Grijile României și patrimoniul UNESCO

Legat de subiectul marii victorii (clamate de guvernanții de „dreapta”) privind includerea Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO aș reține comentariul lui Bogdan Alexandru Duca.

„Nu am crezut în circul cu Roșia Montană încă de la început.

Motivul este simplu: de la început am văzut cine ”apără mediul”, aceeași rețea toxică de ong-uri ideologice care și-au demonstrat deja, pentru orice om cu ochi limpede, caracterul cancerigen, ucigaș pentru România.

Apoi era destul de evident că vorbeam de o comunitate condamnată la sărăcie și foamete de niște papagali urbani din București, Cluj și pe unde mai aveau loc eco-circotecile.
Cu un dram de documentare, văzusem că nu era o afacere proastă pentru România. Redevența la aur era chiar un pic peste medie și cifrele finale erau mulțumitoare pentru toți.

Evident, ce nu aveam să știu, dar m-am prins mai încolo, era faptul că de fapt nimeni nu dorea să extragă aurul de acolo ci totul era un foarte deștept joc de bursă, în care eco-papagalii în converși erau folosiți ca să scadă valoarea acțiunilor în momente oportune, în timp ce declarațiile politicienilor, favorabile proiectului, aveau scopul să le crească valoarea în alte momente oportune.

Chestia cu patrimoniul istoric și cultural al Roșiei Montane a fost un alt subiect hilar.
Roșia Montana nu e vreun oraș medieval. Niște biserici de un baroc ardelenesc jalnic, case amărâte…. Iar minele antice sunt, cu tot respectul pentru civilizația romană, niște mine, nu vreun ansamblu de temple monumentale.
Simpla descărcare arheologică a lor ar fi fost și a și fost, după mine, suficientă.

Plus că vorbim de România, țara în care se dărâmă case memoriale, muzee de istorie și arheologie, cum e cel din Constanța, ajung mai ruine ca ruinele, ruinele antice sunt năpădite de buruieni și nu există o minimă promovare nici pentru lucrurile frumoase de le avem.

Deci isteria ”savantă” pentru includerea unor mine antice în patrimoniul UNESCO, când construim biserici noi kitsch distrugând biserici vechi, când nu știm să valorificăm monumente autentice, iar mirosea urât.

Chiar vorbeam cu un ministru al Culturii din perioada isteriei Roșia Montana și el îmi spunea trist că statul român nu avea de la buget alocați pentru monumente, cât era dispus să dea RMGC pentru strămutarea unor mine, doar ca să facă pe plac eco-hipsterilor brusc iubitori de patrimoniu.

Când circul s-a încheiat, circarii, care promiseseră că locuitorii de acolo nu vor mai avea nevoie de minerit, că se vor îmbogăți cu agro-turismul, au plecat și ei. Fân-fest nu e la fel de cool ca Stuff fest sau cine știe ce altă tâmpenie vamaiotă….
Și apoi ce mai era interesant în Roșia Montană decât lupta pentru o cauză pe care converșii nu o puteau înțelege?

Unii zic că, vezi Doamne, vine un guvern patriot și o să facem companie românească, blabla.
Până nu vom descoperi tehnologia de a teleporta aurul de acolo, fără să afectăm proaspătul monument UNESCO, canci aur!
Statul român nu doar că rămâne fără aurul de acolo, ce îi putea redresa cât de cât economia, dar va trebui să plătească despăgubirile cuvenite RMGC și să contemple cum mai moare o regiune bogată a României.

”Munții noștri aur poartă/noi cerșim din poartă în poartă”- uite adevărul poetic pe care cei din Roșia Montana îl simt pe pielea lor.”

În plus la comentariul lui Duca, apropo de marea victorie clamată de guvernanții de „dreapta”, aș mai adăuga un aspect uitat de prea mulți: să nu uităm că dacă nu exista problema, guvernanții de ”dreapta” nu aveau ce să clameze astăzi. Iar pentru apariția problemei tot unor guvernanți de dreapta trebuie să le aducem mulțumire. Pentru că toată povestea asta cu Roșia Montana a apărut prin ”grija” Guvernului de „dreapta”, din care făceau parte actualii peneliști din PNL, cât și din PD. Cu alte cuvinte, cei din PNL-PD au creat problema, iar acum tot ei vor să fie felicitați pentru că au ”rezolvat-o”?

Nici de Dacian Cioloş nu trebuie să uităm. Astăzi, el face pe eroul fericit, dar pe când era premier al României, s-a opus până în ultima clipă trimiterii dosarului la UNESCO. Dacă era atât de grijuliu și de dornic să rezolve problema, de ce nu a făcut-o deja în 2016? Întreb și eu pentru un prieten…