Teroarea sanitară în vremurile feudalismului digital

”Teroarea sanitară” și „feudalismul digital”. Pe cât de prăpăstios sună aceste două concepte relativ noi, pe atât de actuale au ajuns în vremurile de restriște pe care le trăim.

Filosoful italian Giorgio Agamben spune că ”teroarea sanitară” este astăzi folosită ca instrument pentru a guverna. El conceptualizează ceea ce putem observa cu toții și anume că elitele (politicieni, militari, medici, „specialiști”, tehnocrați etc.) au schimbat pur și simplu un drept într-o obligație. În plin ”război” global cu virusul, oamenii nu mai au dreptul la sănătate, acum, ei sunt pur și simplu obligați, inclusiv din punct de vedere juridic, să fie sănătoși. Aceasta este, pe scurt, esența biosecurității (totalitatea măsurilor medico-sanitare care se iau pentru prevenirea apariției și răspândirii bolilor). Și aceasta este, pe scurt, esența, actului de guvernare în ziua astăzi. Trebuie să rămânem acasă, să stăm izolați, să nu ne îmbolnăvim, în caz contrar, guvernanții trimit după noi izoleta, ne amendează, poate ne fac și dosar penal pentru că nu am respectat regulile. Deja vedem lucrurile acestea puse în practică, așa că trebuie să ne obișnuim cu ideea. Sau dacă nu reușim, atunci ne vor obișnui guvernanții cu ea. Cu sau fără voia noastră.

Distanțarea socială a fost introdusă pentru a ne feri de contaminarea cu virusul. S-ar putea însă ca această distanțare să nu rămână doar o măsură temporară, ci să devină un model pentru viitorul în care relaționarea digitală înlocuiește interacțiunea umană, care este considerată „contagioasă”. Și la propriu și la figurat.

Problema majoră, spune Agamben, este că această „nouă paradigmă a biosecurității pretinde să-i fie sacrificat orice alt imperativ.” Adică, nimic altceva nu mai contează, totul este subordonat acestui țel major: de a salva oamenii și umanitatea. Cu orice preț.

Camerele de supraveghere cu recunoaștere facială, datele personale schimbate între furnizorii de internet și guvern, împărțirea populației între cei care au virusul și cei care nu îl au, toate aceste instrumente au fost deja aplicate, cu succes, în China (un stat totalitar de esență comunistă), în beneficiul sănătății publice. Iar acest model de succes este preluat, cu entuziasm și în mare viteză, și de către democrațiile occidentale. Peste tot în lume, inclusiv în România, oamenii au ajuns să renunțe la drepturile și libertățile lor fundamentale, au ajuns să accepte (înspăimântați de perspectiva morții) limitări și restricții greu de imaginat până acum. Iar aceste victorii împotriva virusului și a libertăților cetățenești par argumente serioase pentru care masele ar putea sfârși prin a accepta fără împotrivire noul feudalism de tip digital.

Digitalizarea a fost prezentată de elite drept o mare victorie a poporului: oamenii comunică mai ușor, actul guvernării a devenit mai transparent, a crescut viteza cu care ne putem rezolva problemele, etc. . Doar că, în timp, observăm că poporul a ajuns la condiția de iobag, iar puterea imensă (dată de stocarea și prelucrarea datelor noastre personale) este concentrată în mâinile unui grup foarte mic de ”lideri” care o folosește discreționar, ca niște veritabili feudali. Și uite așa ne trezim în ”feudalismul digital”.

Mikhail Aleksandrovich Bakunin spunea că sclavia poate să își schimbe numele sau formele de manifestare, însă, esența ei, rămâne mereu aceeași. Parafrazându-l pe gânditorul rus, ajungem la cea mai bună definiție a condiției noastre contemporane. În antichitate, sclavii erau numiți sclavi. În evul mediu, ei au luat numele de iobagi sau șerbi. În zilele noastre, sclavii moderni se cheamă utilizatori (users).

Ne întrebăm și noi la rândul nostru, precum Giorgio Agamben, dacă această societate de sclavi moderni (obsedată de măști de protecție și soluții dezinfectante) se va mai putea numi umană? Oare pierderea raporturilor umane, ale prieteniei, ale iubirii va putea fi compensată de o siguranță sanitară abstractă și întru totul falsă?