Quo vadis UE?

Reuniți la Bruxelles, liderii statelor Uniunii Europene au confirmat renunțarea parțială la exercitarea suveranității naționale (a statelor pe care le reprezintă) și au ”delegat” Comisiei Europene, forul ”tehnocrat” al UE, puterea de a lua ”măsurile” necesare pentru combatarea pandemiei COVID-19.

Este important de subliniat faptul că au ”delegat” această sarcină, pentru că în domeniul Sănătății, conform tratatelor constitutive, Uniunea Europeană nu are competențe extinse, statele membre putând adopta politici proprii, fără a urma linia europeană. După noua înțegere (de joi, 16.12.2021), linia va fi dictată, în continuare, direct de la Bruxelles de către ”eurocrați” fără ca aceștia să se mai împiedice de ”amănunte” precum legile naționale sau constituțiile.

Concret, Uniunea Europeană vrea să stabilească la nouă luni, după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), valabilitatea certificatului ”verde” pentru călătoriile intra-europene.

Liderii europeni au spus că scopul acestui demers este de a ”încuraja” vaccinarea cu doza a treia” (doza ”booster” sau de ”supra-rapel”). Mai pe românește, ”încurajarea” aceasta înseamnă forțarea/obligarea populației prin reducerea zilelor de „libertate” condiționată de certificat.

La summit-ul european de la Bruxelles, liderii statelor UE au subliniat ”importanţa unei abordări coordonate asupra valabilităţii certificatului de vaccinare anti-COVID-19 şi au luat act asupra faptului că Comisia Europeană va adopta un act delegat în această chestiune”, conform concluziilor adoptate.

Acest „act delegat”, cu aplicabilitate obligatorie, urmează să fie adoptat de Comisia Europeană şi va intra în vigoare în februarie 2022. Ce spuneam la început: statele membre renunță să reglementeze situația ”certificatului” și lasă Comisia să se implice și să acționeze (coordonat) într-un domeniu unde tratatele nu i-au dat competențe. Deci, e o ”renunțare benevolă” la o parte din suveranitatea statelor membre în scopul eficientizării ”luptei” împotriva pandemiei. Întrebarea care ar trebui pusă președintelui Klaus Iohannis este cine i-a dat un astfel de mandat (de renunțare) și când s-a întamplat asta!

Această reglementare privind certificatul verde se va aplica numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente) revenind fiecărui stat membru. Măcar atât! Dar să nu ne amăgim singuri! În curând, urmând modelul european, această ”reducere” a perioadei de valabilitate a certificatului se va aplica și în statele membre.

Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei de supra-rapel a fost propusă încă de luna trecută de Comisia Europeană, deci nu este inițiativa statelor membre. Această „reducere” a valabilității ar ţine cont de ”orientările” specialiștilor de la Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei ‘booster‘ odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.

Simultan cu această „măsură”, în România șefii campaniei de vaccinare au decis, din pix, extinderea perioadei de valabilitate pentru 1,6 milioane de doze de vaccin. Deci, „autoritățile” noastre au decis că vaccinurile nu mai expiră la data înscrisă pe ambalaj. Ciudată coincidență între reducerea termenului de valabilitate al „pașaportului” și extinderea termenului pentru vaccin! Dar, probabil așa au zis „experții”… Cineva mai șugubăț a comentat că avem noroc că acest colonel Valeriu Gheorghiță de la centrul de vaccinare nu e șef de raion la mezeluri de la supermarket, că toți eram acum internați cu cufureală.

Revenind la Europa, având în vedere, evoluția răspândirii OMICRON, perioada de șase luni pentru pașaportul „verde” pare de-a dreptul generoasă. Din moment ce toată lumea bună (a se citi vaccinată) se confruntă deja cu un noul val de infectări, în ciuda ratelor uriașe de vaccinare (80-90-100%), ”eficacitatea” vaccinurilor este îndoielnică, fiind doar un concept care sună bine, dar care nu mai are nicio acoperire în realitate. E dovedit deja că vaccinurile nu garantează stoparea extinderii epidemiei și atunci, mă întreb, de ce se dorește introducerea ”perioadei de valabilitate” de 6 luni? Nu e prea mult 6 luni? Poate era mai bine doar 3!

Din moment ce, din punct de vedere medical, vaccinurile și-au dovedit limitele, singura rațiune pentru a extinde vaccinarea cu doze suplimentare (chiar pentru o perioadă mai scurtă) rămâne cea privind ”guvernarea” controlată a populației. Un nou pas pentru un ”control social” și mai exigent?

Mass media notează că, deocamdată nu sunt disponibile informaţii despre valabilitatea certificatului de vaccinare care include şi doza de booster/supra-rapel. Așadar, anul viitor, după ce trec cele șase luni, la un alt summit al liderilor UE ne putem aștepta ca și booster-ul să ”expire”, tot după 6-9 luni. Sau poate mai repede!

Dincolo de aspectele ce țin de criza sanitară, modul în care se iau deciziile la nivelul UE ne arată că actuala configurație de ”uniune a statelor naționale” nu mai funcționează și că suntem deja la porțile ”Statelor Unite ale Europei”, adică o uniune federativă, în care deciziile majore nu vor mai fi luate de statele membre (care vor renunța și mai mult la suveranitate), ci de către organisme ”europene”, ne-alese în mod democratic de nimeni, dar care se vor prevala de ”autoritatea” științei (chiar dacă rezultatele acestei ”științe” sunt îndoielnice) pentru a guverna spre binele și „sănătatea” europenilor, concepte pe care tot aceste instituții europene ni le vor defini. Ca să fim siguri că avem definițiile ”corecte” politic, sanitar, etc..

PS.

Deciziile Curții Constituționale ale României (și a altor țări) care sunt contrare drepului Uniunii Europene pot fi ignorate de către instanțele naționale prevăd judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). De asemenea, prevederile legate de MCV, acest „câine de pază” al statului de drept din țara noastră, sunt obligatorii pentru România.

Curtea Europeană amintește că a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, înțeles în sensul că acesta consacră prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre.

Aceste caracteristici ale ordinii juridice a Uniunii și importanța respectării care îi este datorată au fost confirmate prin ratificarea, fără rezerve, a tratatelor de modificare a Tratatului CEE și în special a Tratatului de la Lisabona.

4 gânduri despre „Quo vadis UE?

  1. On Tue, 21 Dec 2021 at 10:43, (Citim) printre rânduri wrote:

    > citimprintreranduri posted: ” Reuniți la Bruxelles, liderii statelor > Uniunii Europene au confirmat renunțarea parțială la exercitarea > suveranității naționale (a statelor pe care le reprezintă) și au ”delegat” > Comisiei Europene, forul ”tehnocrat” al UE, puterea de a lua ”măsurile” > nec” >

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: