Omul nou al generației #rezist

„Cred că generația “#rezist” este cea mai nocivă dintre generațiile României moderne.

Compusă preponderent din analfabeți funcțional poziționați socio-profesional cu mult peste medie, lipsiți de acel bun-simț clasic care intuiește aproape fără greșeală, pe baza unei legături cu o tradiție cultural-religioasă, diferența dintre bine și rău. Egoiști și narcisiști, fricoși și lași, ignoranți, snobi, lipsiți complet de patriotism, mânați din spate de oportuniști ideologici. Realmente vorbim de idiocrație, deși foarte mulți dintre ei au diplome universitare. […]

Dorința acestei generații de a-și renega și tăia rădăcinile este de-a dreptul suicidară. Iar un om fără rădăcini și repere e normal să se simtă rătăcit, speriat și în permanență revoltat și isteric, ahtiat după noi “cauze”. Auto-definirea lor ca “salvatori” nu e deloc întâmplătoare, iar faptul că trăiesc în această paradigmă eroico-narcisistă îi duce la convingerea că sunt singurii care au dreptate, unicii deținători ai adevărului. […] În orice caz, nu pot să nu remarc că toată această ignoranță se ascunde în spatele unor cuvinte-cheie ce vor să dea scop unei existențe lipsite de aproape orice sens. […]

Uitându-mă la tipul uman pe care îl numesc “#rezist”, constat că e animat de dispreț față de majoritatea oamenilor din acest spațiu geografic și spiritual, față de credințele și stilul lor de viață și chiar un dispreț față de țara însăși care nu se lasă “modernizată” așa cum vrea el. Oamenii aceștia sunt, îndrăznesc să spun, oameni fără rădăcini, care contestă conexiunea cu etapele formatoare și cu istoria acestui popor.

Între “noi” și “ei” diferențele sunt atât de mari încât nu reușim să cădem de acord aproape niciodată. Nu citim aceleași cărți, nu apreciem neapărat același gen de manifestări culturale, mai mereu ne raportăm diametral opus la teme care apar atât în țară, cât și pe plan internațional – educație, religie, politicile UE, lgbt-ism, ideologie de gen, feminism, ecologism etc. Până și rezolvarea proiectelor de la locul de muncă implică uneori atitudini atât de diferite încât stupefacția apărută în urma lipsei de înțelegere și comunicare nu face decât să crească dezamăgirea și neîncrederea. Proiecțiile noastre sunt atât de îndepărtate, iar așteptările noastre sunt atât de diferite, încât între noi nu doar că nu mai există punți comune, dar nu poate exista nici cel mai elementar dialog.

Falia dintre cele două lumi e mare și sunt aproape convins că nu va mai exista reconciliere pentru mulți ani de-acum înainte. Nu avem aceleași valori, cultura comună este erodată, divizarea socială și culturală este uriașă, iar disprețul reciproc a ajuns la o cotă ridicată.

Poate fi posibil un proiect de țară – și chiar un proiect de lume – în condițiile astea? Nu.

Textul integral AICI.