Stand up comedy cu Florin Vasile Cîțu

Știți ce i-au luat liderii PNL președintelui partidului de ziua sa? Funcția!

„Marele” liberal Florin Vasile Cîțu a înțeles că nu se mai bucură de sprijinul „echipei sale câștigătoare” din PNL și și-a dat demisia din funcția de președinte al partidului. Prin gestul său, i-a salvat de la penibil pe toți camarazii săi de până ieri, care trebuiau să arunce cu pietre în cel căruia îi ridicaseră o ridicolă statuie de lut, în urmă cu numai cîteva luni.

Rămâne totuși o întrebare întrebătoare către șefii din PNL și de la Cotroceni care au gândit și au executat acest plan al debarcarii ce seamănă, vorba unui fin observator, cu o „amputare cu drujba”: de ce ne-ați futut viața aproape tot anul 2021 ca să-l impuneți pe Cîțu președintele partidului, ca după 6 luni să îl și schimbați?

Cîțu a fost un personaj sinitru și un „lider” de paie, un parvenit care nici nu trebuia să ajungă ce a ajuns. Asta se știe. Nimeni nu plânge după el. Că a fost mazilit chiar de ziua lui nu mai trezește niciun sentiment de compasiune în nimeni. Nici măcar în rândul activului de partid.

Dar noi, cetățenii acestei țări (care am i-am suportat deciziile cu stoicism sperând că ne va fi bine) cu ce am greșit? Ce au făcut românii de merită astfel de „spectacole” nereușite de stand up comedy ?

După demisia lui Cîțu, ”competiţia este deschisă pentru preşedinţia PNL”. Și e așa de mare ”competiția” la PNL că deja se și știe câștigătorul: generalul Nicolae Ciucă. Acesta va avea misiunea (primită de la Cotroceni) de a ocupa scaunul de președinte de partid, fără a fi în realitate liderul acestuia. Adevăratul președinte va rămâne tot Iohannis, iar Ciucă nu va fi decât un președinte-delegat cu mandat limitat (așa cum au fost și Orban și Cîțu, dar care nu și-au înțeles pe deplin rolul, pe cale de consecință au fost executați).

Stau să mă întreb ce partid liberal mai e PNL dacă acceptă pe nemestecate chiar toate deciziile de la Cotroceni? Cum poți pretinde că ești liberal în cuget și simțiri și să te revendici de la Brătianu când nu faci altceva decât să pui ștampila sau să slobozești scuipatul în direcția indicată de Klaus Iohannis? Nimeni din intelighenția penelistă nu sesizează absurdul situației în care au ajuns? „Liberalii” adevărați nu sesizează paradoxul de a fi conduși de un militar sfertdoct care întâi execută ordinul (lui Iohannis) și abia pe urmă discută problema în partid?

Later edit (10.04.2022). Nicolae Ciucă a fost ales președinte al PNL, într-un simulacru de Congres, organizat pe repede înainte, în care a fost singurul candidat și nimeni nu a votat împotrivă. Așadar, a fost o ”acțiune” politică demnă de urmașii comuniști din cadrul „U.M. Urmașii Brătienilor”. De astăzi, bravul general Nicolae Ciucă este președintele Partidului Non Liberal!

Mai în glumă, mai în serios, cineva observa că în urmă cu 3 ani, PNL a dezvoltat discursul conform căruia dacă partidul e la guvernare, atunci premier trebuie să fie președintele PNL. Când nu l-a mai vrut nimeni pe Ludovic Orban, peneliștii au trecut la discurs și altă poveste: premierul trebuie să fie și președinte al partidului. Așa a fost cu Florin Cîțu, așa a fost acum și cu Nicolae Ciucă.
Conform negocierilor din 2021 cu PSD, în anul 2023, PNL va fi la guvernare, dar premier va trebui să fie Marcel Ciolacu de la PSD, fiindcă așa au stabilit să se rotească la putere.
Iată cum, conform principiului că atunci când PNL este la guvernare, președinte al partidului trebuie să fie premierul, putem să ne așteptăm că anul viitor Ciolacu va deveni președintele PNL.

Afacerea „Vaccinul”

Guvernul a dat publicității pe 29 Martie datele despre numărul vaccinurilor coronavirus cumpărate de România de la debutul pandemiei, prețul acestora și modalitatea de utilizare.

Toți „conspiraționaliștii” sau cei care au (mai) avut până acum vreun dubiu asupra intențiilor „autorităților” s-au putut convinge acum că marea campanie de vaccinare a populației derulată începând din Decembrie 2020 nu a fost altceva decât o mare „afacere”, un tun financiar de peste 1 miliard de euro.

Documentul guvernamental – intitulat „notă de informare” – a fost prezentat de ȘTIRIPESURSE.RO. Iată ce putem afla din el:

România a semnat să cumpere și va plăti peste 80 de milioane de doze de vaccinuri coronavirus până în anul 2023. Astfel, statul român s-a angajat să ia în total 80.679.219 de doze vaccin de la companiile Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Johnson&Johson, dar și doze de vaccin cu care nu s-a vaccinat niciun român (Valneva și Novavax). Nota de plată pentru statul român este mai mare de 1 miliard de euro: 6.032.660.377 de lei. Da, da, ați citit bine: 6 miliarde de lei!

Majoritatea dozelor de vaccin (47.912.039 de doze) încă nu au ajuns în România, în condițiile în care centrele de vaccinare deja fie s-au închis, fie se închid în zilele următoare din cauza numărul redus al românilor care decid să se vaccineze. În ultima săptămână, de exemplu, s-au vaccinat mai puțin de 14.000 de români, adică mai puțin de 2.000 de vaccinuri pe zi. Se pune întrebarea: ce vom face cu restul de 47 de milioane de vaccinuri, când nu am fost în stare să utilizăm nici 17?

În actualul ritm de vaccinare, pentru dozele de vaccin care urmează să ajungă în România, ar fi nevoie de 65 de ani pentru a fi folosite, fără să punem la socoteală dozele care deja se află în stoc. 65 de ani dacă nu expiră până atunci…

8 din 10 doze de vaccin care trebuie plătite de România sunt fie nefolosite (sunt în stocuri sau urmează să fie livrate), fie au expirat, unele au fost donate și altele au fost revândute.

Din dozele care au ajuns totuși în România, au fost folosite doar 16.752.049, astfel: 12.841.050 de doze Pfizer, 1.010.125 de doze Moderna, 852.364 de doze AstraZeneca și 2.048.510 de doze Johson&Johnson.

O situație aparte o reprezintă cazul dozelor de vaccin AstraZeneca: mai multe doze au fost pierdute decât folosite.

Aproape 11 milioane de doze cumpărate de România au fost vândute, iar peste 2,1 milioane de doze au fost donate.

Peste două milioane de doze de vaccin reprezintă „pierderi” și aici sunt incluse dozele expirate.

Iată și valoarea aproximativă a unei doze de vaccin:

• AstraZeneca – 9,21 de lei

• Johnson&Johnson – 34,36 lei

• Valneva – 83,2 lei

• Novavax – 94,5 lei

• Pfizer – 96 de lei

• Moderna – 133,7 lei

1. Vaccinul de la Pfizer-BioNTech (companie germano-americană)

România a contractat în primii doi ani ai pandemiei aproape 18 milioane de doze (17.925.570 de doze) de vaccin Pfizer. Costul total al dozelor Pfizer cumpărate de statul român în 2020 și 2021 a depășit un miliard de lei (1.214.947.957 lei). Statul român a plătit astfel, pentru o doză de vaccin Pfizer, suma de 67,77 de lei în primele valuri ale coronavirusului.

România mai are de primit milioane de doze de vaccin Pfizer, deși numărul românilor care se vaccinează este redus. Motivul este că statul român a apucat să semneze contractele și este obligat să plătească sumele.

După cum veți vedea în continuare, prețul dozelor de vaccin Pfizer a crescut între timp.

Astfel, în acest an ajung în România alte peste 13 milioane de doze Pfizer (13.049.812 de doze) care costă peste un miliard de lei (1.074.316.992 lei).

Costul unei doze Pfizer care ajunge în România în 2022 este mai mare decât costul dozelor de la începutul pandemiei: 96 de lei.

Asta nu e tot. România va primi și anul viitor, în 2023, un număr de aproape 20 de milioane de doze Pfizer, în valoare totală de aproape două miliarde de lei (1.876.781.856 lei). Și aceste doze costă tot 96 de lei/bucata.

Dintre cele aproape 18 milioane de doze Pfizer primite de România în debutul pandemiei, România a folosit aproape 13 milioane, a vândut peste 2,6 milioane și a donat peste 100.000. Pierderile (inclusiv prin expirare) au fost de 636.728 de doze de vaccin Pfizer. Stocul de vaccin Pfizer (dozele nefolosite și încă în termen de valabilitate), existent în depozitele naționale la data de 23 martie 2022 a fost de 3.476.876 doze.

În total, România s-a angajat să cumpere peste 50 de milioane de doze Pfizer în perioada 2020-2023, iar costul tuturor dozelor Pfizer pentru România este mai mare de 4 miliarde de lei (4.344.511.786.81 lei).

2. Vaccinul de la Moderna (companie americană)

România s-a angajat să cumpere de la compania Moderna 9.798.619 doze de vaccin în 2020-2021, dar și alte 11.160 de doze pentru 2022. Costul total se ridică la peste un miliard de lei (1.311.827.240 de lei). Pentru anul viitor, România nu a mai cumpărat vaccinuri Moderna. Dintre dozele Moderna luate de România, mai sunt în stoc nefolosite 1.902.300 de doze și alte 183.198 de doze intră la categoria pierderi (expirate). Au fost administrate 1.010.125 de doze. Costul unei doze de vaccin Moderna plătit de statul român este de 133,7 lei.

3. Vaccinul de la AstraZeneca (companie britanico-suedeză)

România a cumpărat de la AstraZeneca doze de vaccin doar pentru anii 2020 și 2021. Pentru anul acesta și anul viitor nu mai există comenzi făcute de România. Astfel, din cele 12.879.533 de doze de vaccin cumpărate de la AstraZeneca s-au administrat doar 852.364 de doze. Mai multe doze au fost pierdute decât folosite: 990.543. De asemenea, mult mai multe doze au fost donate: peste 1,5 milioane. Partea bună în tot răul este că o doză de vaccin AstraZeneca a fost cel mai ieftin: doar 9,21 de lei. În total, România plătește pentru dozele de AstraZeneca suma de 118.699.720 de lei.

4. Vaccinul de la Johnson&Johnson (companie belgiană)

România are de plătit 7.444.714 doze de vaccin la compania Johnson&Johnson, în valoare totală de 255.844.653 lei. Astfel, România plătește pentru o doză de vaccin anti-coronavirus de la Johnson&Johnson suma de 34,36 lei. În stoc stau nefolosite 1.612.770 de doze, „autoritățile” luând decizia de a dona/revinde alte 3.364.414 de doze.

5. Vaccinurile de la Valneva și Novavax

România a cumpărat și 10.000 de doze de vaccin de la Valneva și alte 10.000 de doze de vaccin de la Novavax. Nu știm nici cine și nici de ce a luat această decizie cel puțin stranie, în condițiile în care niciun român nu a fost vaccinat cu aceste vaccinuri. Chiar și așa, statul român are de plătit 832.000 de lei pentru dozele Valneva (83,2 lei doza) și alți 945.000 de lei pentru dozele Novavax (94,5 lei doza). Cum ar veni, bani aruncați pe fereastră…

Pentru a avea o imagine corectă asupra „afacerii” cu vaccinuri, trebuie spus că statul român nu a negociat direct cu niciun producător prețul de achiziție al dozelor. Prețul a fost stabilit de companiile farmaceutice și de Comisia Europeană printr-un contract ținut la secret, despre care părțile păstrează o tăcere de-a dreptul vinovată.

În concluzie. În condițiile în care campania de vaccinare din România a fost un eșec răsunător, iar eficiența vaccinurilor administrate este cel puțin îndoielnică (nu au reușit să imunizeze populația și să oprească valul 5, din contră l-au favorizat), putem avea bănuieli serioase privind onestitatea și corectitudinea „autorităților” românești care au achiziționat o cantitate de vaccin mult peste ceea ce era necesar. Că au acționat din prostie, din necunoștință, din rea voință sau la ordinul „marilor” puteri, nici nu contează. Vaccinarea anti-COVID în România este o politică publică eșuată. Este o afacere păguboasă pentru cumpărător (statul român), dar extrem de profitabilă pentru vânzători. Și pentru intermediari.

Colivia noastră de aur

Pandemia COVID-19 ne-a facut să înțelegem că sănătatea este importantă. Și că siguranța noastră e la fel importantă. De dragul lor sau mai bine zis a unei promisiuni – că am putea fi sănătoși și în siguranță – am renunțat foarte ușor la libertățile noastre.

Războiul din Ucraina ne face să înțelegem că pacea este importantă. Siguranța a rămas la fel de importantă. De dragul lor, suntem dispuși să renunțăm, din nou, la o parte din libertățile noastre.

Pentru că libertatea este periculoasă. Ea nu prezintă nicio siguranță. Nu ne garantează pacea, nici sănătatea. Nu ne garantează nimic.

Mai mult decât atât, pentru majoritatea dintre noi, dorința de libertate se limitează la teorie. Vorbim mult despre ea, însă când trebuie să trecem la acțiune, în ciuda faptului că ne dorim să fim liberi, preferăm totuși să rămânem în colivia noastră aurită, zona unde ne simțim în siguranță, unde e pace și unde credem că putem să rămânem sănătoși.

În zilele acestea, devine din ce în ce mai limpede că libertatea nu o apreciem la adevărată ei valoare decât, poate, atunci când o vom pierde. Definitiv.

Pe de altă parte, libertatea fără sănătate și fără pace este o libertate fără rost. Libertatea fără ordine și siguranță este o farsă.

Nu trebuie să ne facem iluzii. Până la urmă, că ne place sau nu, că recunoaștem sau nu, fiecare dintre noi trăim într-o colivie. Unii trăiesc într-una mai mare, alții într-una mai aurită. Indiferent cum arată sau cât de mare e, tot colivie e. Poate cu mai mult confort, cu mai multă ordine și siguranță sau cu mai multă libertate. Însă nicidecum toată libertatea!

Stau să mă întreb oare care va fi următoarea criză și ce vom învăța din următoarea experiență traumatizantă? Ce „catastrofă” trebuie să dea peste noi ca să înțelegem cât de important este să ne trăim viața? Chiar și fără toată libertatea, dar mai ales fără frică…

Marele război împotriva Covidului (16 Martie 2020 – 16 Martie 2022)

Ieri, pe 16 Martie s-au împlinit doi ani de la instituirea stării de urgență de către „autoritățile” statului român, așa că putem spune că am ”aniversat” doi ani de la debutul a ceea ce în istoria umanității va fi pomenit drept „marele război împotriva Covid-19”.

Că nu a avut loc nicio ceremonie oficială poate fi și din cauza faptului că, așa cum Rusia nu a declarat război Ucrainei, în mod oficial, acest „război” împotriva virusului nu a fost decretat niciodată în România. Nu și-a asumat nimeni dintre reprezentanții „autorităților” să semneze un document cu valoare juridică. Totul s-a petrecut pompieristic, sub imperativul urgenței, fără responsabilități (legale) clar asumate.

Și cum a început, așa s-a și terminat! ”Marele război” care ne-a mâncat doi ani de viață a început și s-a terminat prin declarațiile televizate ale președintelui Iohannis. Ceea ce a fost, la început, o simplă răceală s-a transformat într-un virus ucigaș, virus care în doi ani de zile s-a transformat în ceea ce trebuia să fie de la bun început: un fapt cotidian.

Astăzi, avem un număr mult mai mare de infectări și de persoane decedate decât la debutul stării de urgență, cu toate acestea nimeni dintre „autorități” nu se mai „luptă”. Nici românii, nu mai sunt speriați. Astăzi, ”eroii” pandemiei au fost înlocuiți de medicii de familie, cenușăresele sistemului medical românesc. Pe umerii acestora din urmă a fost transferată sarcina combaterii pandemiei niciodată declarate (oficial).

Cei doi ani de pandemie au ridicat multe întrebări și au oferit prea puține răspunsuri și certitudini.

Nu știm exact nici cum a început și nici cum s-a terminat pandemia. Sau de ce. Nu știm nici măcar dacă s-a terminat de tot.

Nu știm la ce ne-au folosit, în mod real, toate restricțiile impuse de „autoritățile” (in)competente. Nu știm cât de eficiente au fost vaccinurile sau certificatele „verzi” și nici toate celelalte „măsuri” mai mult sau mai puțin sanitare, mai mult sau mai puțin dăunătoare democrației. Nu știm cum au reușit ele să „combată” virusul. Am rămas cu mari semne de întrebare privind internările forțate, izoletele, cântatul imnului la difuzoarele mașinilor de miliție, interzisul dansului, închisul oamenilor case, îngroparea morților în saci de gunoi, metodologia dubioasă a raportărilor de cazuri și de „decese asociate noului coronavirus”, lipsa autopsiilor, mari semne de întrebare privind știrile „oficiale” ale misteriosului Grup de Comunicare Strategică, etc.. Am rămas cu multe întrebări privind adecvarea măsurilor la obiectivul urmărit – sănătatea publică, orice ar fi însemnat aceasta.

Pe cât de nătângi, multe măsuri au fost pe atât de periculoase pentru ideea de libertate și democrație. Am observat că oamenii au fost (foarte) dispuși să renunțe la drepturi și libertăți pentru a-și salva viața, pentru a se pune la adăpost sau măcar pentru a avea impresia că sunt în siguranță. Nu știm cât de sănătoși și de protejați suntem astăzi, însă știm că „salvatorii” au profitat la maxim de necazul nostru pentru a acumula și mai multă putere și și mai multe resurse. Mai știm că disfuncționalitățile sistemului sanitar au fost transferate asupra drepturilor pacienților. Știm că s-au cheltuit foarte mulți bani publici, zeci de miliarde de euro, însă nu știm cât de bine au fost ei utilizați. Nimeni nu ne-a dat nicio socoteală. Nu știm cât de mult ne-a ajutat vaccinarea, însă știm un lucru cert: campania de vaccinare a fost un eșec major în România.

Și mai știm un lucru. Că în toată această perioadă, când toate resursele și toate energiile au fost concentrate asupra domeniului sanitar, „eroii luptei” nu au reușit să construiască nici măcar un spital nou., atât de necesar. Unul singur! Dacă nu acum, atunci oare când ar fi fost cea bună ocazie ca, în sfârșit să se mobilizeze și să facă ceea ce nu au reușit în ultimii 30 de ani? Ce oportunitate mai bună au așteptat? Toți banii și toate zecile de miliarde s-au cheltuit pe consumabile: măști, vaccinuri, dezinfectanți, etc. Nu spun că acestea nu erau necesare. Spun doar că aceste cheltuieli nu pot fi considerate investiții pe termen lung, nici în spitale și nici în sănătatea oamenilor.

„Marele război” s-a transformat într-o luptă de uzură, de-a dreptul banală, căreia nimeni nu-i mai acordă prea mare atenție. Acum avem alți „demoni” mult mai periculoși care ne acaparează toată atenția și toate fricile: Putin și armata rusă care au invadat Ucraina, dar nu prea reușesc sau nu prea vor să o cucerească. În orice caz, la finalul „războiului” imaginar cu virusul ne-am ales cu un război în toată regula, chiar la granițele patriei. Și dăi și luptă…

PS. Doar eu am rămas cu impresia că ”autoritățile” au acționat asupra efectelor și nu asupra cauzelor? Doar eu am rămas cu ideea că nu avem nicio garanție că astfel de „crize” nu se vor repeta atunci când „autoritățile” vor considera că e oportun să emită decrete prezidențiale sau militare prin care să contribuie la schimbarea lumii? Doar eu am rămas cu gândul că ni s-au luat/furat doi ani din viață, doi ani în care am ”uitat” să trăim fiind mai preocupați să supraviețuim?

Top 6+1 lucruri care mă „sperie”

6. Invazia rușilor. Chiar dacă nu au fost capabili să înfrângă Ucraina, „pericolul rus” rămâne valabil, iar frica nu trebuie să ne părăsească. E noua formulă de guvernare.


5. Lipsa de hârtie igienică ca efect secundar al crizei prețului carburanților. Trăim vremuri căcăcioase!


4. Uleiul dispărut de pe rafturile magazinelor. Bine că, de data asta, au mai rămas făină și drojdie. Și se vor fabrica și zeci de milioane de tablete de iod. Dacă buncăre nu avem…


3. Facebook şi Instagram care permit incitarea la violenţă şi la ură şi nu vor elimina mesajele ostile. Evident, nu e vorba despre ostilitatea îndreptată împotriva celor care au invadat Irakul și Afganistanul, ci se referă strict la cei care au invadat Ucraina.

2. Platforma „anti fake news” pregătită pe ascuns de „autoritățile” statului (eșuat) român: cine acuză liderii politici de corupție, devine suspect de propagandă rusă. Cenzură pe față!

1. Cea mai recentă declarație a lui Klaus Iohannis: „fiecare cetățean poate fi liniștit, fără grijă pentru siguranța sa și a familiei sale„. Dormiți liniștiți, Iohannis lucrează pentru noi…

0. Vătafii, influencerii, militanții, idioții utili ai păpușarilor acestei lumi cu fundul în sus. Cu alte cuvinte, „lumea bună” care ne presează să fim „normali”. Normali ca ea, desigur!

Sfârșitul este un nou început

Pandemia e gata. Sau cel puțin a fost pusă pe pauză. După doi ani, și în România se ridică restricțiile impuse de ”autorități”, putem să ne întoarcem la ceea ce era odată normalitate. Suntem ceva mai relaxați și mai liberi. Starea de alertă nu mai fost prelungită de Guvernul Ciucă. Ne-a anunțat chiar președintele.

Klaus Iohannis a învins din nou coronavirusul, cum a mai făcut-o și în iunie 2021. Ar fi bine totuși ca după această a doua înfrângere a virusului să nu mai moară atât de mulți români precum după prima „victorie” iohannisiană.

Dacă este însă să fim corecți, trebuie să recunoaștem că, în ciuda discursurilor triumfaliste ale președintelui, nu „autoritățile” super-(in)competente au reușit să pună capăt acestui coșmar. Prin reacția lor exagerată, ele doar au declanșat isteria, însă nu au niciun merit că de mâine, se termină. ”Autoritățile” nu fac altceva decât să constate un fapt: pandemia s-a transformat în epidemie.

Felul în care Organizația Mondială a Sănătății și statele lumii s-au ”luptat” cu pandemia și nu cu virusul este de manual. Manual de guvernare non-democratică. ”Și eu am fost uluit. Dar ceea ce m-a uluit cel mai tare nu a fost pandemia. […] Nu, cel mai uluitor a fost modul foarte ciudat în care s-a acționat de data aceasta”, constată Bernard-Henri Levy în cartea sa „Acest virus care ne smintește”. Ciudat e un cuvânt blând.

Pentru a combate virusul ar fi fost suficient un tratament (medical) adecvat. Din păcate, el nu e nici astăzi disponibil. Pentru a combate pandemia au fost, în schimb, utilizate restricții severe ale libertăților fundamentale, închideri de țări și de activități economice și sociale (timp de doi ani, în multe țări, oamenii nu au avut dreptul să danseze, de frică să nu se apropie prea mult și să răspândească virusul), carantine, izolări, internări forțate, vaccinuri și rapeluri de vaccin.

Ce n-au reușit „autoritățile”, oamenii de știință, medicii și liderii lumii în doi ani, cu toate „măsurile” lor excepționale, a rezolvat rapid un singur om: Vladimir Putin. Prin invadarea Ucrainei acum două săptămâni. Nu mai există pandemie pentru că, acum, există doar războiul din Ucraina. Nimeni nu mai vorbește despre altceva decât de război. Nimeni nu se mai teme de coronavirus. Toți ne temem doar de Putin. Sunt de acord cu cei care propun ca președintele rus să primească Premiul Nobel pentru… Medicină!

Revenind la un ton serios, trebuie să ne confruntăm cu o realitate tristă, cea care ne-a demonstrat că noile generații de vaccinuri – inclusiv cele „anti-COVID” bazate pe tehnologia mARN, descoperite într-un timp record și puse pe piață suspect de repede (pe bani foarte mulți) – au eșuat în misiunea lor. Ele nu au putut opri răspândirea variantei OMICRON! Deși rolul unui vaccin tocmai acesta ar fi trebuit să fie: să ne protejeze să nu ne îmbolnăvim și să oprească transmiterea (globală) a virusului! Să oprească pandemia!

Așadar, trebuie să acceptăm că pandemia nu a fost oprită de știință! Nici de măștile de protecție, nici de statul în casă și nici vaccinuri! Nici măcar de ”intervenția concertată și susținută a autorităților”, cu toate măsurile de prevenție și protecție sanitară. Pandemia nu a fost ”învinsă” nici de atitudinea responsabilă a cetățenilor, pentru că foarte mulți nu au respectat regulile (unele dintre ele, e drept, stupide) sau le-au respectat cu aproximație.

Adevărul este că pandemia a încetat, de facto, pentru că ”noul” coronavirus s-a transformat și s-a adaptat! Omicron este ca orice gripă sezonieră, poate chiar mai blând. Chiar dacă e mai contagioasă decât precedentele, chiar de neoprit, această tulpină este, în schimb, mult mai puțin periculoasă pentru om. Spre norocul nostru!

De aici încolo, va trebui să ne adaptăm și noi să conviețuim cu ”dușmanul invizibil” printre noi. Chiar dacă pandemia s-a terminat, e evident că acest virus nu va dispărea niciodată. Și nici tentația ”autorităților” de a aplica noi ”măsuri” de protejare a populației, atunci când vor considera că e oportun. Dacă tot ne-am obișnuit cu purtatul măștilor de protecție, din prudență, le vom folosi și de aici înainte. La fel și cu guvernarea guvernarea prin frică: ar fi și păcat să se piardă cei doi ani (de pandemie) și să nu folosim „experiența” acumulată și cu alte (viitoare) ocazii.

Viața omului este o aventură periculoasă. Până acum, nu a scăpat nimeni din ea. Pericolul nu este însă că vom muri. Aia este o certitudine. Pericolul este că nu vom mai trăi! Așa cum am procedat de foarte multe ori în ultimii doi ani…

Așa e la război

Sancțiunile ”drastice” aplicate de lumea occidentală împotriva Rusiei (pentru atacul armat asupra Ucrainei) arată mai degrabă a pedeapsă pentru cetățenii Federației Ruse și mai puțin pentru ”tiranul” Putin și liderii care au declanșat războiul.

Companiile occidentale închid fabrici și magazine în Rusia, își suspendă activitatea sau pur și simplu îi lasă cu ochii-n soare oe clienții ruși, băncile ruse sunt excluse din rețeaua mondială, website-urile limitează conținutul pentru ruși, etc. Rubla s-a prăbușit, împreună cu puterea de cumpărare a rușilor de rând. Nu am auzit însă până acum de nicio măsură directă împotriva liderilor politici. Iar oligarhii, bine conectați la lumea occidentală, nu dau semne că ar fi suferit pierderi nerecuperabile. Ei își țin averile personale în euro și dolari, nu în ruble…

Occidentul acționează cu mantă. Ca în snooker. Pentru a-i lovi pe Putin și acoliții săi, îi lovesc prima dată pe rușii muritori de rând. Poporul rus, la fel precum cel ucrainian, nu are nicio vină pentru declanșarea războiului. Și totuși cei nevinovați au de suferit cel mai mult. Că așa e la război…

Liderii politici sunt principalii vinovați, însă tot ei sunt printre cei ”scutiți” de sancțiuni. Că așa e la război…

Oare Ocidentul chiar crede că prin sancțiunile aplicate oamenilor de rând, aceștia din urmă se vor răscula împotriva dictatorului și printr-o răscoală/revoluție populară îl vor da jos? Să fie asta logica din spatele sancțiunilor? Sau pur și simplu, marii lideri din Vest nu au curajul să se atingă de Putin. Și atunci lovesc și ei unde pot.

Dincolo de asta, legat de povestea cu ”războiul” din Ucraina, mă încearcă un sentiment ciudat. Parcă nu se leagă lucrurile, piesele puzzle-ului nu prea se potrivesc. Și parcă toate sunt un pic aranjate forțat, parcă toate sunt exagerate. Mai ales dacă urmărești știrile! Peste tot numai propagandă. Și la ruși, și la ucrainieni, și la occidentali. E suficient să analizezi doar raportările părților beligerante privind numărul de morți. Ucrainienii spun că au ucis peste 5000 de soldați ruși, Moscova nu recunoaște nici 500. Armata rusă raportează aproape 3000 morți, dar în tabăra adversă, în rândul militarilor ucrainieni. Câți civili au murit, nu ne spune nimeni cu exactitate.

Și parcă nici armata rusă nu prea luptă cu determinare, ci mai degrabă la alibi. Folosesc prea puțini soldați pentru amploarea operațiunii, iar tehnica aruncată în luptă e uzată moral și fizic, de parcă au dus tancurile în Ucraina ca să scape de fierul vechi. De 10 zile tot înaintează și tot bombardează, și tot degeaba. David rezistă în fața lui Goliat. Mai ceva ca în vremurile biblice! Cel puțin la televizor așa se vede. Ori sunt ucrainienii niște eroi (puțin probabil), ori i-am supra-apreciat pe ruși (foarte probabil).

Prea ușor i-au lăsat rușii pe ucrainieni să câștige războiul de imagine. Ce se întâmplă pe teren, în realitate, nimeni nu ne poate spune. Sau nimeni nu vrea să ne spună. Așadar, rămânem doar cu ce ne dau televiziunile și internetul. Iar acolo, Ucraina e deja câștigătoare, chiar dacă la final va pierde războiul propriu-zis. La cum funcționează astăzi mass media și propaganda online, Rusia lui Putin nu are cum să câștige nimic. Iar Puțin a ajuns mai diabolic decât toți înaintașii lui imperialiști. Și Stalin are o imagine mai bună decât el!

Asistăm, probabil, la un război atipic, pe fronturi strict delimitate, cel mai important la nivel de imagine. Și cu siguranță nu pe plan energetic. Sentimentul că ceva nu e în regulă este confirmat de știrile din sectorul energetic: prețurile la gaz și la petrol tot urcă (în avantajul Rusiei, principalul exportator), în timp ce Rusia, în ciuda tuturor „sancțiunilor”, continuă să livreze gazul atât de prețios către statele Uniunii Europene. Și nu doar că își respectă contractele și robinetul de gazul nu a fost oprit, dar livrările chiar au crescut de când a început războiul. Și conductele alea de gaz trec fix prin Ucraina cea bombardată. O adevărată minune a războiului că au rămas neatinse de bombe…

În orice caz, dincolo de propagandă și manipulări, dincolo de așa-zisele sancțiuni, războiul lovește fix acolo unde nu ar trebui: cel mai tare suferă oamenii de rând, aflați de o parte și de alta a tancurilor. Paradoxul este că ucrainienii și rușii deopotrivă sunt marii pierzători, iar conducătorii lor, în schimb, pozează în victorioși. De fapt, nu e niciun paradox. Așa e la război…

Despre războaie și solidaritate

Războiul este un lucru teribil. Nimic nu legitimează crimele. Nici pe ale rușilor, nici pe ale americanilor. Ale nimănui. Niciodată.

Pe de altă parte, pentru a rămâne realiști, să nu uităm istoria și ce ne învață ea: „moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică„. Afirmația îi este atribuită lui Iosif Djugasvili (Stalin), fostul tiran al Uniunii Sovietice pe care lumea și-l va aminti pentru milioanele de deportați și de morți executați la ordinele sale. În paranteză fie spus, nu trebuie să uităm nici faptul că Europa și lumea actuală, geografia politică și ordinea mondială de astăzi – pe care o apară lumea civilizată în fața agresorului rus, este și creația lui Stalin și a altor capete mai mult sau mai puțin luminate. Am închis paranteza.

Urmând tradiția stalinistă, un alt tiran de la Moscova ține acum o demonstrație de forță în fața lumii. Iar lumea a reacționat, manifestând un val de solidaritate excepțională în fața „criminalului” Putin. E remarcabil tot efortul (de peste tot în Europa) pentru ajutorarea refugiaților ucrainieni.

Nu vreau să comentez prea mult pe marginea acestui subiect, mai ales că sunt alții mult mai pricepuți la asta. E plin internetul de radutudori și alți ”analiști” de geopolitică. Nu pot însă trece cu vederea un lucru.

În România sunt milioane de oameni săraci și familii care trăiesc în condiții mizere. De soarta lor nu prea ne pasă, dar strângem bani (în mod organizat), asigurăm mese calde, transport gratuit și ne deschidem casele pentru alții. Pentru refugiați. Am rezolvat toate problemele românilor, așadar, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să rezolvăm problemele altora. E lăudabil orice efort și orice manifestare de solidaritate în aceste vremuri tulburi, însă poate că ar fi mai sănătos (pentru societatea și pentru statul român) să-și concentreze eforturile si resursele pentru a ne rezolva mai întâi propriile probleme, înainte să sărim să-i ajutăm pe alții. Numa’ zic…

Sunt atâția români fără adăpost și n-am văzut pe nimeni să-i găzduiască. Sunt atâția copiii care nu au ce mânca si nu îi ajută nimeni.
La farmacie am văzut bătrâni care nu-și pot lua medicamente din cauza sărăciei, dar n-am văzut pe nimeni să le plătească în locul lor.
Sunt atâția români care nu mai au loc de muncă și nu-și pot achita facturile si nu au ce le pune copiilor pe masă, dar n-am văzut pe nimeni să se ofere să le plătească sau să se ofere să-i găzduiască! Am ajuns să ajutăm străinii și pe ai noștri nu îi vedem!

Ucrainienii trebuie ajutați, fără nicio îndoială, însă mi-e destul de greu să explic cum am ajuns noi, românii să fim mai solidari cu ucrainienii decât cu proprii noștri conaționali… Vrem să arătăm cât suntem de umani într-un film global, bine regizat în care rușii au ajuns mult mai periculoși chiar decât coronavi-rușii. Nu degeaba sunt portretizați de presă occidentală ca fiind reprezentanții Răului.

Tot în aceeași logică umanistă, propun să salvăm și alți refugiați politici sau de război. De exemplu pe afgani, sirieni și alte nații musulmane pe care le ținem în ghetouri sub-umane la gardurile Europei. Să fim oameni până la capăt și să-i primim și pe aceștia cu brațele și casele deschise. Solidaritate până la capăt!

PS. O ultimă observație: încep să se arate avantajele faptului că am ajuns colonia Americii și a altor Mari Puteri europene. Altfel ajungeam și noi ca Ucraina. Decât bombardați de ruși, mai bine storși de bani și de resurse de occidentali.

Pentru pasionații de istorie, de „războaie” și de adevăruri spuse mai puțin, vă invit să citiți acest text.

Un război e pe terminate. Altul abia începe!

Pandemia e pe cale să se sfârșească! Guvernele lumii încep deja să renunțe – cel puțin temporar – la restricții, iar lumea a pornit pe calea de întoarcere la normalitate. Și în România, în doar câteva zile, vom face primii pași. Chiar astăzi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că numărul de cazuri noi este pe o pantă descendentă, precizând că „am trecut cu bine de acest val”. Tot el a sugerat că vom avea un „Paști fără restricții„.

Inclusiv marele Bill Gates, acest nou guru al vaccinării, a admis că „DIN PĂCATE virusul în sine, în special omicronul este un tip de vaccin care crește imunitatea celulelor de tip B și C care a făcut o treabă mai bună cu populația lumii decât am făcut-o noi cu vaccinurile… peste 80% din populație a fost expusă fie vaccinurilor fie bolii… șansele dezvoltării unor forme severe de boală (…) au scăzut dramatic”.

Când 80% din populație fie a trecut prin boală, fie a fost vaccinată, fie ambele variante, înseamnă că a fost atinsă mult pomenita imunitate de turmă. Înseamnă că Pandemia s-a sfârșit. Din păcate pentru unii, vorba lui Gates…

Dacă e să fim însă corecți, trebuie să recunoaștem că marea relaxare nu se datorează faptului că am fi câștigat „războiul” cu SARS-COV-2. Războiul cu virusul s-a terminat indecis. Nu a câștigat nimeni. Mai degrabă, ne-am adaptat. Cu toții.

Pandemia s-a încheiat nu ca urmare a luptei „eroilor” și a „autorităților” sau ca urmare a „măsurilor” eficiente luate de aceștia. Nu am învins virusul nici prin lockdown, nici prin vaccinare și nici prin suspendarea drepturilor și libertăților fundamentale. Nici vorbă de așa ceva!

Criza sanitară a luat sfârșit pur și simplu pentru că inamicul invizibil nu mai este considerat atât de pericolus (despre cât de periculos sau de nepericulos a fost vom scrie cu altă ocazie). Virusul s-a adaptat: Omicron nu ne omoară cu zile, ci preferă să supraviețuiască în corpurile noastre. Și noi ne-am adaptat: preferăm să conviețuim cu el. După doi ani de „luptă”, am obosit cu toții. Am oprit războiul și am trecut la etapa de conviețuire.

Noua variantă de virus se răspândește mai repede decât precedentele, însă nu mai e atât de letal, așa că putem pune și noi „armele” jos, cel puțin o vreme. Începem să ne obișnuim cu el, așa cum ne-am obișnuit și cu altele mult mai rele. Noua normalitate înseamă, până la urmă, și coabitarea pașnică.

Noua normalitate va însemna însă și păstrarea „armelor” în rastel. „Eroii” războiului nu vor renunța prea ușor și vor continua să ne apere cu vitejie. Chiar și pe timp de pace (temporară).

„Autoritățile” vor rămâne vigilente multă vreme de aici încolo. După ce ne-am obișnuit atât de bine cu „măsurile” lor, ar fi păcat să renunțăm definitiv la ele. Am trecut cu bine doar de un pericol, însă nici nu ne putem imagina ce alte pericole înfricoșătoare și ce alți inamici (mai mukt sau mai puțin imaginari) ne pândesc, inamici de care trebuie să fim apărați cu orice preț, chiar și cu prețul renunțării la drepturi și libertăți. Și doar „autoritățile” pot să facă asta cel mai bine. Rușii, de exemplu, par cel puțin la fel de periculoși precum coronavi-rușii.

PS. Între timp, preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut public independenţa a două regiuni „separatiste” din Estul Ucrainei, Lugansk şi Doneţk, crescând astfel tensiunea pe scena internațională. El a invocat faptul că Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate autentică”, ci a fost creată de Lenin și Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu probleme politice sistemice, fiind o marionetă patronată de Statele Unite.

Lauda de sine nu miroase bine!

Nu cred să fi întâlnit în ultime vreme locuitori urbani mai mândri de orașul lor decât orădenii. Avem impresia că suntem buricul lumii, dacă nu măcar al României și al Europei.

O vorbă veche din popor spune însă că lauda de sine nu miroase bine. Nu miroase deloc bine nici propaganda politică mascată, plătită din banii contribuabililor prin care se întreține acest patriotism local găunos. Această propagandă este de-a dreptul ticăloasă!

Conducerea PNL din Oradea și Bihor cheltuie de ani de zile, în mod netransparent și discreționar fonduri publice de ordinul milioanelor de euro pentru a-și clădi o imagine de administrație de succes, orientată spre dezvoltare. Cel mai recent exemplu este ”povestea” cu participarea Primăriei Oradea în așa zisa competiție cu numele de „Cea mai bună destinație de turism în Europa”. De fapt, nu este vorba despre nicio competiție și niciun titlu oficial recunoscut vreo autoritate europeană, ci doar de o acțiune de marketing și un titlu pompos oferit de un website (European Best Destination) administrat de o firmă privată (de apartament) cu sediul în Belgia. Această firmă oferă anual asociațiilor de turism, operatorilor, primăriilor și/sau ONG-urile care se ocupă de promovarea acestora (vezi cazul APTOR) pachete de promovare turistică. Serviciile sunt contra-cost, adică pe bani grei, prețul variind în funcție de durata contractului si de serviciile contractate. Între aceste servicii sunt incluse și tot felul de top-uri (cea mai bună destinație de turism, cel mai frumos târg de Crăciun, etc.). Clienții (de exemplu, orașele care și-au achitat taxele de participare) obțin în aceste top-uri diverse clasări, desigur în funcție de un vot electronic măsluit pe website în funcție de interesele clienților.  

Orădenilor le place însă să creadă că trăiesc într-un oraș de top, un oraș care concurează cu mari capitale precum Viena, Praga sau Londra. Așa că nici nu mai contează că topul este un fals grosolan. Nici nu mai contează că oglinda e strâmbă, iar imaginea (de sine) este falsă! Propaganda administrației locale peneliste minte în mod asumat în mass media și rețelele sociale și întreține această imagine mincinoasă. Iar orădenii nici nu vor să vadă minciuna. Pentru că tot ce vedem și auzim despre Oradea nu sunt altceva decât reclame manipulatoare menite a vinde iluzii! Nu doar turiștilor, ci mai ales orădenilor și bihorenilor!

Orădenii sunt păcăliți și, pe deasupra, mai și plătesc pentru asta sume importante, fără ca măcar cineva din administrația locală să aibă curajul să recunoască asta! Avem prea puține motive întemeiate să fim mândri că locuim în Oradea și Bihor. Fala noastră locală nu este susținută decât de reclame înșelătoare, realitatea nu e deloc așa cum vor Primăria și Consiliul Județean să ne-o vândă.

Poate stăm mai bine decât alte reședințe de județ din România, însă comparația cu capitalele europene și destinațiile turistice consacrate este una de-a dreptul ridicolă. E posibil ca un turist să poată petrece două zile în mod plăcut în Oradea. Nu cred însă că are ce să facă mai mult pe la noi. În rest însă, orașul este extrem de neprietenos cu locuitorii săi, costurile vieții sunt mari, iar banii publici sunt risipiți pe proiecte prost gândite și și mai prost făcute. Cât despre iluzia turismului european de „top”, vă spun doar atât: orașul este atât de „atractiv” pentru turiștii străini încât cursele aeriene externe au trebuit să fie sistate așa de ”mulți” străini au vrut să ne viziteze!

Conducerea penelistă a orașului și a județului a investit sume enorme din bani publici în campanii de promovare pentru oraș și, implicit, pentru propria imagine. Pe de o parte, nu vor să recunoască nici în ruptul capului că au plătit pentru imaginea bună de care se bucură, pe de altă parte, neagă cu încăpățânare evidențele: nu ne putem compara cu orașele din Europa Centrală sau Occidentală, iar realitatea orădeană de zi cu zi este una tristă și gri, nu seamănă deloc cu pozele (prelucrate) și filmele de promovare colorate și strălucitoare.

Oradea, Decembrie 2021: Photoshop vs. realitate

Mândria locală ”de Oradea” este una găunoasă. Ea este strict alimentată de administrația locală și ciracii acesteia pentru a nu strica imaginea bună contruită pentru niște politicienii ambițioși. Unii se cred mari vizionari și lideri naționali, când colo nu sunt altceva decât niște provinciali frustrați…

”Belvedere” Ciuperca – Photoshop vs. realitate