarul de stat semnează în numele și pentru ministrul Sănătății toate documentele elaborate. În mod normal și într-o guvernare normală (nu precum cea a coaliției lui Iohannis) ministrul își deleagă semnătura doar pentru perioadele în care este plecat în delegație sau concediu. Nu s-a mai pomenit ca un ministru să delege atribuții și semnătura sa către secretarii de stat pe termen nedefinit! Practic, el vrea astfel să paseze toată răspunderea către subordonații săi!

Nici măcar argumentul cu renunțarea la rolul decorativ al secretarilor de stat nu ține. Pentru că una este să delegi atribuții către secretari de stat pentru coordonarea unor domenii și altceva este să le dai dreptul de semnătură! Una este să le dai de lucru și cu totul altceva este să fugi de răspundere!

Este responsabilitatea ministrului să semneze actele administrative, pentru că, până la urmă, el este cel care conduce ministerul și el trebuie să poarte întreaga răspundere pentru activitatea acestuia. Cu bune și cu rele! Mă întreb și eu la fel ca foarte mulți români: dacă ministrul refuză să mai semneze actele și deciziile ministerului, de ce mai avem nevoie de Voiculescu la Sănătate sau de Năsui la Economie? Doar ca să-și poată urmări ei mai bine interesele personale din aceste poziții cheie?

Această atitudine nu doar că este profund incorectă din partea unui demnitar al statului, plătit să își asume deciziile, dar este și rușinoasă atât pentru miniștrii în cauză, cât și pentru întregul cabinet al premierului Cîțu.

Acesta din urmă ar trebui să iasă din rolul său de marionetă și să-i cheme imediat pe toți miniștrii USR+ la Palatul Victoria pentru a-i pune să-și retragă ordinele cu delegările. În caz contrar, ar avea toate motivele să-i remanieze. Motiv mai bun decât fuga de răspundere nici nu poate găsi. Un astfel de gest ar arăta că Florin Vasile Cîțu este un premier ferm și hotărât nu doar la tribuna Parlamentului sau la televizor, ci și în viața reală.

Nu exclud ca în următoarea perioadă să iasă la iveală documente și despre ceilalți membri ai Guvernului. Din păcate însă, Cîțu nu va face nimic pentru că nu poate face nimic, decât să vorbească mult și prost. La fel cum nu vor face nimic bun pentru români și România nici miniștrii săi, tineri sprinteni de la USR-PLUS și PNL, ”fii de turnători sau ei înșiși turnători la Securitate, fii sau nepoți de colonei și de generali, născuți din părinți campioni la contracte cu statul, abonați la devalizări de bănci și gata să ia în primire noile privatizări” pregătite de guvernarea PNL-USR+UDMR.

Așa cum spunea cineva după moțiunea simplă eșuată, din nefericire, nu doar pesediștii au rămas cu Voiculescu la Ministerul Sănătății, ci toți românii care nu-și pot permite tratamente la Viena!

O formă grețoasă de a face administrație la Aeroportul din Oradea

În primăvara lui 2019, președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan cerea conducerii UDMR-PSD-ALDE a Consiliului Județean înlocuirea „politrucilor” din Consiliul de Administrație (CA) de la Aeroportul din Oradea cu specialiști. Argumentul său era că membrii CA încasează indemnizații grase, dar nu sunt în stare să aducă la Oradea curse externe.

Peste 1 an, ALDE își trăda aliații și bătea palma cu PNL, schimbând majoritatea din Consiliul Județean Bihor. Astfel, Bolojan și-a văzut îndeplinit visul: a preluat controlul total al Aeroportului și a reușit să-și impună „specialiștii” în CA.

În toamna lui 2020, Bolojan ajunge chiar președinte al Consiliului Județean. În ciuda înțelegerii (de 1 milion de euro) încheiate cu Ryanair, Oradea rămâne însă tot cu ZERO curse aeriene. Motivul: pandemia. Asta în ciuda faptului că alte orașe din zonă – Debrecen, Cluj-Napoca, Timișoara – nu au nicio problemă în acest sens. Acolo, companiile aeriene anunță noi și noi destinații externe. De exemplu, de la Cluj doar în ultima lună s-au anunțat curse noi către Maroc, Irlanda, Portugalia, etc. Stau să mă întreb: numai la Oradea e COVID-19, la Cluj nu?

În februarie 2021, președintele Bolojan renunță la indicatorii de performanță ai „specialiștilor” săi de la Aeroport (acuzând pandemia), dar continuă să le plătească indemnizațiile de ședință. În ciuda faptului că nici acum, de la Oradea, nu zboară decât berzele în curse externe.

Ceea ce a fost o problemă în 2019 pentru liderul și vizionarul Opoziției locale devine acum o normalitate pentru președintele noilor politruci de la Aeroport.

Ipocrizie, dublu standard sau minciună. Numiți-o cum vreți. Sau puteți folosi chiar exprimarea lui Ilie Bolojan: o formă grețoasă de a face administrație.

Regula 80-30-14

În Noiembrie anul trecut, în plină campanie electorală, Iohannis și PNL se lăudau că, în urma unor ”negocieri intense şi complicate” la nivel european, au reușit să ”obțină” pentru România aproape 80 de miliarde de euro din fonduri europene, banii urmând a fi investiți pentru a ”dezvolta România pe termen mediu şi lung”. Au prezentat obținerea acestor fonduri drept un succes personal al președintelui, în ciuda evidenței pe care o cunoaștem cu toții: România nu reprezintă vreo forță la nivel european, noi fiind acolo doar să primim ce rămâne de la masa bogaților. Iohannis nu a fost niciodată în poziția de a emite pretenții. Și nici nu va fi!

În Februarie, după alegeri și după formarea noului guvern PNL-USR+UDMR, Iohannis a reluat șirul laudelor de sine. De data aceasta, suma s-a mai redus, nu a mai vorbit despre 80, ci doar despre cele 30 de miliarde din Planul de Redresare şi Rezilienţă.

Nu a vorbit despre 80 de miliarde pentru că Programele noastre Operaționale (sectoriale) sunt deocamdată în plop și plopul în aer, la fel ca și bugetul Uniunii Europene.

A vorbit, în schmb, despre acest Plan care sună foarte pompos și despre care vorbește toată lumea, doar că încă nimeni nu l-a văzut. Documentul este imposibil de găsit. De ce? Pentru că el încă nu există! Doar se vorbește despre el, dar el încă nu a fost elaborat de Guvern. Și se vorbește mult despre el pentru că actualii guvernanți promit că vor rezolva din aceste 30 de miliarde de euro mai toate problemele țării. Vorbe! Că până la fapte mai e cale lungă, iar până la finalizarea proiectelor este cale și mai lungă!

Ce nu spun guvernanții de ”dreapta” este că prin acest faimos Plan de Redresare şi Rezilienţă, României nu i se vor aloca 30 de miliarde de euro, ci doar puțin peste 14 miliarde! Mai exact 14.248.020.000 de euro, conform REGULAMENTULUI (UE) 2021/241 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență.

Și nici banii aceștia nu vor intra așa ușor în țara noastră. Guvernul va trebui să pregătească proiecte (cu proceduri complicate), proiecte ce trebuie să corespundă cerințelor UE. Altfel, banii rămân doar o promisiune (deșartă).

Așadar, în realitate, mai mult de jumătate din suma vehiculată (16 din cele 30 de miliarde) vor fi împrumuturi. Adică bani care vor trebui restituiți de români! Și nici aceste împrumuturi nu sunt foarte sigure. Pentru că ele se pot acorda sau nu se pot acorda țării noastre. Nimeni nu ne-a garantat nimic! Sau cum spunea cineva: împrumuturile sunt pielea ursului din pădure!

Toți cei care s-au apucat deja să împartă banii europeni, inclusiv Iohannis, se fac că uită un lucru esențial: înainte să ne apucăm să cheltuim căruța de bani europeni, mai întâi ar trebui să avem căruța parcată în curtea noastră. Ori, deocamdată nu avem nici curte și nici căruță! Avem doar promisiuni și lozinci.

În primul rând, Guvernul de ”dreapta” trebuie să elaboreze și depună la UE până pe 30 aprilie 2021 acest măreț Plan Național de redresare și reziliență al României. Urmează apoi ca Planul nostru să fie aprobat de UE, iar semnalele primite până acum nu sunt deloc dătătoare de speranță (chiar unul dintre liderii coaliției de guvernare, Dacian Cioloș a recunoscut că așa-zisul plan al României a fost aspru criticat de Comisia Europeană pentru că ”nu prevede nicio reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecţia mediului, sustenabilitatea economică, educaţia”). Abia după ce vom primi aprobarea Bruxelles-ului, putem să începem să avem așteptări privind finanțarea. Care nu știm când va veni. Deci, nu e o treabă așa ușoară căruța asta cu bani de la UE! Nu va fi chiar pentru oricine și pentru orice!

În fața acestor necunoscute (numeroase și complicate), trebuie să fim rezistenți și rezilienți!

Și dacă tot e la modă acest cuvânt, am fost curios și eu să aflu ce înseamnă, de fapt, această reziliență. Uite ce spune DEX-ul limbii române:

REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.sursa: DEX ’09 (2009)

În traducere liberă, este capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunea inițială după deformare. Sau capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic, șamd). În cazul nostru, capacitatea economiei românești de a reveni la nivelul de dianinte de COVID-19. Problema noastră este că până să apară Planul și să fie pus în practică (adică să fie finalizate proiectele care nici măcar nu au fost stabilite încă), meseriașii de ”dreapta” de la Guvern să tragă țara pe dreapta. Și de tot. Tare mă tem că prostia și incompetența guvernanților noștri va fi un șoc mai puternic pentru economie și societate decât orice COVID.

Vă doresc tuturor multă sănătate și reziliență!

#numairezist



Peneliștii și pensiile lor speciale

Pensiile speciale sunt un subiect ce naște pasiuni și controverse mari în România. Și asta pentru că marea majoritate a pensionarilor (dar și a angajaților) din România „beneficiază” de pensii nesimțit de mici, după retragerea din activitate, mai toată lumea fiind nevoită să trăiască în pragul sărăciei. Cu excepția unor ”speciali”.

Toată lumea e revoltată că unii pensionari sunt mai speciali decât majoritatea, dar puțină lume își mai aduce aminte cum au apărut aceste pensii denumite în mod peiorativ speciale. Ele de fapt sunt niște pensii de serviciu, pensii ocupaționale, date fără ca beneficiarii să fi contribuit la fondul de pensii.

În mod normal, aceste pensii de serviciu urmau să fie date doar militarilor, polițiștilor și securiștilor (SRI, SIE, etc.) pentru efortul lor de a servi patria. Niște politicieni „bine” intenționați și cu interse și-au băgat însă coada. Astfel că, în timp, s-a dezvoltat o adevărată industrie. Mai multe categorii socio-profesionale au considerat că merită și ele. Și au convins niște politicieni să le voteze aceste ”drepturi”.

Apelăm la memorie și la puțină istorie politică pentru a vedea mai bine realitatea învăluită astăzi în ceața declarațiilor politice. Mai ales că, după votul de ieri, toate partidele parlamentare se bat cu cărămida-n piept, care mai de care, cu eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Printre cei mai vocali sunt liderii peneliști, viora întâi în actuala coaliție de guvernare de „dreapta”. Doar că niciodată lauda de sine nu miroase bine. Mai ales când vine vorba de pensiile speciale…

Să începem cu începutul. Anul 1997. Legea 142/1997 privind modificarea și completarea legii organizării judecătorești. Guvern CDR, majoritate parlamentară de „dreapta”, Valeriu Stoica ministru PNL al Justiției (ulterior ajuns președinte al partidului). El este cel care introduce prevederea (art. 81) conform căreia „magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca şi sporul de stabilitate în magistratura, avute la data pensionării. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratura prevăzută la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionării. Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat. Pensia suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială. Pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.” Și a început distracția!

Urmează Legea 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. De data aceasta cu un Guvern PSD. Ministru al Justiției a fost Cristian Diaconescu, socialist-progresist ulterior recuperat de Băsescu și oamenii lui conservatori de „dreapta”. Legea este adoptată în unanimitate în Parlament. Adică au votat-o atât PSD, cât și cei de la PNL, PD și celelalte partide.

Prin aceste două legi (L 142/1997 și 303/2004), peste 3800 de magistrați devin beneficiarii unor pensii de serviciu sau pensii speciale! Pensii speciale atât ca statut cât și cuantum!

Urmează episodul Legii 83/2015. Inițiator Alina Ghorghiu. PNL. Viitoare președinte al partidului. Pensiile de serviciu sunt acordate și pentru circa 1500 de aviatori. Că merită! 51 de parlamentari PNL votează pentru inițiativa colegei lor. Și inițiativa lor trece!

