O formă grețoasă de a face administrație la Aeroportul din Oradea

În primăvara lui 2019, președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan cerea conducerii UDMR-PSD-ALDE a Consiliului Județean înlocuirea „politrucilor” din Consiliul de Administrație (CA) de la Aeroportul din Oradea cu specialiști. Argumentul său era că membrii CA încasează indemnizații grase, dar nu sunt în stare să aducă la Oradea curse externe.

Peste 1 an, ALDE își trăda aliații și bătea palma cu PNL, schimbând majoritatea din Consiliul Județean Bihor. Astfel, Bolojan și-a văzut îndeplinit visul: a preluat controlul total al Aeroportului și a reușit să-și impună „specialiștii” în CA.

În toamna lui 2020, Bolojan ajunge chiar președinte al Consiliului Județean. În ciuda înțelegerii (de 1 milion de euro) încheiate cu Ryanair, Oradea rămâne însă tot cu ZERO curse aeriene. Motivul: pandemia. Asta în ciuda faptului că alte orașe din zonă – Debrecen, Cluj-Napoca, Timișoara – nu au nicio problemă în acest sens. Acolo, companiile aeriene anunță noi și noi destinații externe. De exemplu, de la Cluj doar în ultima lună s-au anunțat curse noi către Maroc, Irlanda, Portugalia, etc. Stau să mă întreb: numai la Oradea e COVID-19, la Cluj nu?

În februarie 2021, președintele Bolojan renunță la indicatorii de performanță ai „specialiștilor” săi de la Aeroport (acuzând pandemia), dar continuă să le plătească indemnizațiile de ședință. În ciuda faptului că nici acum, de la Oradea, nu zboară decât berzele în curse externe.

Ceea ce a fost o problemă în 2019 pentru liderul și vizionarul Opoziției locale devine acum o normalitate pentru președintele noilor politruci de la Aeroport.

Ipocrizie, dublu standard sau minciună. Numiți-o cum vreți. Sau puteți folosi chiar exprimarea lui Ilie Bolojan: o formă grețoasă de a face administrație.

Regula 80-30-14

În Noiembrie anul trecut, în plină campanie electorală, Iohannis și PNL se lăudau că, în urma unor ”negocieri intense şi complicate” la nivel european, au reușit să ”obțină” pentru România aproape 80 de miliarde de euro din fonduri europene, banii urmând a fi investiți pentru a ”dezvolta România pe termen mediu şi lung”. Au prezentat obținerea acestor fonduri drept un succes personal al președintelui, în ciuda evidenței pe care o cunoaștem cu toții: România nu reprezintă vreo forță la nivel european, noi fiind acolo doar să primim ce rămâne de la masa bogaților. Iohannis nu a fost niciodată în poziția de a emite pretenții. Și nici nu va fi!

În Februarie, după alegeri și după formarea noului guvern PNL-USR+UDMR, Iohannis a reluat șirul laudelor de sine. De data aceasta, suma s-a mai redus, nu a mai vorbit despre 80, ci doar despre cele 30 de miliarde din Planul de Redresare şi Rezilienţă.

Nu a vorbit despre 80 de miliarde pentru că Programele noastre Operaționale (sectoriale) sunt deocamdată în plop și plopul în aer, la fel ca și bugetul Uniunii Europene.

A vorbit, în schmb, despre acest Plan care sună foarte pompos și despre care vorbește toată lumea, doar că încă nimeni nu l-a văzut. Documentul este imposibil de găsit. De ce? Pentru că el încă nu există! Doar se vorbește despre el, dar el încă nu a fost elaborat de Guvern. Și se vorbește mult despre el pentru că actualii guvernanți promit că vor rezolva din aceste 30 de miliarde de euro mai toate problemele țării. Vorbe! Că până la fapte mai e cale lungă, iar până la finalizarea proiectelor este cale și mai lungă!

Ce nu spun guvernanții de ”dreapta” este că prin acest faimos Plan de Redresare şi Rezilienţă, României nu i se vor aloca 30 de miliarde de euro, ci doar puțin peste 14 miliarde! Mai exact 14.248.020.000 de euro, conform REGULAMENTULUI (UE) 2021/241 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență.

Și nici banii aceștia nu vor intra așa ușor în țara noastră. Guvernul va trebui să pregătească proiecte (cu proceduri complicate), proiecte ce trebuie să corespundă cerințelor UE. Altfel, banii rămân doar o promisiune (deșartă).

Așadar, în realitate, mai mult de jumătate din suma vehiculată (16 din cele 30 de miliarde) vor fi împrumuturi. Adică bani care vor trebui restituiți de români! Și nici aceste împrumuturi nu sunt foarte sigure. Pentru că ele se pot acorda sau nu se pot acorda țării noastre. Nimeni nu ne-a garantat nimic! Sau cum spunea cineva: împrumuturile sunt pielea ursului din pădure!

Toți cei care s-au apucat deja să împartă banii europeni, inclusiv Iohannis, se fac că uită un lucru esențial: înainte să ne apucăm să cheltuim căruța de bani europeni, mai întâi ar trebui să avem căruța parcată în curtea noastră. Ori, deocamdată nu avem nici curte și nici căruță! Avem doar promisiuni și lozinci.

În primul rând, Guvernul de ”dreapta” trebuie să elaboreze și depună la UE până pe 30 aprilie 2021 acest măreț Plan Național de redresare și reziliență al României. Urmează apoi ca Planul nostru să fie aprobat de UE, iar semnalele primite până acum nu sunt deloc dătătoare de speranță (chiar unul dintre liderii coaliției de guvernare, Dacian Cioloș a recunoscut că așa-zisul plan al României a fost aspru criticat de Comisia Europeană pentru că ”nu prevede nicio reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecţia mediului, sustenabilitatea economică, educaţia”). Abia după ce vom primi aprobarea Bruxelles-ului, putem să începem să avem așteptări privind finanțarea. Care nu știm când va veni. Deci, nu e o treabă așa ușoară căruța asta cu bani de la UE! Nu va fi chiar pentru oricine și pentru orice!

În fața acestor necunoscute (numeroase și complicate), trebuie să fim rezistenți și rezilienți!

Și dacă tot e la modă acest cuvânt, am fost curios și eu să aflu ce înseamnă, de fapt, această reziliență. Uite ce spune DEX-ul limbii române:

REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.sursa: DEX ’09 (2009)

În traducere liberă, este capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunea inițială după deformare. Sau capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic, șamd). În cazul nostru, capacitatea economiei românești de a reveni la nivelul de dianinte de COVID-19. Problema noastră este că până să apară Planul și să fie pus în practică (adică să fie finalizate proiectele care nici măcar nu au fost stabilite încă), meseriașii de ”dreapta” de la Guvern să tragă țara pe dreapta. Și de tot. Tare mă tem că prostia și incompetența guvernanților noștri va fi un șoc mai puternic pentru economie și societate decât orice COVID.

Vă doresc tuturor multă sănătate și reziliență!

#numairezist



Peneliștii și pensiile lor speciale

Pensiile speciale sunt un subiect ce naște pasiuni și controverse mari în România. Și asta pentru că marea majoritate a pensionarilor (dar și a angajaților) din România „beneficiază” de pensii nesimțit de mici, după retragerea din activitate, mai toată lumea fiind nevoită să trăiască în pragul sărăciei. Cu excepția unor ”speciali”.

Toată lumea e revoltată că unii pensionari sunt mai speciali decât majoritatea, dar puțină lume își mai aduce aminte cum au apărut aceste pensii denumite în mod peiorativ speciale. Ele de fapt sunt niște pensii de serviciu, pensii ocupaționale, date fără ca beneficiarii să fi contribuit la fondul de pensii.

În mod normal, aceste pensii de serviciu urmau să fie date doar militarilor, polițiștilor și securiștilor (SRI, SIE, etc.) pentru efortul lor de a servi patria. Niște politicieni „bine” intenționați și cu interse și-au băgat însă coada. Astfel că, în timp, s-a dezvoltat o adevărată industrie. Mai multe categorii socio-profesionale au considerat că merită și ele. Și au convins niște politicieni să le voteze aceste ”drepturi”.

Apelăm la memorie și la puțină istorie politică pentru a vedea mai bine realitatea învăluită astăzi în ceața declarațiilor politice. Mai ales că, după votul de ieri, toate partidele parlamentare se bat cu cărămida-n piept, care mai de care, cu eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Printre cei mai vocali sunt liderii peneliști, viora întâi în actuala coaliție de guvernare de „dreapta”. Doar că niciodată lauda de sine nu miroase bine. Mai ales când vine vorba de pensiile speciale…

Să începem cu începutul. Anul 1997. Legea 142/1997 privind modificarea și completarea legii organizării judecătorești. Guvern CDR, majoritate parlamentară de „dreapta”, Valeriu Stoica ministru PNL al Justiției (ulterior ajuns președinte al partidului). El este cel care introduce prevederea (art. 81) conform căreia „magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca şi sporul de stabilitate în magistratura, avute la data pensionării. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratura prevăzută la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionării. Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat. Pensia suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială. Pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.” Și a început distracția!

Urmează Legea 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. De data aceasta cu un Guvern PSD. Ministru al Justiției a fost Cristian Diaconescu, socialist-progresist ulterior recuperat de Băsescu și oamenii lui conservatori de „dreapta”. Legea este adoptată în unanimitate în Parlament. Adică au votat-o atât PSD, cât și cei de la PNL, PD și celelalte partide.

Prin aceste două legi (L 142/1997 și 303/2004), peste 3800 de magistrați devin beneficiarii unor pensii de serviciu sau pensii speciale! Pensii speciale atât ca statut cât și cuantum!

Urmează episodul Legii 83/2015. Inițiator Alina Ghorghiu. PNL. Viitoare președinte al partidului. Pensiile de serviciu sunt acordate și pentru circa 1500 de aviatori. Că merită! 51 de parlamentari PNL votează pentru inițiativa colegei lor. Și inițiativa lor trece!

Legea 216/2015 acordă aceste drepturi speciale și pentru 900 de diplomați. Legea e votată de 78 de parlamentari PNL.

Legea 215/2015 privind administrația publică extinde sfera pensiilor de serviciu și la funcționarii publici parlamentari. Vreo 700 de beneficiari. Parlamentarii PNL se abțin. Deci nu se opun! Pentru că nu pot vot împotriva propriilor angajați.

Tot în 2015 au început să fie acordate și pensiile speciale pentru parlamentari, în acest sens fiind modificat statutul senatorilor și deputaților (articolul 49 al legii 96 din 2006). Proiectul de lege din 2015 a fost inițiat de 228 parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și ALDE. Ulterior, peneliștii si-au retras semnăturile.

Noiembrie 2017. Un grup numeros de parlamentari PNL (plus câțiva pesediști) depun un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (PLX 442/2017). Printre prevederi, ghiciți ce!? Pensii speciale pentru cei 600 de angajați ai Curții! Legea e adoptată în 2018 (pe vremea odiosului Dragnea) atât de Camera Deputaților, cât și de Senat, dar e întoarsă de Curtea Constituțională!

Cel mai recent exemplu: Codul administrativ din 2018/2019. Acest act normativ a introdus pensiile pentru primari (vreo 3.000 la număr din toate partidele). PNL a decis să nu voteze, însă doar 3 parlamentari au respectat această decizie a partidului. 7 parlamentari PNL au votat pentru adoptarea documentului, iar 14 s-au abținut la vot. Deputatul PNL (ex PD) Cezar Preda, unul dintre cei care au votat pentru Codul administrativ, și-a justificat decizia prin faptul că proiectul adoptat este „un act normativ așteptat de peste 20 de ani de autoritățile locale”. Primarii sunt baza partidului, așa că, indisciplina de partid a fost repede iertată!

Acesta este tabloul complet privind apariția și dezvoltarea pensiilor „speciale” pentru magistrați, funcționari, parlamentari, aviatori sau primari.

Paradoxal, cei care sunt astăzi atât de vocali împotriva acestor „drepturi” sunt, de fapt, inițiatorii lor! Și ne referim acum la toate partidele, dar, în special, la PNL. Peneliștii s-au adaptat cele mai rapid valului popular și au schimbat placa, ajungând să se dezică de propriile lor creații (monstruoase). Ipocrizie sau doar supraviețuire politică? Vom vedea…

Despre pensii, concendieri și bugetari. Cu mincinosul Cîțu.

Pentru că „mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în programul de guvernare”, premierul Florin Vasile Cîțu nu se simte obligat să le crească în anul 2021! Oricum, pensiile „sunt mai mari decât anul trecut”, a precizat același Cîțu.

Declarația sa ascunde următorul subtext: pensionarii din România au un trai îmbelșugat, așadar, să înceteze cu astfel de revendicări. Ei nu știu că e criză și nu sunt bani? Ce le tot trebuie atâtea măriri? Să se descurce! Guvernul are alte priorități! Și oricum, au votat cu PSD, așa că PNL nu are nicio obligație față de aceștia, mai ales când trebuie să-și respecte minciunile electorale.

A reorganiza nu înseamnă a da afară

Același premier Cîţu a declarat că, din datele „la rece”, inginerul de la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad care a semnalat angajarea unei tinere fără experienţă la instituţia respectivă nu a fost dat afară, ci postul său a fost desfiinţat anul trecut, prin reorganizare! Așadar, în viziunea lui Cîțu, datul afară prin reorganizare nu se cheamă dat afară, ci este de fapt reformă!

Înseamnă că tot „reformă” s-a chemat și atunci când trezorierul Florin Cîțu a fost concediat de la ING Bank (prin 2011) pentru atacul său speculativ asupra leului…

Bugetarii, vinovații de serviciu

Când țara traversează o criză, guvernările de dreapta găsesc imediat vinovații: lucrătorii de la stat, adică ăia grași care stau pe umerii celor slabi (cei care lucrează în privat)!

Ministerul de Finanțe condus până în decembrie 2020 de Florin Vasile Cîțu a dat publicității niște date din care reiese că guvernul PNL a angajat 14.000 de bugetari în 2020.
Ajuns premier, Florin Vasile Cîțu zice că nu crede statisticile ministerului și anunță o anchetă!
Această anchetă ar trebui să stabilească „adevărul” legat de numărul de bugetari și să identifice cine a mințit: fostul ministru de finanțe sau actualul prim-ministru!

Nici până acum țara noastră nu a dus lipsă de mincinoși și ipocriți la nivel guvernamental. Cu această nouă garnitură de „lideri”, în frunte cu sinistrul Cîțu, România ajunge într-o nouă etapă. Suntem deja la „next level”. Viitorul sună al naibii de bine!

Familia ”pă” persoană fizică

În numele eficientizării activității, pe 15 decembrie 2020, Revista FAMILIA a fost ”reformată” de noua conducere penelistă a Consiliului Județean Bihor. Banii “salvați” de Ilie Bolojan de la cultură vor fi utilizați pentru a îndeplini promisiunile de campanie atât de necesare ale Bihorului: asfaltări de drumuri, șosele de centură, gaz, etc.

Revista a rămas nu doar fără personalitate juridică, fiind transferată ca anexă în curtea Bibliotecii Județene, dar a fost și serios restructurată. Ioan Moldovan, fostul director al revistei și Traian Ștef, fostul redactor-șef au căzut victime ale reformei decise de Ilie Bolojan. În redacție au rămâs doar patru redactori: Mircea Pricăjan (colaborator al revistei din 2003, apropiat al USR şi al mişcării #Rezist), Alexandru Seres (fost ziarist, actualmente angajat la Primăria Oradea și consilierul din umbră al lui Ilie Bolojan pe probleme de imagine și comunicare), Ion Simuț (critic literar) și Miron Beteg (ex-ziarist). Inițial, numele păstrate au părut surprinzătoare, însă în lumina noilor informații, lucrurile sunt cât se poate de evidente.

Foarte mulți oameni de cultură din Oradea și din țară au criticat vehement această decizie a Consiliului Județean, asimilând reforma cu o desființare de facto. Nici bine nu s-au stins ecourile acestor critici că, iată, celebra revistă de cultură a intrat într-o nouă etapă de ”reformă”. Și de scandal!

În urmă cu câteva zile, fostul directorul al Casei de Cultură a Municipiului Oradea, Flavius Bunoiu a făcut o dezvăluire de-a dreptul incredibilă: Mircea Pricăjan a demarat încă din 14 decembrie 2020 (deci cu o zi înainte de ședința Consiliului Județean Bihor în care s-a decis restructurarea revistei) procedurile pentru înregistrarea mărcii “Familia – revistă de cultură” la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci). Așadar, în nume propriu, “pă” persoană fizică, Pricăjan vrea să dețină brand-ul întemeiat în 1865 de către Iosif Vulcan!

Faptul că la începutul lunii ianuarie, Mircea Pricăjan a ajuns chiar redactor-șef interimar al revistei proaspăt restructurate arată că ”viziunea” sa de înregistrare a mărcii nu a fost deloc întâmplătoare!

Lucrurile nu se opresc însă aici. Vineri, 29 ianuarie, criticul literar Ion Simuț își anunță demisia de la revistă. Într-un editorial publicat în ziarul Crișana, Simuț explică demisia ”ca urmare a presiunii psihologice exercitate de redactorul șef interimar Mircea Pricăjan de a elibera postul în vederea ocupării lui de către un tânăr”.

Ion Simuț spune că Pricăjan l-a șantajat că dacă nu pleacă din redacție, Revista Familia nu mai apare!

„Pricăjan a înțeles foarte bine că nu ești liber decât dacă ai firma ta. Deocamdată, dobândirea mărcii nu e decât un prim pas. Dar, dacă e suficient de inteligent și abil, ca un adevărat userist, care îl poate păcăli pe un liberal, se poate comporta ca și cum ar fi deja proprietar. Redactorul-șef are (crede că are!) libertatea să facă ce vrea el: să dea afară pe cine vrea, să angajeze pe cine vrea, să scoată tirajul dorit, să inițieze colaborările dorite și să le plătească după bunul plac – cu condiția minimală să păstreze aparențele legalității de la stat. O singură problemă ar fi: comportamentul discreționar al unui privat (care face ce vrea în firma lui) este finanțat în totalitate de la stat: salariile redactorilor, tipărirea revistei, plata colaborărilor, expedierile prin poștă. Dar și asta se rezolvă, când PNL și USR-PLUS se află în coaliție la guvernare. Poate că Mircea Pricăjan e un salvator pentru revista Familia, salvând ce se mai poate salva din România, cum îl îndeamnă numele partidului său”, notează Simuț în editorialul său.

După această privatizare a numelui revistei, în asentiment cu Ion Simuț, foarte mulți intelectuali se întreabă dacă Familia va reuși să rămână revista unei comunități culturale sau se va vorbi în continuare de „revista lui Pricăjan”.

Mircea Pricăjan

Rămâne de urmărit cum vor evolua lucrurile și care va fi soarta revistei. Cu siguranță, însă, reformele transformate în scandaluri nu îi fac deloc bine, mai ales în aceste vremuri de criză.

La vaccin înainte! Stați nu vă grăbiți prea tare totuși. Guvernul nu a primit încă marfă!

Teoriile conspiraționiste ale guvernanților – care acuzau că românii nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19 – s-au fâsâit în prima zi de vaccinare a populației: românii din grupele de risc au luat cu asalt platforma de înscriere și au pus mâna pe telefon să se programeze la vaccin. Doar că surpriză! Platforma are probleme, iar guvernanții au recunoscut că nu au doze suficiente de vaccin! Așadar, lista de așteptare pentru vaccinare a ajuns foarte lungă într-un timp foarte scurt. Și nici nu a început încă vaccinarea populației generale!

Documentându-mă pe acest subiect, mi-am dat seama de un lucru extraordinar, trecut de foarte mulți cu vederea.

Vă dați seama că dacă nu eram în Uniunea Europeană, astăzi în România nu aveam vaccin anti-COVID? Adică și puținul pe care îl avem se datorează altora. Un gând atât de liniștitor…

În timp ce la nivel mondial este luptă acerbă între state pentru a obține cât mai multe doze de vaccin, ai noștri guvernanți nu au făcut nimic pentru a asigura vaccinul „salvator” pentru populația patriei. Ei se bazează 100% pe Uniunea Europeană. Guvernul Cîțu doar contabilizează vaccinurile trimise de Comisia Europeană. Și plătește facturile. El nu a făcut nimic să caute soluții sau să achiziționeze vaccinuri mai bune, mai multe sau mai ieftine. Noi doar am stat ca milogii pe lângă masa bogaților europeni, care au negociat cu Pfizer și alți giganți farma, și acum acceptăm tot ce ni se dă. Și în cantitățile în care vor ei. De aia nu avem destule doze. Nu avem niciun plan alternativ, niciun plan B.

E ca în bancul acela cu nu sunați la ușă, ieșim noi din când în când. Așa și Guvernul Cîțu: încă nu a primit marfă de la Comisie, așa că, să nu mai sunăm noi degeaba și să deranjăm guvernarea, iese el și ne anunță ei când vin dozele. Până atunci, ne descurcăm cum putem. Ca de obicei. Cum ne va fi norocul. E ca la loterie: nu noi, ci norocul alege cine se poate vaccina și cine nu. Pentru că stocurile sunt limitate…

În ritmul acesta, dacă Guvernul lui Iohannis nu ia în serios vaccinarea, o să pierdem și anul 2021, iar la anul, când va trebui să ne vaccinăm din nou, vom fi în aceeași situație nasoală! Și nici măcar nu asta va fi cea mai mare problemă. Problema noastră va fi că suntem iobagii Europei, rudele sărace care sunt mereu la cheremul altora. Iar asta, de obicei, se plătește scump. Chiar foarte scump într-o criză sanitară mondială! Pentru că atunci când nu ești capabil, plătești!

Putem noi aici în România să ne organizăm și să ne răs-organizăm, că o facem degeaba. Chiar dacă am vrea, nu ne putem vaccina pentru că nu avem cu ce!

LATER EDIT:

Într-un târziu, ministrul Sănătății a trebuit să recunoască oficial că problema cea mai mare nu sunt cei care nu vor să se vaccineze sau teoriile așa-zis conspiraționiste, ci INSUFICIENȚA de vaccinuri!

Chiar și aici se vede cine conduce, de fapt, România! Cine este brandul țării!

Ţară, ţară, (nu) vrem ostaşi! La Guvern!

În societăţile democratice din Europa și din lume, suveranitatea aparţine poporului, iar acesta şi-o exercită prin reprezentanţii săi aleşi.

În viața reală, acest principiu se traduce inclusiv prin faptul că poporul, prin reprezentanţii săi, trebuie să exercite un control eficient asupra sectorului de securitate: Poliție, Armată, Servicii Secrete. De ce?

Pentru că acestea deţin un potenţial de putere care, în anumite situaţii, ar putea pune în discuţie însuși caracterul democratic al statelor. Mai mult, având în vedere imperativul păstrării caracterului democratic al statelor, după cum se exprimă Robert A. Dahl, „problema fundamentală şi cea mai persistentă în politică este aceea de a evita conducerea autocrată”.

Armata, Poliția, Securitatea, prin natura lor, sunt instituţii de forţă capabile să submineze caracterul democratic al statului. Așadar, este perfect legitimă preocuparea societăţilor moderne de a institui anumite limitări și mecanisme de control ale puterii lor, care să garanteze faptul că puterea în stat este deţinută, în continuare, de popor şi exercitată de reprezentanţii aleşi ai acestuia. Deci, politicienii controlează Armata, Poliția și Serviciile! Și nu invers!

Ce vedem astăzi în România? Sub pretextul situației „complicate” în care aflăm, se încearcă impunerea unei conduceri militarizate. Adică exact ceea ce ar trebui să evităm! Autocrația camulfalată în democrație militarizată nu poate fi o soluție la actuala criză sanitară și nu trebuie acceptată sub nicio formă această idee.
Președintele a renunțat la rolul de mediator și se implică direct și fără perdea în viața politică. Mai mult, el numește prim-ministru un fost ofițer de Armată trecut în rezervă forțat de conjunctură (altfel nu putea fi ministru al apărării).

Un militar în fruntea Guvernului (chiar și unul în rezervă) nu este însă o soluție salvatoare. Cel puțin nu în România secolului XXI! Premieri generali s-au mai întâmplat să fie recent prin America de Sud și în Africa. Dar nu cred că vrem să ne raportăm la valorile democratice ale unor astfel de țări…

Impunerea lui Nicolae Ciucă în fruntea Guvernului PNL (deocamdată intermiar, dar cu mari șanse pentru un mandat mai lung) de către Iohannis este nimic altceva decât manifestarea voinței arbitrare a acestuia și o nouă palmă dată democrației de către un președinte cu puternice apucături autoritare.

Militarii nu au ce căuta în politică! Punct. O fi fost Nicolae Ciucă un militar de excepție (deși sunt voci care spun despre el că nu ar fi altceva decât politruc folosit de americani pentru a a ne vârâ pe gât niște fiare vechi sub numele de armament), dar, cu tot respectul pentru cariera sa militară, el nu poate fi conducătorul unui guvern civil. Cel puțin nu într-o democrație din UE, chiar și așa nefuncțională, cum e cea din România. Și nu într-o țară normală. Desigur, nu ne referim la România „normală” a lui Iohannis.

În mod normal, Ciucă nu trebuia să ajungă nici măcar ministru al apărării. Cum a fost oare asigurat controlul civil asupra structurilor militare în ultimul an? Cum credeți că i-a supravegheat Ciucă pe foștii lui colegi de arme? Exact! Nicicum.

Exact pentru asta Ciucă nu poate fi prim-ministru! Pentru că viața într-o democrație nu se conduce după reguli cazone.

Pentru că un guvern nu se conduce ca o Armată. La Guvern, ordinul se mai și discută, nu doar se dă și se execută! Primul ministru nu primește ordine de la nimeni, nici măcar de la președinte, nici măcar de la ambasadorul SUA. Primul ministru nu dă ordine. El discută, se consultă, negociază. Cuvântul său poate fi contestat, poate fi pus la îndoială. Și trebuie pus la îndoială pentru că nu este deținătorul adevărului absolut.

Pentru că Guvernul nu este o garnizoană și nici nu trebuie să devină.

Pentru a nu transforma statul de drept într-un stat în poziţia „drepţi”. De-aia!

PS. Este interesatantă dezvăluirea lui Ion Cristoiu despre cum vedea Iohannis în 2014 instituția Armatei în cartea sa ”Pas cu Pas”: „Armata? O pierdere de vreme! În armată începi să coși singur un nasture, să-ți coși o cămașă. Sunt singurele lucruri pe care le-am învățat în cazarmă.”
Mă întreb, între timp oare ce s-a schimbat? Sau de ce s-a schimbat Iohannis?

Marea resetare. Episodul 2020

De când e omul și lumea, s-a dat o „luptă” continuă și acerbă între Nou și Vechi. Între forțele schimbării și cele conservatoare. Între noua ordine și vechiul regim.  

Până acum, mai devreme sau mai târziu, NOUL a triumfat. De fiecare dată. Vechiul, chiar dacă a rezistat eroic, a trebuit totuși să se recunoască învins. Depășit.

Lumea s-a schimbat. A evoluat. Noi ne-am schimbat. Am evoluat. Așa am ajuns aici, unde suntem astăzi. Atât ca indivizi, cât și ca societate.

Lumea noastră materială și spirituală e într-o transformare continuă. Și așa e și firesc să fie. În clipa în care aceste lumi nu se mai schimbă, înseamnă că ele au murit.

Schimbarea ține de firea lucrurilor. Te poți lupta cu ea, poți să câștigi și câteva bătălii, dar în final, războiul îl vei pierde. Pentru că NOUL a fost victorios întotdeauna! Și nu cred că se va întâmpla altfel nici de data asta.

Schimbarea din zilele noastre a fost declanșată de această criză COVID-19. Lumea se schimbe rapid. Nicio zi din cele care vor urma nu va mai fi la fel precum cele de ieri sau de anul trecut.

Astăzi, se vorbește despre MAREA RESETARE. Oare a câta de la începuturile istoriei?

Marea resetare înseamnă, de fapt, forțarea producerii schimbării. În numele progresului și al unui viitor mai bun.

Marea resetare înseamnă a înfrângerea „patrioților” și victoria „globaliștilor”. Înseamnă victoria „moderniștilor” asupra „tradiționaliștilor”. Cu bunele și relele aduse de aceștia.

Marea resetare va aduce schimbarea omului și schimbarea societății așa cum am știut-o până acum. Mai devreme sau mai târziu, asta se va întâmpla. Fie că ne place, fie că nu, va trebui să ne adaptăm!

Marea Resetare este propunerea puternicilor zilei, a învingătorilor pentru reconstrucția economiei și a lumii în urma pandemiei COVID-19. În mod durabil. Orice ar însemna asta.

Nu știu dacă, după resetare, societatea umană din anul 2.540 va fi precum cea imaginată de Aldous Huxley în ”Minunata lume nouă”. Nu știu dacă va fi minunată sau dacă „stabilitatea, pacea și libertatea“ vor fi garantate. Nu știu nici dacă Noul om va fi mai bun sau mai rău decât cel actual și nici dacă lumea de mâine va fi mai bună decât cea de ieri sau de azi. Știu sigur însă că oamenii vor fi diferiți, iar lumea lor va fi diferită de lumea noastră.

Breaking news-ul este însă că peste o vreme (nu știu să vă spun exact când), și această lume NOUĂ va trebui și ea să se schimbe. Peste zeci, sute sau mii de ani, lumea Nouă nu va mai fi la fel NOUĂ, ba din contră va ajunge lumea VECHE, contestată de noii progresiști. Spirala istoriei va aduce momentul unei alte schimbări. Victorioșii de astăzi vor ajunge peste timp niște retrograzi care se vor lupta pentru a-și păstra locul în societate. Și vor pierde și ei!

Concluzia: Schimbarea este singurul lucru permanent în viață, așadar, bucurați-vă de ea!

PS. În ceea ce privește sursele schimbării pe care o trăim astăzi, aș face o singură observație: acestea sunt legate de funcționarea capitalismului și de profitul corporațiilor. Acestea dictează sensul schimbărilor, iar guvernele execută disciplinate comanda corporatistă. Asta e minunata lume nouă a anului 2020. Binele ne este „livrat” de alții. Ne dorim ceea ce vedem în reclame, vrem să trăim după „modelul” de succes al altora.

Cine e de vină? Eterna întrebare!

Culpabilizarea colectivă este una dintre cele mai vechi și, în același timp, eficiente metode de manipulare a oamenilor. Când toți sunt de vină, de fapt nu este nimeni vinovat, vinovăția se diluează iar cei cu adevărat în culpă scapă de răspundere.

Asta a încercat și actualul ministru al Sănătății, tovarășul Nelu Tătaru când, după tragedia de la Spitalul din Piatra Neamț, întrebat fiind dacă se simte vinovat a răspuns: ”Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală” .

Exemplu clar, de manual! Tătaru vrea să se spele pe mâni de orice răspundere, atât pentru pacienții decedați în urma incendiului, cât și pentru sutele de mii de bolnavi și de morți din ultimele luni.

