PNL i-a abandonat pe liberali

Întrerupem pauza de hidratare pentru a vă împărtăși textul ziaristului Viorel Ilișoi, intitulat „Du-te dracului, PNL!„. Citiți până la capăt că nu veți regreta!

„Mă revoltă și mă scârbește ceea ce se întâmplă azi în PNL. Înspre el, din toată turma politică, mi s-au îndreptat mereu speranțele. În mod natural, pentru că nici n-aveai cum să vrei altceva decât liberalism, după o lungă noapte comunistă. Era singurul partid în care m-aș fi înscris, dacă n-aș fi fost ziarist. Nu pentru că m-ar fi convins vreodată vreun politician liberal, fiindcă n-a existat vreunul care să se ridice la înălțimea istorică a partidului, ci fiindcă ideea liberală acoperă cel mai bine convingerile mele și fiindcă am sperat că mai devreme sau mai târziu, prin forța lucrurilor, fondul liberal își va forma cumva conținutul uman. Însă acei oameni n-au apărut, partidul s-a ținut numai în cheutoarea prestigiului istoric.

De fiecare dată când vrea să pară serios, acest partid de manivelă – îi zic așa pentru că așa e condus: la manivelă – , recurge la legitimarea istorică: noi suntem urmașii Brătienilor! PNL n-are niciun motiv să se revendice de la conducători mai recenți, nu-i face cinste. Era bine să fi avut liberalii asemenea lideri, încât să nu pară hilar când ar fi spus: noi suntem urmașii Tăricenilor, ai Stolojanilor, ai Stoicilor (fără stoicism), ai Iohannișilor, Gorghiilor, ai Cîților. Numai alăturând aceste nume de iluștrii înaintași, te apucă fie râsul, fie furia, depinde din ce unghi privești. Îi mai adăugăm pe Vasile Blaga și pe Raluca Turcan, care nici ei n-au produs urmași, ajunși în fruntea PNL peste noapte, venind din alt partid, și avem astfel o galerie pestriță, pe alocuri penibilă, în continuarea figurilor sobre, maiestuoase, din epoca Brătienilor.

Liberalii de după revoluție nu au avut bărbați politici. Au avut niște descurcăreți ajunși cumva la vârf, de foarte puține ori statutar, lipsiți de curaj, lipsiți de demnitate, lipsiți de osatura ideologică autentic liberală, pe care să-și întemeieze gândirea și acțiunea. Fără doctrină, din care ar fi decurs o politică economică adecvată, ei s-au comportat ca niște administratori de bloc, mulțumindu-se să adune leuțul de la săraci și să acopere de la o zi la alta rubricile din lista de întreținere. Fără viziune, fără anvergură.

Dacă-i iei la rând și-i întrebi ce cărți de doctrină liberală au citit, luându-i de la William James încoace, foștii președinți încă în viață ai PNL vor părea niște gigei din ultima bancă, prinși copiind. Dacă-i întrebi chiar ceva mai simplu, ceva din istoria partidului lor, vor da din gură ca peștii, fără să poată spune ceva – cu excepția lui Crin Antonescu, fost olimpic național și absolvent de istorie.

Chiar așa, întrebați-o pe Raluca Turcan ce rol a avut Mazar Pașa în formarea Partidului Național Liberal, de ce purta un nume turcesc, deși era englez, și cum a ajuns el în România și de ce. E o poveste frumoasă, plină de aventură și mister, desfășurată pe trei continente, pe care o știau și copiii liberalilor de altădată. Sau, mai simplu, întrebați-o de ce i se spunea Piei Brătianu „Bunica României Mari”. Oare știe cine a fost Pia Brătianu? Bine, asta se predă și la facultate, dar nu la cele din Moscova, unde fruntașa liberală a studiat (ea și Iliescu se pot lăuda cu asta).

Ca s-o iau de la început, lui Radu Câmpeanu, recunoscându-i meritul de a fi păstrat făclia liberală în exil și de a o fi reaprins la noi după revoluție, nu pot să-i iert ambiția prostească de a candida la președinție, slăbind șansele unei opoziții unite, validând astfel o opțiune republicană în defavoarea uneia monarhiste, când Regele mai trăia, ceea ce seniorul Corneliu Coposu n-a făcut.

Despre Mircea Ionescu-Quintus, numai de bine, că nu mai e. Ah, era ministru al Justiției în 1992, când eu am fost condamnat și închis pentru un articol dintr-un ziar de provincie. Cuart liberal!

Valeriu Stoica a fost un mototol în politică, l-au luat în bombeu feseniștii (rebotezați în fel și fel) care purtau numere evident mai mari. Cu toate păcatele lui, acest domnișor cu păr alb și cu dicție de preșcolar rămas fără primul dinte de lapte începe să lumineze în galeria liberală ca o căpetenie autentică, dacă-l compari cu cei ce au venit după el. Recent m-am cazat la podgoria lui din Drăgășani și pot spune că aceea este poate cea mai solidă realizare liberală a sa. Dacă făcea la scară națională ce a făcut acolo, Stoica era acum idolul românilor. Dar și la el căpătuiala proprie a fost peste interesul general.

De la Stolojan încoace, deci cam de mult, PNL a început să tremure în izmene. Partidul care se laudă cu o puternică democrație internă seamănă tot mai tare cu o flașnetă a cărei coarbă e învârtită de o mână străină. Altfel cum s-a putut ca Stolojan, un fost înalt funcționar comunist, cel care a confiscat valuta economiei private, un lider fesenist, susținător al comunistului Ion Iliescu, să fie adus în PNL și urcat repede în funcția de președinte, fără vechimea obligatorie cerută de statut? Atunci a fost deschisă cutia puturoasă a derogărilor, din care se tot scot și azi bilete la fel de împuțite. De fapt, în PNL derogările au devenit regula. Statutul partidului e o fițuică bună de șters la cur, dacă o mai fi pe undeva tipărit pe hârtie și n-a rămas doar un mit în subconștientul colectiv al liberalilor. Ce așteptări să ai pentru supremația legii în stat de la un partid care nu-și respectă propriile reguli?

Așadar, comunistul Stolojan ajunge peste noapte șeful liberalilor, se gurguță la funcția de președinte al României, dar îi predă steagul turnătorului Băsescu într-o scenă ce nu va mai putea fi ștearsă din istoria rușinilor noastre. Acolo s-a văzut că președintele marelui partid liberal nu era o personalitate, nu era domnul Stolojan, ci doar dragă Stolo, un ospătar mic și crăcănat pe care consumatorul Băsescu îl gratula cu mângâieri și cu bancnote lipite pe fruntea plată, dar asta numai în văzul lumii, pentru că în rest îl ținea numai în șuturi.

A urmat Călin Popescu-Tăriceanu. A dus un mandat întreg în fruntea partidului și a guvernului. N-a înțeles nici el că atunci când Dumnezeu îți dă șansa de a fi conducătorul unui popor îți cere de fapt să te sacrifici. A lucrat mai cu spor pentru averea proprie, nouă lăsându-ne impresia că economia duduie (numai la duduie se gândește), când de fapt ea horcăia. El măcar are meritul de a fi fost tot timpul liberal, cu carnet, chiar dacă s-a legănat de câteva ori pe aripile care tot apăreau din trupul partidului. La final, în stil pur dâmbovițean, și-a trădat partidul pe care l-a condus, a înființat o mică debara politică în care a îngrămădit tot felul de frustrați și a încercat să mai pară o vreme om politic, dar nu era decât cadavrul viu al unui tânăr care cândva semăna cu un liberal autentic, ai fi jurat că e.

Crin Antonescu era liberal autentic, sau putea să devină, chiar dacă pentru o vreme a plecat din partid ca să facă țac la PAC, a revenit spăsit, avea gură de aur, carismă, putea emite idei, putea însufleți mase. S-a aliat cu ciuma roșie. Să-i fie iertat. L-am simpatizat. L-am votat la președinție. N-a fost să fie, asta e. A dispărut subit din politică, lăsând să se creadă că a fost șantajat cu ceva, încă nu se știe cu ce. Și-a ratat și el destinul de mare om politic. Istoria îi va rezerva o casetuță tipografică de mărimea unui timbru, undeva deasupra unor nume scrise mărunt, precum Gorghiu sau Turcan, care chiar nu vor spune nimic nimănui.

Ieșirea lui Crin Antonescu pe ușa din dos a lăsat culoar liber pentru unul dintre cei mai mari oportuniști politici, actualul președinte, Klaus Iohannis. Un anonim profesor de provincie, suspectat că s-a îmbogățit ilegal în mandatele sale de primar al Sibiului. Orice-ar spune apărătorii săi, o instanță i-a luat înapoi, după un proces lung, cu dovezi, două din cele șase sau șapte case pe motiv că au fost dobândite prin fraudă. Că e directă sau indirectă, adică ceva ce n-a făptuit el însuși, dar îi cunoștea caracterul ilegal, nici nu mai contează când e vorba de un președinte de țară. E capul de la care se împute peștele, deci ar trebui să răspundă la cele mai mari exigențe. Nu e cazul. Dumnealui ne-a luat la mișto zicând că s-a îmbogățit din meditații (n-a spus dacă a plătit impozit pe acele venituri) și că ceilalți profesori, mulți clar mai buni decât el, au avut ghinion că au rămas să bată din buze la ușa prosperității. N-am auzit de mari merite didactice ale profesorului Iohannis, așa că pot să-i opun oricând cel puțin doi profesori mai buni decât el, e adevărat, nu de fizcă, ci de chimie, care acum culeg căpșuni în Spania. Prieteni de-ai mei, oameni cu liste lungi de olimpici în CV.
Marele PNL, dintr-un spirit slugarnic și oportunist, s-a pupat bot în bot cu oportunistul Iohannis. Individul a fost adus la București, i s-a făcut pe loc legitimație de penelist, a fost uns peste noapte președinte al partidului, direct președinte, vă dați seama?, prin derogare de la regula vechimii, propus imediat la președinția republicii (ah, liberali, unde erați când vă trăia Regele???), unde a și câștigat două mandate în care n-a făcut mai nimic, doar un proiect, „România educată”, de care mai trage din când în când ca de țâța unei vaci sterpe. Și nu curge nimic, nici măcar nu picură.

Partidul s-a predat acestui primar suspect de bogat, ajuns președinte, a făcut un parteneriat cu el. Un parteneriat imoral și neconstituțional, așa cum era și parteneriatul Înaltei Curți de Casație și de Justiție cu DNA-ul în vremea sinistrei Livia Stanciu, altă slugă adusă din provincie și pusă la cârma unei instituții naționale. Fără operă, fără prestigiu, fără vechime. De atunci, PNL a devenit o jucărie în mâna președintelui Iohannis. Un arătător cu care fostul profesoraș se scarpină pe unde vrea el. Practic, de atunci istoria partidului este doar lista capriciilor lui Iohannis. Și, asemenea tuturor mediocrilor care prin întâmplare ajung în posturi peste nivelul lor de competență, Iohannis n-are decât capricii. Mofturi. Încruntări. Ranchiune. E omul care ar desființa partidul liberal numai ca să-și piardă postul femeia de serviciu, dacă aceasta l-a atins din greșeală cu mopul pe pantoful lui de ospătar de talie europeană sau dacă i s-a pus lui pata din orice motiv. Pentru că, așa cum știm, el nu e liberal, e un fals produs noaptea și vândut la preț de orginal a doua zi.

Pe scurt, Iohannis a venit de la Sibiu trăgând după el un mărfar de speranțe. Ale noastre. Până să se miște el să le descarce, s-a stricat marfa.

Ce să creadă adevărații liberali, cei care ani de zile lipesc afișe, și prin asta vreau să spun că fac toată munca pe care se bazează un partid, când văd că meritocrația a fost abolită, că ei nu avansează ierarhic și că în locul lor e mereu adus cineva din afara partidului, mereu cineva mai obedient și cu cât mai prost cu atât mai bine? Și la președinție, și la primării, și la ministere, peste tot. Parcă n-ar avea oameni potriviți printre ai lor.

Liberalii sunt pur și simplu spectaculoși în ușurința cu care găsesc fel de fel de trepăduși externi pe care să-i pună în locul propriilor membri, sunt pur si simplu tragici în inconștiența bovină cu care își taie singuri craca de sub picioare. Președintele Orban nu e departe de acest reflex al intabulării paraginii pe ogorul liberal.

După Iohannis, în funcția de președinte al PNL a venit Vasile Blaga, fost președinte al PDL, deci adversar politic. Iar nu s-a găsit printre liberali unul destul de bun să-i conducă. Milițian fălcos, cu gândire politică la nivelul bocancului, cu o aparență de om serios doar pentru că poartă cravată, implicat și el în afaceri dubioase, cercetat penal, compromis definitiv ca țuțăr al celui mai detestabil președinte român, Băsescu. Nu-i nimic, e bun pentru liberali. Și nu la munca de jos, ci președinte!

Numai la noi, și chiar numai la noi, e posibil ca președintele unui partid să ajungă președinte la alt partid, de altă culoare politică, chiar opusă. E unul dintre cele mai toxice lucruri care se pot întâmpla într-o democrație. În acest fel se șterge orice urmă doctrinară din politica noastră, nu mai contează că ești fesenist, comunist, socialist, liberal, totul e o băltoacă populată de mormoloci, viitori broscoi cu orăcăit puternic, toți de aceeași statură și de aceeași duhoare, îi poți permuta la infinit fără să-ți dai seama că l-ai înlocuit pe unul cu altul. Liberalii se fac vinovați că au întreținut această confuzie ideologică în politica noastră, această topire și contopire a identităților până la dispariția lor.

Cum ar fi, imaginați-vă, să aflăm că Boris Johnson a plecat supărat de la conservatori și l-au luat laburiștii de pe tușă să și-l pună președinte, detronându-l într-o noapte pe legitimul Keir Starmer printr-un puci coordonat de valet? E de neînchipuit. Dar că Iliescu ar fi putut ajunge președinte PNL ne putem imagina fără mari violențe contra logicii, dacă ne gândim că omul lui, Stolojan, a putut face asta.

Despre următorii președinți liberali, Alina Gorghiu și Raluca Turcan, ce să mai spun? Au ajuns acolo, purtând tava liberală, doar pentru că așa a vrut Șeful de sală, Iohannis. Nu ne-am învățat minte să nu mai lăsăm prea multă putere în mâna unui singur om.

Raluca Turcan avea deja școala parvenitismului, ea urcând fulgerător, fără vreun merit, din neant, doar pentru că îi plăcea lui Stolojan de ea, că era tinerică și moscovițică. Acum s-a mai copt, s-a mai urâțit, nici lui Iohannis nu-i mai place foarte tare, e posibil să nu mai avanseze politic dacă nu vine vreun moș pervers care s-o mai salte puțin. Nu mă judecați aspru, nu fac decât să preiau puțin din discursul lui Orban, care a declarat că în PNL sunt unele doamne care au avansat doar trecând prin patul șefilor. Eu chiar nu cred că femeia asta are vreo calitate care s-o fi recomandat la șefia unui mare partid. O provoc la o confruntare simplă pe teme de cultură generală în materie de istorie și doctrină liberală. Dacă mă învinge, îmi voi cere iertare, o voi minți că e frumoasă și voi scrie poezii numai pentru ea toată viața, mama ei de poezie!

Despre Alina Gorghiu voi spune doar ce a scris inepuizabilul Dragoș Olteanu despre ea: „E cea mai drăguță fată nasoală și cea mai nasoală fată drăguță din politică”. Dacă asta o recomandă să fi stat pe scaunul Brătienilor, eu îmi iau bocceluța și mă car departe de țara în care există astfel de partid. Alinuța a devenit insuportabilă în ultimul timp, de când îl apără pe zburdalnicul Cîțu folosindu-se de perifrastrica și sofismele avocățeilor de mici instanțe. Pur și simplu se face de rahat, ceea ce pentru o doamna e fatal, încordându-se să demonstreze că albul e negru.

Dacă ar fi un rai al liberalilor români și acolo s-ar întâlni cândva un Brătianu cu aceste doamne, cu adâncă politețe el și-ar scoate pălăria în fața lor. Apoi ar da cu dânsa după câini. Asta mi-a spus, în 2004, doamna Ioana Brătianu, că ar face tatăl său, marele istoric Gheorghe I. Brătianu, dacă ar întâlni un liberal din zilele noastre. Eram la Vila Florica, în templul Brătienilor, ca să citesc și să plâng de emoție pe scrisorile pe care Pia Brătianu le scria fiilor ei, studenți la Paris. Repet: știu doamnele acestea cine a fost Pia Brătianu?

Ludovic Orban, uneori penibil, alteori cu statură vag eroică, dar îi trece repede, a ajuns acum de toată mila, un mâț jegărit fugărit din colț în colț de șobolanii pe care nu i-a mursecat la timp, ba i-a mai și adus să limpăie la castronul oficial. S-a speriat ca un țâcă de buha DNA-ului, care i-a copt un dosar strategic, și s-a retras din cursa pentru primăria Capitalei, urmând ca după alegeri să fie declarat nevinovat. Asta nu l-a împiedicat pe prost să vadă că DNA-ul e manipulat politic, s-a-mbrăcat în geacă roșie și a început să sară ca retardații în piața publică strigând „Cine nu sare / Ia condamnare”, luând apărarea coruptului DNA. Strict în ordine estetică, acest gen de manifestare publică, săritul în masă, e de un prost-gust insuportabil. Mă face să-mi fie dor de manifestațiile mult mai inteligente, mai creative, ale tinerilor frumoși și liberi, dar teribil bătuți de mineri, din Piața Universității. Nici tefeleul nu mai e ce-a fost.

Furia mea mocnește de mult, a clocotit la fiecare boacănă făcută de partidul meu favorit și a răbufnit vulcanic acum, de când Iohannis l-a împins pe acest pitic năpârlit, Cîțu, să fie prim-ministru și președinte al PNL.

Ia ziceți așa: Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, Dimitrie A. Sturdza, Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, I. G. Duca, Constantin I. C. Brătianu… puncte-puncte… Cîțu! Ce nu sună bine în această înșiruire? Unde vi se împiedică limba?

Cîțu e plin de bube-n cap și, pe măsură ce i se rărește părul, încep să se vadă și altele. Odată cu ascensiunea lui spre funcția de președinte al PNL, s-a văzut mai clar ca niciodată cât de găunos e discursul liberalilor. Parcă nici odiosul PSD n-a dus atât de de departe discursul dublu. Măcar ăia erau ticăloși pe față, nu jucau teatrul ăsta de doi bani.

Tot ce era condamnabil la alții, dar tot-tot, la ei e bun acum, la liberali.

Fără penali în funcții publice, dar penalii noștri au derogare.

Fără ordonanțe de urgență în justiție, facem și referendum pentru asta, dar noi dăm ordonanțe.

Fără amante prin posturi plătite de stat, dar pe amantele noastre să le angajăm, totuși. Știți cazul cu chelnerița de la Apele Române, nu trebuie să dau alt exemplu.

Fără traseiști, dar traseiștii noștri sunt buni chiar pentru funcția de președinte, cum au fost Stolojan, Blaga, Turcan. De ce să luam traseiști unul câte unul? Mai bine îi luăm pe adversarii noștri băsiști cu partid cu tot, chiar dacă n-au un neuron liberal în creier, și îi lăsăm să ni se urce în cap. Ca să fie bine. Ca să fie frumos. Ca să nu ni se ia ciolănelul. Ca să nu se supere Șeful de sală.

Gâdea nu e bun, că nu e un jurnalist imparțial, dar noi luăm un papagal de la alt post, pe Rareș Bogdan, îl facem peste noapte membru de partid și europarlamentar, îi dăm putere nelimitată și începem să credem în el ca într-un Mesia cu batistuță la piept.

Datoriile externe sunt rele, dar noi facem unele și mai mari.

Ciuma roșie e rea, dar luăm niște ciumă roșie, cum ar fi acest inodor și insipid Dan Vîlceanu, fost lider al tineretului ciumăroșist, și-l punem sus în partid, la grinda Brătienilor, îl aburcăm și-n Parlament, îi dăm și Ministerul de Finanțe pe mână, că așa vrea Dulappis, Șeful de sală. Noi iubim democrația de partid, dar n-o practicăm, lăsăm să vină totul de la Partenerul nostru.

Corupții lor sunt răi, dar corupții noștri sunt buni, îl susținem în continuare pe slab școlarizatul Costel Alexe la cârma județului Iași, când îl caută DNA-ul pe-acasă, e bun și fostul primar pesedist din Iași, primim orice lichea. Noi spălăm lichelele vechi și le facem ca noi – și aici am fost intenționat ambiguu.

PNL seamănă tot mai mult cu un mardeiaș de maidan care schimbă regulile când vrea, cum îi convine. E scârbos, da, de-a dreptul scârbos să-i vezi pe croncănitorii liberali cum reinterpretează mereu propriile principii, după cum bate vântul. Oameni absolut respectabili din punct de vedere profesional, cum ar fi avocatul Daniel Fenechiu (mai puțin stimabil moralmente, fiind și el un traseist, fost președinte al unui alt partid), devin deodată jalnici, îți vine să-i pupi și să-i bați când îi vezi cum se screm să-și apere neghiobii, penalii, traseiștii, oportuniștii, bețivii, drogații, afemeiații, țeparii, slugoii, corupții, toată această pegră adunată și ocrotită sub pulpana marelui partid liberal.

E cu atat mai grav că se întâmplă toate astea la un partid care a clamat mereu că luptă împotriva acestor mizerii, ca atunci când faptele penale sunt comise de un polițist dau de un judecător.

Mă doare inima să recunosc, după atâția ani de speranțe deșarte, din care totuși m-am nutrit, că nu e nicio deosebire fundamentală între ciuma roșie și ciuma galbenă sau albastră, că PNL n-a putut să se ridice din cloaca politichiei dâmbovițene și să-și reaprindă pe stemă luminile liberalismului autentic, că acest partid a coborât din cărțile de istorie în arena circului ieftin, acolo unde se balegă maimuțele și fiarele care și-au pierdut demnitatea și simțul libertății. Nu, nu e o lozincă pe care mi-au scris-o pe creier serviciile secrete sau dușmanii oculți ai României, e convingerea mea sinceră, după 30 de ani de democrație originală, că toți sunt o apă și-un pământ. Și dacă nu-s, devin.

PNL, ultima redută a speranțelor noastre, s-a năruit. Partidul nu mai are personalități, deci nici personalitate. E un amestec de naivi simpatici și de ticăloși, de savanți nătângi și de idioți patenți, sunt și mulți visători acolo, oameni de bună-credință care nu știu ce mai speră, care nu stiu cât mai rabdă să fie bătaia de joc a câtorva marțafoi, la rândul lor fantoșe ale unui păpușar cu dinți lați, poate și ai altor păpușari, nevăzuți. PNL e un PSD cu pretenții, sclifosit, un USR, un AUR, un ce vreți voi, e orice în afară de un adevărat partid liberal al secolului nostru.

PNL ne-a abandonat pe noi, cei care am crezut că liberalismul e soluția democrației și a economiei de piață. Pe noi, cei care l-am votat mereu, că altceva n-aveai ce. Pe noi, naivii care am mai visat până astăzi la onoare, la demnitate, la consecvență în politică. La eleganță, la inteligență, la devotament. La corectitudine. La bărbăție? Da’ de unde!

Disoluția morală a acestui partid lasă loc pentru gura zeiței Șoșoacă, să se caște și mai tare, apocaliptic, să ne înghită pe toți. PNL ne-a lăsat singuri, descoperiți în vântul nebuniei. PNL nu mai există pentru noi, pentru țară. Ne-a abandonat. PNL mai există doar pentru PNL.

Mă simt trădat, înfrânt, dezamăgit, înșelat, rănit adânc în inimă. Scârbit și fără speranță, atât mai pot să strig înaintea dezastrului: du-te dracului, PNL! Să vină potopul!”

18.08.2021 – http://www.viorelilisoi.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: