Legea e doar pentru căței. Așa o fi și pandemia?

Decizia prin care guvernul condus de Florin Vasile Cîțu a creat condițiile pentru ca la congresul PNL să poată participa – tocmai când valul 4 al pandemiei a luat avânt – peste 5000 de oameni este o șmecherie tipic românească și o sfidare la adresa românilor. Despre „eforturile” de combaterea a pandemiei nici nu are rost să vorbim. Congresul PNL se înscrie în alt tip de evenimente: cele care zădărnicesc combaterea pandemiei !


Pentru a ieși șef la PNL, premierul Cîțu a modificat legea și a introdus printre clauzele restrictive, o portiță pentru a crea iluzia de legalitate.

Pe 5 septembrie, la numai 244 de cazuri pe zi, cadrul normativ prevedea ca evenimentele culturale în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte e interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. 

Pe 14 august, când numărul de infectări ajungea la 400 de cazuri pe zi, Guvernul a permis astfel de evenimente la 50% din capacitatea sălii, până la incidența de 1,5/1000. Peste acest prag, astfel de evenimente erau interzise. Peneliștii nu se așteptau ca incidența din București să depășească pragul de 1,5/1.000. Cota de 50% din Pavilionul A de la Romexpo corespundea exact numărului de 5.000 de delegați PNL.

Pe 17 septembrie, când valul de infectări era de aproape 4500 de persoane pe zi, Guvernul a ridicatul pragul privind nivelul incidenței de la 1,5/1000 până la 6/1000. Deci în loc să reducă nivelul incidenței odată cu creșterea gravității pandemiei, Guvernul Cîțu acționează în sens invers, tocmai pentru a face posibilă organizarea Congresului PNL.

În același timp, pentru românii obișnuiți, numărul de persoane permise la nunți și botezuri este limitat la 200, iar numărul permis de participanți la un miting de protest e redus la doar 100 de persoane!

Chiar și în aceste condiții, organizarea congresului PNL cu participarea a peste 5000 de persoane, în spațiu închis, ridică mari semne de întrebare privind legalitatea. Un congres politic nu poate fi, sub nicio formă, considerat un eveniment cultural, desfășurat într-o instituție culturală.

Potrivit art. 3 din OG 21/2007 instituțiile de spectacole sau concerte sunt persoane juridice de drept public care realizează și prezintă producții artistice. Prin producție artistică se înțelege, potrivit aceluiași articol, „spectacole sau concerte înfățișate direct publicului de către artiști interpreți și/sau executanți și pot fi: spectacole dramatice, coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de păpuși și/sau marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică academică, simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, folclorică, electronică”. Deci nu congrese politice!

Când premierul PNL și miniștrii PNL responsabili de aplicarea și de respectarea legii, încalcă cu bună știință legile și regulile instituite chiar de ei, este evident că ei nu-i mai pot acuza pe români că tratează cu lejeritate pandemia sau că nu se vaccinează. Oamenii văd că guvernanții se întâlnesc cu miile, fără probleme. Ce înțeleg ei din asta: că legea e doar pentru căței și că nu este atât de gravă această pandemie, mai ales că deja Iohannis anunțase deja încă din Iulie că a reușit să o învingă! Altfel nu s-ar explica nici prezența sa la acest „festival” al democrației peneliste…

Un gând despre „Legea e doar pentru căței. Așa o fi și pandemia?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: