Lecția Eurovision

Sunt foarte mulți în România care spun că lecția pentru noi după scandalul de la Eurovision (juriile din șase țări, inclusiv România, au fost eliminate din calculul notelor finale, organizatorul concursului – Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) – explicând că au fost identificate anumite tipare de vot incorecte) ar trebui să fie că la alegeri nu contează cine și câți votează, mai important este cine numără voturile (o celebră butadă atribuită lui Stalin).

Alte voci spun că voturile date de juriul din România au sunt furate tocmai de către cei care ne ceartă pentru că suntem cei mai corupți și hoți din Uniunea Europeană. Astfel am fost furați tocmai de către cei care ne dau lecții de democrație și stat de drept.

Nu lipsesc nici vocile care interpretează evenimentele prin prisma relației de vasalitate pe care românii ar fi avut-o de-a lungul istoriei cu marile puteri europene. De fapt, ne mințim singuri când vorbim despre aliați și parteneri, pentru că, în realitate, avem doar stăpâni. Iar umilința suportată la ultima ediție a Eurovision-ului nu ar fi nicio noutate. Ea se înscrie într-un șir lung de alte umilințe pe care a trebuit să le suportăm prin prisma statutului nostru de națiune de rangul al doilea.

Nu aș vrea să adopt niciuna dintre aceste viziuni sumbre, însă nu pot să nu observ că tot scandalul românesc de la Eurovision și ”succesul” neașteptat al Ucrainei din acest an ne arată că, de fapt, festivalul-concurs nu a fost despre muzică. Și nu mai este despre muzică de mulți ani. De când voturile se acordă nu în funcție de valoarea artistică, ci de tot felul de cumetrii mai mult sau mai puțin politice.

Șlagările adevărate au dispărut de mult de pe scena Eurovision și au fost înlocuite de show-urile minorităților sexuale sau ale unor excentrici. Anul acesta le-a venit rândul ”victimelor” lui Putin să triumfe pe scenă. Alții nu aveau cum… Sunt aproape convins că, în curând, bravii ucrainieni vor triumfa și pe câmpul de luptă, indiferent de finalul războiului.

Lista câștigătorilor Eurovision din ultimii 20 de ani, cu una sau două excepții, relevă o realitate tristă: necunoscuți au fost înainte de a câștiga, la fel de repede au fost uitați imediat după ce au „câștigat”. Să luăm un exemplu aleator. Melodia „Arcade” interpretată de olandezul Duncan Laurence, câștigător în 2019, vă sună cunoscut? Stați liniștiți, nimeni nu e perfect!

Un „show” gomflat artificial, care nu a produs nimic cu adevărat valoros, în schimb a tocat zeci și sute de milioane de euro din bani publici. De pe urma Eurovision, cel mai mult au câștigat funcționarii de la televiziunile publice implicați în organizare.

Eurovision nu este de ani buni nimic altceva decât instrumentul străveziu de propagandă folosit pentru a promova diverse agende ”progresiste” și politically corecte de la Bruxelles. Eurovision funcționează precum Uniunea Europeană: dacă nu ne place, nu putem face altceva decât să nu mai participăm. Sau putem vota un RoExit.

Un gând despre „Lecția Eurovision

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: