„Experți” sfidători

„Grupul de experți” recent deconspirat de presă – adică ”specialiștii” care propun CNSU și apoi Guvernului României măsurile de „combatere” a pandemiei – nu este o autoritate publică!

Cel puțin asta vrea să credem Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și, în același timp, președintele Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor (GTS). De ce susține Arafat că GTS nu ar fi o ”autoritate publică”? Pentru că nu vrea ca acest grup să se supună legii privind liberul acces la informațiile de interes public. Cu alte cuvinte, nu vrea ca publicul să afle cum se iau deciziile în cadrul Grupului și nici care sunt criteriile științifice de care ține cont Grupul, atunci când deliberează. 

În același timp, „comandantul” acțiunii le reproșează românilor că sunt prea suspicioși și prea ascultă de „teoriile” conspiraționiste ale altora. Păi, dacă expertiza pe baza căreia se iau deciziile „oficiale” e secretă și totul se produce netransparent, ne mai mirăm că românii nu au încredere în „autorități” și nu le urmează poruncile?

Așadar, deciziile GTS sunt ținute la secret de ”autoritățile” care de fapt nu sunt ”autorități publice” (te și doare logica când îl auzi pe Arafat), ceea ce înseamnă că românii nu vor avea poate niciodată acces la procesul decizional al Grupului tehnico-științific și documentele emise de acesta în timpul pandemiei.

Diana-Olivia Hătneanu, avocat specializat în drepturile omului îl contrazice pe Raed Arafat și spune că, chiar dacă Grupul tehnico-științific nu este o autoritate de sine stătătoare, el este totuși alcătuit din angajați ai altor instituții publice. Iar o „instituție publică care își trimite reprezentantul într-o astfel de structură nu poate spune că acesta a acționat independent și activitatea lui nu este parte din activitatea instituției”. Cu alte cuvinte, ”experții” din Grupul tehnico-științific nu sunt acolo de capul lor, ci ca reprezentanți ai altor entități sau ”autorități publice”, pe cale de consecință, trebuie să se supună legilor și trebuie să acționeze în mod transparent! Că le place, că nu le place! Că vor, că nu vor! GTS nu este stat în stat care nu dă socoteală nimănui! Grupul trebuie să răspundă în fața oamenilor!

Avocatul Toni Neacșu merge mai departe și spune că fantomaticul Grup de suport tehnico științific nici nu există din punct de vedere juridic.

Așa zisul grup de experți este înființat prin Hotărârea nr. 3/2016 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, nepublicată niciodată în Monitorul Oficial.

Așa cum a decis ÎCCJ prin Decizia nr. 3883/2021, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 805 din 23 august 2021 și obligatorie pentru toți, nepublicarea Hotărârilor CNSU în monitorul oficial înseamnă inexistența acestora, adică faptul că nu au intrat niciodată în vigoare și nu puteau produce nici un efect
.

De aceeași părere este chiar și Guvernul României care în OUG 63/2021 (preambul) scrie negru pe alb că: nepublicarea hotărârilor emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență atrage o sancțiune drastică prin efectele ei, și anume inexistența acestor hotărâri” și „prin acest efect de inexistență a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență, destinatarii acestora urmează să se raporteze la cadrul legal în vigoare ca și când nu ar produce niciun fel de efecte juridice și, implicit, nu pot fi ținuți să aplice prevederile conținute de hotărârile emise.

Luând în considerare faptul că publicarea hotărârilor emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență constituie o condiție de validitate și, în consecință, de natură să producă efecte juridice, nepublicarea constituie o încălcare a obligațiilor statuate de Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, în ce privește obligația de transparență decizională, grupul de suport tehnic (inexistent de altfel) nu are nici un fel de autonomie ci este o structură a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (art. 8/2 din OUG nr. 21/2004), autoritate publică interministerială care are obligația de transparență decizională și de permitere a liberului acces la infomațiile publice. CNSU este obligat să pună la dispoziția presei procesele verbale ale ședințelor grupului tehnic, iar dacă nu o face cu vorba bună poate fi obligat în justiție la asta.”

În Marea Britanie, de exemplu, am aflat că organismul care îndeplinește rolul Grupului tehnico-științific de la noi se numște SAGE (Scientific Advisory Group for Emergencies) și este prezidat de regulă de Consilierul Științific șef al Marii Britanii. Acesta spre deosebire de Arafat (care e doctor specializat în medicina de urgență), este un om de știință, având o reputație neștiirbită. Componența SAGE este diferită, în funcție de problemele pe care le discută. Însă minutele ședințelor acesteia sunt publice. Și, în plus, toate studiile științifice care stau la baza deciziilor sunt publice, pe o secțiune din site-ul guvernului britanic, alocată SAGE. 

Stau să mă întreb oare acolo de ce se poate, iar la noi nu? De ce atâta secretomanie și sfidare la adresa legii și a bunului simț? Ce fel de „specialiști” sunt cei care trebuie să își ascundă „expertiza”? Și ce au de ascuns acești „experți” care consiliază decidenții politici? Să fie nepricepere sau rea intenție?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: