Valul 4 și calea de mijloc

„Specialiștii” ne explică de ce numărul cazurilor noi de infectări cu COVID-19 a explodat tocmai în țările în care există cea mai mare rată de vaccinare. Explozia cazurilor s-ar lega de faptul că Spania, Anglia și Israel sunt zone turistice.

Aceiași „specialiști” admit că vaccinul anti-COVID nu ne protejează de infectare și spun că deși se fac teste, nici acestea nu sunt sigure. Chiar dacă sunt luate măsurile de vaccinare sau testare, există riscul ca mulți purtători să nu fie depistați. Deci, practic, nu ne putem baza nici pe teste și nici pe vaccin. Nicio certitudine, totul este relativ. Apele pandemiei sunt foarte tulburi.

Atunci trebuie luată o cale de mijloc. Pe de-o parte este esenţială vaccinarea pentru a evita apariţia unor forme severe, pe de altă parte este important ca în momentul în care apar noi cazuri şi numărul creşte să se revină la măsurile de restricţionare pentru a împiedica transmiterea„, a declarat medicul Virgil Musta, unul dintre cei mai proeminenți „luptători” anti-COVID19 din România.

E clar ce ne așteaptă! Așa zisa „cale de mijloc” va însemna că, în curând, se vor reintroduce măsurile de restricționare a mișcării populației și de limitare a drepturilor și libertăților individuale. În plus, „autoritățile” vor accelera vaccinarea populației, campania fiind acum împotmolită sub 5 milioane. Soluții fezabile nu au, așa că vaccinarea va rămâne non-obligatorie, doar forțată prin tot felul de șmecherii și condiționări.

Și dăi și luptă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: