Confruntarea dintre Orban și Cîțu pentru șefia PNL este departe de orice competiție corectă și democratică între colegi de partid. Nu mai este nici măcar o simplă luptă internă pentru putere. Nu este o luptă în programe, ci despre cât de nenorocit e celălalt! Mai mult decât atât, este o luptă pentru supraviețuirea politică. Câștigătorul ia totul, perdantul va dispărea, va fi nevoit să plece. Și în bună tradiție penelistă, cum a fost și pe vremuri, ne putem aștepta să își întemeieze un alt partid „liberal”.
Disputa dintre Orban și Cîțu (fiecare cu gașca sa) a coborât la un nivel la care niciunul nu mai câștigă. Din contră pierde PNL! Și încă big time, cum îi place lui Cîțu să spună. La finalul „campaniei” interne, indiferent de cine va câștiga, partidul va fi precum un teren de luptă răvășit de orgolii și neîncredere.
Tendința deja se poate observa în sondaje (cu un PNL sub 20%) și se va accepta în următoarea lună de „campanie”/ciomageală politică.
Unde mai pui că la următoarele alegeri, PNL va deconta și „rezultatele” dezastruoase ale guvernării de „dreapta”.
Așa cum am mai spus într-un alt articol, problema majoră a PNL (în contextul actual) este că nu a reușit să producă o a treia „cale”, un alt lider (altul decât Orban sau Cîțu) care să fie acceptat/susținut de activul de partid și care să se bucure de o fărâmă de credibilitate în rândul alegătorilor pe baza căreia să spere la un rezultat onorabil la următoarele alegeri. Nu au pe nimeni care să salveze partidul și nici măcar de la Iohannis nu mai pot aștepta vreo „soluție” salvatoare.
(Citim) printre rânduri 