Guvernul a adoptat controversata hotărâre (a Comitetului Național pentru Situații de Urgență – CNSU) prin care se reintroduc restricțiile și se condiționează accesul în restaurante sau evenimente de certificatul verde COVID-19, dacă rata de infectare trece de 3 la mie.
Orice condiționare sau limitare a exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale trebuie să îndeplinească cerintele articolului 53 din Constituție, alineatele 1 si 2, respectiv a standardelor stabilite de CEDO. Prima condiție pentru a fi constituțională este ca această limitare/condiționare să fie adoptată prin lege. În acest moment, nu există un cadru legal, respectiv o lege adoptată de parlament, care să stabilească aceste condiționări sau limitări. Ele nu pot fi adoptate prin Hotărâre de Guvern care este act administrativ al admistrației centrale și nici prin ordin de ministru. Legea 55 din 2020 nu reglementează aceste restricții în mod expres și nu poate constitui temei legal pentru adoptarea acestor restricții sau condiționalități. Chiar și adoptarea ordonanței de urgență ar putea să ridice semne de neconstituționalitate
În alte state, cum ar fi Franța sau Italia, aceste măsuri au fost expres reglementate prin lege și nu prin acte administrative cum sunt hotărârile de Guvern sau ordinele de ministru.
Dacă aceste măsuri ar fi adoptate prin lege, ar putea să treacă testul nediscriminării, în sensul că nu ar fi discriminatorii dacă se urmărește atingerea unui scop legitim, iar măsura este una adecvată și proporțională cu scopul urmărit. În acest caz scopul legitim ar fi protecția sănătății publice și prevenirea răspândirii COVID-19.
Dincolo de problema legalității și constituționalității, marea întrebare este dacă măsurile anunțate de „autorități” sunt adecvate, necesare și proporționale pentru a atinge scopul urmărit?