Legea 216/2015 acordă aceste drepturi speciale și pentru 900 de diplomați. Legea e votată de 78 de parlamentari PNL.

Legea 215/2015 privind administrația publică extinde sfera pensiilor de serviciu și la funcționarii publici parlamentari. Vreo 700 de beneficiari. Parlamentarii PNL se abțin. Deci nu se opun! Pentru că nu pot vot împotriva propriilor angajați.

Tot în 2015 au început să fie acordate și pensiile speciale pentru parlamentari, în acest sens fiind modificat statutul senatorilor și deputaților (articolul 49 al legii 96 din 2006). Proiectul de lege din 2015 a fost inițiat de 228 parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și ALDE. Ulterior, peneliștii si-au retras semnăturile.

Noiembrie 2017. Un grup numeros de parlamentari PNL (plus câțiva pesediști) depun un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (PLX 442/2017). Printre prevederi, ghiciți ce!? Pensii speciale pentru cei 600 de angajați ai Curții! Legea e adoptată în 2018 (pe vremea odiosului Dragnea) atât de Camera Deputaților, cât și de Senat, dar e întoarsă de Curtea Constituțională!

Cel mai recent exemplu: Codul administrativ din 2018/2019. Acest act normativ a introdus pensiile pentru primari (vreo 3.000 la număr din toate partidele). PNL a decis să nu voteze, însă doar 3 parlamentari au respectat această decizie a partidului. 7 parlamentari PNL au votat pentru adoptarea documentului, iar 14 s-au abținut la vot. Deputatul PNL (ex PD) Cezar Preda, unul dintre cei care au votat pentru Codul administrativ, și-a justificat decizia prin faptul că proiectul adoptat este „un act normativ așteptat de peste 20 de ani de autoritățile locale”. Primarii sunt baza partidului, așa că, indisciplina de partid a fost repede iertată!

Acesta este tabloul complet privind apariția și dezvoltarea pensiilor „speciale” pentru magistrați, funcționari, parlamentari, aviatori sau primari.

Paradoxal, cei care sunt astăzi atât de vocali împotriva acestor „drepturi” sunt, de fapt, inițiatorii lor! Și ne referim acum la toate partidele, dar, în special, la PNL. Peneliștii s-au adaptat cele mai rapid valului popular și au schimbat placa, ajungând să se dezică de propriile lor creații (monstruoase). Ipocrizie sau doar supraviețuire politică? Vom vedea…

Despre pensii, concendieri și bugetari. Cu mincinosul Cîțu.

Pentru că „mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în programul de guvernare”, premierul Florin Vasile Cîțu nu se simte obligat să le crească în anul 2021! Oricum, pensiile „sunt mai mari decât anul trecut”, a precizat același Cîțu.

Declarația sa ascunde următorul subtext: pensionarii din România au un trai îmbelșugat, așadar, să înceteze cu astfel de revendicări. Ei nu știu că e criză și nu sunt bani? Ce le tot trebuie atâtea măriri? Să se descurce! Guvernul are alte priorități! Și oricum, au votat cu PSD, așa că PNL nu are nicio obligație față de aceștia, mai ales când trebuie să-și respecte minciunile electorale.

A reorganiza nu înseamnă a da afară

Același premier Cîţu a declarat că, din datele „la rece”, inginerul de la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad care a semnalat angajarea unei tinere fără experienţă la instituţia respectivă nu a fost dat afară, ci postul său a fost desfiinţat anul trecut, prin reorganizare! Așadar, în viziunea lui Cîțu, datul afară prin reorganizare nu se cheamă dat afară, ci este de fapt reformă!

Înseamnă că tot „reformă” s-a chemat și atunci când trezorierul Florin Cîțu a fost concediat de la ING Bank (prin 2011) pentru atacul său speculativ asupra leului…

Bugetarii, vinovații de serviciu

Când țara traversează o criză, guvernările de dreapta găsesc imediat vinovații: lucrătorii de la stat, adică ăia grași care stau pe umerii celor slabi (cei care lucrează în privat)!

Ministerul de Finanțe condus până în decembrie 2020 de Florin Vasile Cîțu a dat publicității niște date din care reiese că guvernul PNL a angajat 14.000 de bugetari în 2020.
Ajuns premier, Florin Vasile Cîțu zice că nu crede statisticile ministerului și anunță o anchetă!
Această anchetă ar trebui să stabilească „adevărul” legat de numărul de bugetari și să identifice cine a mințit: fostul ministru de finanțe sau actualul prim-ministru!

Nici până acum țara noastră nu a dus lipsă de mincinoși și ipocriți la nivel guvernamental. Cu această nouă garnitură de „lideri”, în frunte cu sinistrul Cîțu, România ajunge într-o nouă etapă. Suntem deja la „next level”. Viitorul sună al naibii de bine!

Familia ”pă” persoană fizică

În numele eficientizării activității, pe 15 decembrie 2020, Revista FAMILIA a fost ”reformată” de noua conducere penelistă a Consiliului Județean Bihor. Banii “salvați” de Ilie Bolojan de la cultură vor fi utilizați pentru a îndeplini promisiunile de campanie atât de necesare ale Bihorului: asfaltări de drumuri, șosele de centură, gaz, etc.

Revista a rămas nu doar fără personalitate juridică, fiind transferată ca anexă în curtea Bibliotecii Județene, dar a fost și serios restructurată. Ioan Moldovan, fostul director al revistei și Traian Ștef, fostul redactor-șef au căzut victime ale reformei decise de Ilie Bolojan. În redacție au rămâs doar patru redactori: Mircea Pricăjan (colaborator al revistei din 2003, apropiat al USR şi al mişcării #Rezist), Alexandru Seres (fost ziarist, actualmente angajat la Primăria Oradea și consilierul din umbră al lui Ilie Bolojan pe probleme de imagine și comunicare), Ion Simuț (critic literar) și Miron Beteg (ex-ziarist). Inițial, numele păstrate au părut surprinzătoare, însă în lumina noilor informații, lucrurile sunt cât se poate de evidente.

Foarte mulți oameni de cultură din Oradea și din țară au criticat vehement această decizie a Consiliului Județean, asimilând reforma cu o desființare de facto. Nici bine nu s-au stins ecourile acestor critici că, iată, celebra revistă de cultură a intrat într-o nouă etapă de ”reformă”. Și de scandal!

În urmă cu câteva zile, fostul directorul al Casei de Cultură a Municipiului Oradea, Flavius Bunoiu a făcut o dezvăluire de-a dreptul incredibilă: Mircea Pricăjan a demarat încă din 14 decembrie 2020 (deci cu o zi înainte de ședința Consiliului Județean Bihor în care s-a decis restructurarea revistei) procedurile pentru înregistrarea mărcii “Familia – revistă de cultură” la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci). Așadar, în nume propriu, “pă” persoană fizică, Pricăjan vrea să dețină brand-ul întemeiat în 1865 de către Iosif Vulcan!

Faptul că la începutul lunii ianuarie, Mircea Pricăjan a ajuns chiar redactor-șef interimar al revistei proaspăt restructurate arată că ”viziunea” sa de înregistrare a mărcii nu a fost deloc întâmplătoare!

Lucrurile nu se opresc însă aici. Vineri, 29 ianuarie, criticul literar Ion Simuț își anunță demisia de la revistă. Într-un editorial publicat în ziarul Crișana, Simuț explică demisia ”ca urmare a presiunii psihologice exercitate de redactorul șef interimar Mircea Pricăjan de a elibera postul în vederea ocupării lui de către un tânăr”.

Ion Simuț spune că Pricăjan l-a șantajat că dacă nu pleacă din redacție, Revista Familia nu mai apare!

„Pricăjan a înțeles foarte bine că nu ești liber decât dacă ai firma ta. Deocamdată, dobândirea mărcii nu e decât un prim pas. Dar, dacă e suficient de inteligent și abil, ca un adevărat userist, care îl poate păcăli pe un liberal, se poate comporta ca și cum ar fi deja proprietar. Redactorul-șef are (crede că are!) libertatea să facă ce vrea el: să dea afară pe cine vrea, să angajeze pe cine vrea, să scoată tirajul dorit, să inițieze colaborările dorite și să le plătească după bunul plac – cu condiția minimală să păstreze aparențele legalității de la stat. O singură problemă ar fi: comportamentul discreționar al unui privat (care face ce vrea în firma lui) este finanțat în totalitate de la stat: salariile redactorilor, tipărirea revistei, plata colaborărilor, expedierile prin poștă. Dar și asta se rezolvă, când PNL și USR-PLUS se află în coaliție la guvernare. Poate că Mircea Pricăjan e un salvator pentru revista Familia, salvând ce se mai poate salva din România, cum îl îndeamnă numele partidului său”, notează Simuț în editorialul său.

După această privatizare a numelui revistei, în asentiment cu Ion Simuț, foarte mulți intelectuali se întreabă dacă Familia va reuși să rămână revista unei comunități culturale sau se va vorbi în continuare de „revista lui Pricăjan”.

Mircea Pricăjan

Rămâne de urmărit cum vor evolua lucrurile și care va fi soarta revistei. Cu siguranță, însă, reformele transformate în scandaluri nu îi fac deloc bine, mai ales în aceste vremuri de criză.

La vaccin înainte! Stați nu vă grăbiți prea tare totuși. Guvernul nu a primit încă marfă!

Teoriile conspiraționiste ale guvernanților – care acuzau că românii nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19 – s-au fâsâit în prima zi de vaccinare a populației: românii din grupele de risc au luat cu asalt platforma de înscriere și au pus mâna pe telefon să se programeze la vaccin. Doar că surpriză! Platforma are probleme, iar guvernanții au recunoscut că nu au doze suficiente de vaccin! Așadar, lista de așteptare pentru vaccinare a ajuns foarte lungă într-un timp foarte scurt. Și nici nu a început încă vaccinarea populației generale!

Documentându-mă pe acest subiect, mi-am dat seama de un lucru extraordinar, trecut de foarte mulți cu vederea.

Vă dați seama că dacă nu eram în Uniunea Europeană, astăzi în România nu aveam vaccin anti-COVID? Adică și puținul pe care îl avem se datorează altora. Un gând atât de liniștitor…

În timp ce la nivel mondial este luptă acerbă între state pentru a obține cât mai multe doze de vaccin, ai noștri guvernanți nu au făcut nimic pentru a asigura vaccinul „salvator” pentru populația patriei. Ei se bazează 100% pe Uniunea Europeană. Guvernul Cîțu doar contabilizează vaccinurile trimise de Comisia Europeană. Și plătește facturile. El nu a făcut nimic să caute soluții sau să achiziționeze vaccinuri mai bune, mai multe sau mai ieftine. Noi doar am stat ca milogii pe lângă masa bogaților europeni, care au negociat cu Pfizer și alți giganți farma, și acum acceptăm tot ce ni se dă. Și în cantitățile în care vor ei. De aia nu avem destule doze. Nu avem niciun plan alternativ, niciun plan B.

E ca în bancul acela cu nu sunați la ușă, ieșim noi din când în când. Așa și Guvernul Cîțu: încă nu a primit marfă de la Comisie, așa că, să nu mai sunăm noi degeaba și să deranjăm guvernarea, iese el și ne anunță ei când vin dozele. Până atunci, ne descurcăm cum putem. Ca de obicei. Cum ne va fi norocul. E ca la loterie: nu noi, ci norocul alege cine se poate vaccina și cine nu. Pentru că stocurile sunt limitate…

În ritmul acesta, dacă Guvernul lui Iohannis nu ia în serios vaccinarea, o să pierdem și anul 2021, iar la anul, când va trebui să ne vaccinăm din nou, vom fi în aceeași situație nasoală! Și nici măcar nu asta va fi cea mai mare problemă. Problema noastră va fi că suntem iobagii Europei, rudele sărace care sunt mereu la cheremul altora. Iar asta, de obicei, se plătește scump. Chiar foarte scump într-o criză sanitară mondială! Pentru că atunci când nu ești capabil, plătești!

Putem noi aici în România să ne organizăm și să ne răs-organizăm, că o facem degeaba. Chiar dacă am vrea, nu ne putem vaccina pentru că nu avem cu ce!

LATER EDIT:

Într-un târziu, ministrul Sănătății a trebuit să recunoască oficial că problema cea mai mare nu sunt cei care nu vor să se vaccineze sau teoriile așa-zis conspiraționiste, ci INSUFICIENȚA de vaccinuri!

Chiar și aici se vede cine conduce, de fapt, România! Cine este brandul țării!