Cu siguranță românii nu sunt răspunzători pentru tragedia de la Piatra Neamț! În schimb, ministrul Sănătății poartă o responsabilitate directă (și nu doar morală sau simbolică), pentru că el gestionează întregul sistem sanitar. Dacă se întâmplă ceva bun, pe el îl lăudăm! El este invitat să taie panglicile la diversele inaugurări, așa că tot el trebuie tras la răspundere și atunci când lucrurile nu funcționează.

Apropo de afirmațiile ministrului Sănătății, mai merită menționat un lucru legat toată povestea cu autorizația spitalului de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Puțini știu că nici Spitalul din Vaslui, acolo unde este titular ministrul și doctorul Nelu Tătaru, nu are aviz ISU. Fix ca la Piatra Neamț. De fapt, niciun spital din Vaslui nu are aviz ISU. Din întâmplare, inspectorul șef de la ISU Vaslui este nimeni altul decât fratele ministrului Sănătății…

Nici la Oradea situația nu este mai bună din acest punct de vedere. Pentru că niciuna dintre mult-lăudatele spitale publice din oraș nu are avizele ISU! Adică suntem la nivelul Vasluiului la acest capitol.

De fapt, problema asta cu ISU și avizele este una generalizată la nivelul tuturor spitalelor din țară: din 640 de spitale din România, doar 211 au aviz ISU. Celelalte nici nu vor avea vreodată acest aviz pentru că nu vor îndeplini niciodată cerințele stricte ale ISU. Clădirile spitalelor fiind vechi, ele nu vor corespunde noilor cerințe pentru stingerea incendiilor. Nu au cum, decât dacă le demolăm și construim altele noi*. Apropo de asta, înțeleg că după 1989, în țara noastră s-au construit doar 2 spitale publice noi și acelea de dimensiuni medii spre mici. Niciun spital mare.

Cam atât despre vinovăția colectivă, domnule ministru!

*Nu este legat de subiectul spitalelor, dar dacă tot am deschis subiectul cu ISU, merită menționat faptul că în Oradea, în anul 2020, Primăria construiește parcări noi (subterane sau etajate) tot fără să primească avizul ISU pentru ele. Dacă în cazul unor clădiri vechi poți înțelege că nu au cum să respecte noile normative, în cazul construcțiilor noi, constructorii și beneficiarii nu au nicio scuză.

Din păcate, toate parcările din Oradea inaugurate cu mare fast – din spatele Tribunalului, de lângă Magazinul Crișul și parcarea din centrul orașului de pe strada Independenței – au o problemă mare în acest sens. Primăria a primit câte o amendă usturătoare de la Pompieri pentru fiecare dintre marile sale ”realizări”. Să vedeți voi aruncatul pisicii și spălatul pe mâini din partea edililor, dacă vreodată va apărea vreo problemă, un incendiu sau un accident…Doamne ferește!

Tu cât de liber ești?

Pentru mine ca și pentru mulți alții, de câteva luni încoace, mai exact din Martie 2020, politica a devenit incredibil de simplă!

Nu mai există dreapta sau stânga, nici liberalism, socialism, capitalism, comunism, etc.

A rămas doar dictatura sanitară. Iar oamenii se împart între cei care o acceptă și cei o resping.

Opțiunile noastre s-au simplificat. Avem avem de ales între a fi controlați de stat și obedienți față de o putere coruptă (care excelează prin prostie și incompetență) sau a rămâne liberi și a încerca să rămânem normali (la cap).

Avem de ales între libertate și obligația (legală) de a rămâne sănătoși (neinfectați de COVID)!

Să luăm drept exemplu ultima găselniță în materie de luptă cu COVID-19: interzicerea circulației pe timp de noapte.

Crede cineva că această „măsură” ajută la reducerea numărului de infecții? Nici pe departe! Oricum nu circulă nimeni pe stradă în perioada asta, pe ploaie, pe vânt și frig, între 11 seara și 5 dimineața. Este o „măsură” care nu are relevanță epidemiologică, în schimb ea e gândită pentru a ține oameni sub control, în incertitudine. Poporului trebuie să îi fie frică și trebuie să învețe să asculte de „autorități”, în caz contrar riscând amenzi și pedepse. Despre asta e vorba de fapt! Despre a-i obișnui – încet, dar sigur – pe oameni cu restricțiile și limitările drepturilor și libertăților lor fundamentale. Ceea ce ni se pare astăzi revoltător, peste câteva generații va fi normalitate. Va fi noua normalitate.

Așadar, tu cât de liber ești și cât de liber vrei să fii?

PS. Începem să apreciem libertatea abia atunci când nu o mai avem. Sau cum spunea Jean-Jacques Rousseau:

„Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.”