Dreptul la educație în România „eșuată” a lui Johannis

45 de localități din România aveau, pe 6 noiembrie, rata de infectare zero. În unele dintre ele, nu mai fusese înregistrat niciun caz de Covid-19 de mai bine de două săptămâni. Chiar și așa, două treimi dintre ele au început, pe 8 noiembrie, școala doar online.

De ce s-a ajuns aici? Pentru că unitățile de învățământ nu respectă un indicator stabilit în mod cu totul și cu totul arbitrar de Ministerul Educației – procentul de vaccinare a personalului – care să le permită reluarea fizică a cursurilor. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a recunoscut public faptul că acest criteriu stabilit pentru reluarea cursurilor școlare cu prezența fizică – și anume o rată de vaccinare anti-Covid-19 de minimum 60% în rândul personalului din școli – este unul „de compromis”:

Este o variantă de compromis, este un criteriu cu foarte multe neajunsuri, dar care asigură un mediu mai sigur pentru elevi și profesori. Este un criteriu care protejează mai mult profesorii pentru că, dincolo de această efervescență exagerată, totuși medicii spun că cei vaccinați contractează și transmit mai puțin virusul. Deci sunt mai protejați profesorii, e un aspect foarte important”.

Cum a fost stabilit procentul de 60%? Din pixul unor politruci! Nu a existat vreun argument științific, ci doar unul politic. Presiunea părinților pentru redeschiderea școlilor fiind foarte mare, ”autoritățile” au acceptat să stabilească un prag aleator. Au zis să fie 60! Că putea la fel de bine să fie 55 sau 63. Nu era nicio diferență din punct de vedere epidemiologic!

S-a plecat de la 70% – pragul stabilit de Organizația Mondială a Sănătății pentru asigurarea unei imunități de grup. 70% ar fi trebuit să ia în considerare și persoanele trecute prin boală. Având în vedere că este foarte dificil să monitorizezi persoanele trecute prin boală și ținând cont de acest lucru, am coborât plafonul de la 70% la 60%, de comun acord cu autoritățile sanitare, înțelegând că este o măsură tranzitorie spre 70% rată de vaccinare”, a explicat ministrul.

Explicațiile ministeriale de acum vin să contrazică alte explicații la fel de contradictorii ale aceluiași ministru.

Cîmpeanu spunea la un moment dat că NU ar fi normal să existe statistica vaccinării profesorilor pentru că „VACCINAREA E UN ACT MEDICAL CONFIDENȚIAL”. Și chiar avea dreptate. Actele medicale sunt strict confidențiale! Doar că asta era în vechea normalitate. În noua „lume normală”, lucurile stau fix pe dos. Dar să reluăm declarația ministrului: „Nu, nu există niciunde la nimeni această situație. Și nici nu prea ar avea cum să existe atâta vreme cât vaccinarea este un act medical ce beneficiază de confidențialitatea specifică oricărui act medical. Nu poate exista așa ceva!

Ulterior, după ce s-a răzgândit, tot el a explicat cât se poate de doct – că cel mult părinții pot cere conducerii școlilor o situație statistică în legătură cu vaccinarea cadrelor didactice, dar nu o listă nominală. Acum, același Cîmpeanu a condiționat școala cu prezență fizică de procentul de vaccinare în rândul personalului din școli!

Și pentru că nicio răzgândire nu poate rămâne fără consecințe, mai ales când deciziile politrucilor sunt fundamentate după cum suflă vântul, Cîmpeanu vrea să modifice modificarea. Era și de așteptat! El propune ca școlile să fie deschise fizic dacă rata de infectare într-o localitate este sub 3 la mie. Astfel, se va putea renunța la pragul de vaccinare de 60% a personalului din unitățile de învățământ respective.

Răzgândirile și contradicțiile ”autorităților” arată cât de slab este managementul și exemplifică degringolada instaurată în domeniul educației de la începutul pandemiei. De asemenea, este o nouă dovadă a politicii de  dezbinare a oamenilor din partea unor ”autorități” incapabile să gestioneze criza. E mult mai ușor să stârnești ură și înjurături (între părinți și profesori, între părinți și părinți, între profesori și profesori), decât să recunoști că ești depășit de situație!

Elevii din 45 de localități ale României sunt discriminați de statul român fără nicio vină. Nu sunt bolnavi, deci ar putea merge la școală, însă statul eșuat al lui Johannis, Cîțu, Cîmpeanu și Arafat nu a fost în stare să le asigure condițiile necesare pentru a putea participa la ore în siguranță! Așa că elevii trebuie să facă școală online. Un fel de zero barat, cum se exprima (foarte plastic) un părinte. Li se face o nedreptate, însă nicio „autoritate” nu pare să aibă o problemă cu asta. Trist!

Sunt doar 45 de localități, nu sunt mulți, ar putea argumenta unii. Putea fi și un singur elev, la fel de gravă era discriminarea statului!

Incapacitatea ”autorităților” și deciziile lor pseudo-științifice înseamnă, din păcate, îngrădirea dreptului la educație al multor copii! Se întâmplă în România ”educată” a lui Johannis, în România ”eșuată” a lui Johannis!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: