Hoțul prins… e fraier de Black Friday

Astăzi e Vinerea Neagră de România, cunoscută și Blec Fraier, această „sărbătoare” minunată a societății de consum, organizată cu vreo 2 săptămâni în avans față de varianta originală din Occident. Că așa le place comercianților mioritici: să fure startul și nu numai.

Este ziua mult așteptată când comercianții “inteligenți și educați”, unii cu legături în străinătate, îi iau de fraieri pe clienții lor, sperând să le vândă mult, pe bază de reduceri imaginare.

Spun asta pentru că, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că, ieri, în prima zi de activitate, „Comandamentul Special Black Friday” a amendat deja cu 275.000 de lei nu mai puțin de 11 operatori economici – dintre cei mai mari de pe piață – care prezentau pe site-urile lor promoții „speciale” și reduci neaoșe, doar că false. Comercianții au spus că a fost vorba de „prețuri greșite”. De fapt, erau niște țepe, minciuni, înșelăciuni, hoții.

Cu ocazia discuțiilor cu ANPC, reprezentanţii unei companii amendate au și recunoscut că „ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e”! Gura păcătosului adevăr grăiește, iar hoțul neprins rămâne negustor cinstit!

Și voi mai credeți că doar la stat se fură și în privat se lucrează cinstit și corect? Bună dimineața! Sper să nu luați vreo țeapă în stil românesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: