Politica e un lux rezervat celor puțini

Într-un editorial publicat de Libertatea.ro sub titlul „82% dintre români au în cont sub 10.000 de lei, niciunul dintre miniștri nu are sub 5.000 de euro„, Victoria Stoiciu analizează averile politicienilor (în comparație cu averile oamenilor de rând) și ajunge la concluzia că politica e un lux rezervat celor puțini.

„Ministrul de finanțe, Dan Vîlceanu, nu are habar care e salariul minim în România. Într-un guvern în care premierul nu știe costul pâinii, alimentul de bază, asta nu ar trebui să fie o surpriză. Pentru că ăsta e nivelul lor de trai, nu are legătură cu ceea ce contează pentru majoritatea populației. Nici în cazul lui Vâlceanu, nici al lui Cîțu nu e vorba doar de incompetență. Ar fi bine să fie doar necunoaștere, dar e ceva mai grav decât atât. Este o chestiune sistemică ce îi propulsează în funcție și în poziții de putere doar pe reprezentanții clasei avute. Ignoranța se rezolvă – la ora actuală, cu siguranță, Cîțu cunoaște prețul pâinii chiar și dacă e trezit din somn în miez de noapte, iar Vâlceanu a aflat, iată, cât e salariul minim în țara pe care o conduce. Dar schimbă asta în mod fundamental lucrurile? Nu. Nu le schimbă. Pentru că nu e vorba de niște cifre, ci de o întreagă cunoaștere care lipsește acestor oameni. O cunoaștere care nu vine din cărți și din statistici, ci din experiența directă, nemijlocită a contactului cu lumea reală, cu România celor 99%. 

De la merdenea la biletul de metrou

Iată un exemplu. Se estimează că inflația va ajunge la 5,6% până la finele anului. Dar asta e o medie, care nu îi spune nimic premierului sau ministrului de finanțe despre traiul de zi cu zi al românilor.  Ieri dimineață mi-am cumpărat o merdenea de la o patiserie din Universității – se făcuse 4,5 lei, în loc de 4. Dintr-un foc, o creștere de peste 10%. Apoi am luat metroul – paf, prețul a două călătorii e de 6 lei, în loc de 5, cât era cu mai puțin de o lună în urmă.

Seara am constatat, luând autobuzul, că prețul unei călătorii STSB  se dublase – 0,65 de euro, față de 0,30 de euro +TVA (cumpărat prin SMS).

Cifra de 5,6% inflație nu spune nimic despre toate aceste cheltuieli zilnice. Când mergi cu mașina cu șofer și altcineva face cumpărăturile pentru tine, nicio statistică din lume nu te ajută.

Vă propun să aruncăm o scurtă privire peste declarațiile de avere ale celor ce ne guvernează – miniștrii cabinetului Cîțu. O să las la o parte averea non-financiară – case și terenuri -, pentru că e cvasiimposibil să estimezi valoarea acestora, în declarațiile de avere fiind trecute suprafețele, nu valoarea de piață a bunurilor. Dar putem în schimb să ne uităm la o parte din averea financiară a miniștrilor, de exemplu, conturi și depozite bancare, fonduri de investiții etc. Plecăm, desigur, de la prezumția că demnitarii noștri nu încalcă legea și își declară inclusiv banii aflați în bănci sau instituții financiare din străinătate.

În continuare, vă propun să comparăm averea financiară, mai exact depozitele bancare ale populației, cu depozitele membrilor cabinetului de miniștri. 

Valoarea medie a depozitelor bancare a 82% din populație este de 1.100 de lei

Situația se prezintă în felul următor: conform Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, la finele lui 2019, un procent de 82,9% din depozitele  bancare ale celor 15,2 milioane de deponenți (persoane fizice și juridice) aparțineau persoanelor care dețineau sume mai mici sau egale de 10.000 de lei. Valoarea medie a economiilor acestora era de doar 1.100 de lei. Credeți că vom găsi printre miniștrii actualului guvern vreun exemplar care să aibă depozite de maximum 10.000 de lei (echivalentul a aproximativ 2.000 de euro)? De altfel, în formularul declarației de avere sunt trecute doar depozite sau conturi a căror valoare depășește 5.000 de euro – și nu există niciun ministru care să aibă depozite mai mici de atât. Niciunul!

Nu au unii dintre ei prea mult, ci majoritatea populației, prea puțin

De fapt, activele financiare cumulate ale tuturor miniștrilor se situează cu mult, cu foarte mult în unele cazuri peste acest nivel. Și nu vorbim doar de vechii politicieni, unde nimic nu ne mai surprinde, ci și de așa-zișii „oameni noi” veniți în politică, ale căror depozite bancare depășesc suma de 100.000 de lei, ceea ce îi propulsează în liga celor doar 2,6% deponenți cu sume de peste 100.000 de lei și până în 500.000 de lei. Este cazul depozitelor bancare ale ministrului Dan Barna, la fel ca și cele ale lui Stelian Ion sau Claudiu Năsui și lista poate continua. De vechii politicieni, cum spuneam, nici nu mai vorbim! 

Să fie clar – nu e vorba aici de ranchiună, invidie sau de arătat cu degetul. E normal ca după ani de muncă cineva să aibă economii de 5.000 de euro. E foarte bine. 

Și în guvernele de stânga, ale PSD, era la fel

Din păcate, acest lucru nu este posibil pentru majoritatea populației. Problema nu e că unii din demnitari au depozite mai mari de 5.000 de euro – problema e că niciunul nu are economii mai mici de atât. 

Sau, altfel spus, îngrijorător e că oamenii „normali”, oamenii de rând nu se regăsesc în componența cabinetului. Iar aceasta nu e doar o caracteristică a guvernului Cîțu – în niciunul din fostele guverne, indiferent de coloratura lor politică, nu vom găsi oameni modești, ca să nu mai zic de oameni săraci. Mai mult, nu e vorba doar de instituția numită Guvern – declarațiile de avere ale celor câteva sute de membri ai Parlamentului actual sau a miilor de parlamentari din legislaturile anterioare nu scoate la iveală o situație profund diferită. De ce? Cum se face că oamenii mai săraci nu se regăsesc printre cei care ne conduc, care ne reprezintă? Răspunsul e simplu – politica este o îndeletnicire rezervată oamenilor cu bani. Nu neapărat milionarilor, dar în niciun caz celor ce trăiesc pe salariul minim. În niciun caz celor ce au două joburi și muncesc pe rupte 10 ore pe zi, ca în sfaturile doamnei Turcan.

În niciun caz celor pentru care plata facturilor lunare e o bătaie de cap imensă. Nu există, desigur, nicio interdicție formală sau legală în acest sens, dar nici nu e nevoie – o constrângere structurală face uneori cât zece interdicții legale. Adevărul dureros și rareori spus despre sistemele democratice este că eșuează în mod sistematic în a asigura accesul celor săraci în rândul elitelor conducătoare. Politica e un lux rezervat celor puțini. Iar de aici decurg limitele procesului democratic, pe care le vedem cu toții – dificultatea de a reprezenta interesele celor mulți și cu venituri mici de către o clasă politică avută.

Sigur, nu trebuie să cădem într-un determinism dur și nici în capcana autoreprezentării. Nu, nu e musai să fii sărac lipit pământului ca să știi care sunt problemele și nevoile săracilor. Dar când ai o întreagă clasă politică ce aparține celor mai bogați 1%, nu mai vorbim despre posibilități  individuale, ci despre probleme structurale. Ceva nu e bine în regulile jocului, în modul de funcționare a sistemului. Faptul că un ministru de finanțe nu știe care e valoarea salariului minim pe economie e doar un simptom al unei maladii cronice a sistemului democratic.

E vârful de aisberg al unui mecanism  profund viciat, care blochează accesul la putere al celor săraci și, pe cale de consecință, limitează reprezentarea intereselor acestora. Degeaba au aflat ministrul Vâlceanu care e salariul minim din România și premierul Cîțu care e prețul unei pâini. Nici dacă ar fi știut, această informație nu ar fi schimbat cu nimic modul în care vor guverna. Pentru că oricât de multe ar ști, competența nu ține loc de interes, iar interesul poartă fesul – cu toate cunoștințele din lume, o clasă politică aparținând în exclusivitate celor 1% va reprezenta doar marginal spre deloc interesele celor 99%.”

Opinie de VICTORIA STOICIU, Marți, 24 august 2021, Libertatea.ro