„Salvatorii” României și groparii lui Cîțu

Marea coaliție de „dreapta” a lui Iohannis dintre PNL-USR-UDMR a rezistat mai puțin de nouă luni. Lanțul de iubire s-a rupt chiar mai repede decât ne așteptam!

Miniștrii USR-PLUS și-au depus (în sfârșit) demisiile din Guvernul Cîțu. Parlamentarii partidului se pregătesc să voteze o moțiune de cenzură, chiar dacă pentru asta sunt nevoiți să apeleze nu doar la voturile „fasciștilor” de la AUR, dar și ale parlamentarilor PSD, adică reprezentanții Ciumei Roșii. Cum mai e și politica asta făcută de oamenii „noi”. Politicienii de „dreapta”, cei care pretind că sunt „altfel”, au ajuns la cheremul adversarilor (pe care i-au înjurat cu plăcuțe suedeze) pentru a scăpa de „fantasticul” Cîțu și pentru a putea rămâne la guvernare.

După un mandat guvernamental eșuat, în care au bifat zero realizări, „salvatorii” României au ajuns în ipostaza de a fi groparii carierei politice a lui Florin Vasile Cîțu. Doar așa ar mai putea salva ceva din aparențe și ar putea evita dezastrul electoral care se prefigurează. Numai că au nevoie de lopețile și expertiza PSD pentru a săpa groapa. Moțiunea de cenzură are menirea de a salva USR-PLUS, nu România!

Iar PSD ar trebui să facă jocurile useriștilor: să voteze moțiunea de cenzură a USR+AUR pentru ca USR+ să scape de Cîțu și să poată reface alianța de guvernare cu PNL. Pesediștii stau deocamdată pe margine. Așteaptă să li se termine popcornul și să le crească procentele electorale. În afara alegerilor anticipate, în orice combinație s-ar băga, ar pierde.

Peneliștii sunt însă cei mai debusolați în toată această tragi-comedie. Când să-l pună pe Cîțu președinte la partid (și să piardă cu el viitoarele alegeri), se trezesc că trebuie să îl schimbe din fruntea Guvernului, dacă mai vor să stea la masa bucatelor guvernamentale. Se bazează în continuare pe soluțiile tătucului Iohannis. Iohannis i-a băgat în belea, Iohannis trebuie să îi salveze. Problema este că Iohannis – chiar dacă are cele „mai bune soluții” – nu știe cum să mai salveze PNL…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: