Despre războaie și solidaritate

Războiul este un lucru teribil. Nimic nu legitimează crimele. Nici pe ale rușilor, nici pe ale americanilor. Ale nimănui. Niciodată.

Pe de altă parte, pentru a rămâne realiști, să nu uităm istoria și ce ne învață ea: „moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică„. Afirmația îi este atribuită lui Iosif Djugasvili (Stalin), fostul tiran al Uniunii Sovietice pe care lumea și-l va aminti pentru milioanele de deportați și de morți executați la ordinele sale. În paranteză fie spus, nu trebuie să uităm nici faptul că Europa și lumea actuală, geografia politică și ordinea mondială de astăzi – pe care o apară lumea civilizată în fața agresorului rus, este și creația lui Stalin și a altor capete mai mult sau mai puțin luminate. Am închis paranteza.

Urmând tradiția stalinistă, un alt tiran de la Moscova ține acum o demonstrație de forță în fața lumii. Iar lumea a reacționat, manifestând un val de solidaritate excepțională în fața „criminalului” Putin. E remarcabil tot efortul (de peste tot în Europa) pentru ajutorarea refugiaților ucrainieni.

Nu vreau să comentez prea mult pe marginea acestui subiect, mai ales că sunt alții mult mai pricepuți la asta. E plin internetul de radutudori și alți ”analiști” de geopolitică. Nu pot însă trece cu vederea un lucru.

În România sunt milioane de oameni săraci și familii care trăiesc în condiții mizere. De soarta lor nu prea ne pasă, dar strângem bani (în mod organizat), asigurăm mese calde, transport gratuit și ne deschidem casele pentru alții. Pentru refugiați. Am rezolvat toate problemele românilor, așadar, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să rezolvăm problemele altora. E lăudabil orice efort și orice manifestare de solidaritate în aceste vremuri tulburi, însă poate că ar fi mai sănătos (pentru societatea și pentru statul român) să-și concentreze eforturile si resursele pentru a ne rezolva mai întâi propriile probleme, înainte să sărim să-i ajutăm pe alții. Numa’ zic…

Sunt atâția români fără adăpost și n-am văzut pe nimeni să-i găzduiască. Sunt atâția copiii care nu au ce mânca si nu îi ajută nimeni.
La farmacie am văzut bătrâni care nu-și pot lua medicamente din cauza sărăciei, dar n-am văzut pe nimeni să le plătească în locul lor.
Sunt atâția români care nu mai au loc de muncă și nu-și pot achita facturile si nu au ce le pune copiilor pe masă, dar n-am văzut pe nimeni să se ofere să le plătească sau să se ofere să-i găzduiască! Am ajuns să ajutăm străinii și pe ai noștri nu îi vedem!

Ucrainienii trebuie ajutați, fără nicio îndoială, însă mi-e destul de greu să explic cum am ajuns noi, românii să fim mai solidari cu ucrainienii decât cu proprii noștri conaționali… Vrem să arătăm cât suntem de umani într-un film global, bine regizat în care rușii au ajuns mult mai periculoși chiar decât coronavi-rușii. Nu degeaba sunt portretizați de presă occidentală ca fiind reprezentanții Răului.

Tot în aceeași logică umanistă, propun să salvăm și alți refugiați politici sau de război. De exemplu pe afgani, sirieni și alte nații musulmane pe care le ținem în ghetouri sub-umane la gardurile Europei. Să fim oameni până la capăt și să-i primim și pe aceștia cu brațele și casele deschise. Solidaritate până la capăt!

PS. O ultimă observație: încep să se arate avantajele faptului că am ajuns colonia Americii și a altor Mari Puteri europene. Altfel ajungeam și noi ca Ucraina. Decât bombardați de ruși, mai bine storși de bani și de resurse de occidentali.

Pentru pasionații de istorie, de „războaie” și de adevăruri spuse mai puțin, vă invit să citiți acest text.